Noaptea alba a Muzeelor – scurta, dar utila

   In noaptea de 17 spre 18 mai, in Bucuresti a avut loc Noaptea alba a Muzeelor, un eveniment care si-a propus culturalizarea bucurestenilor, dar si a oaspetilor capitalei. Cu toate ca initiativa desfasurata sub sloganul “Muzee… de te prinde noaptea!” a fost una foarte bine-venita, dupa parerea mea, ceea ce a iesit nu a corespuns intocmai asteptarilor. In primul rand, cei care chiar isi doreau sa inteleaga valoarea pieselor expuse, indiferent de locatie, probabil ca le vizitasera deja anterior, deci nu cred au fost foarte deranjati de multimea de oameni  needucati, galagiosi si neinteresati de arta propriu-zisa. In atitudinea acestora se vedea o pofta evidenta de manifestare, insa mai putin culturala, ci de solidaritate cu “lumea buna care merge la muzee”. Ceilalti insa, care abia acum s-au decis  sa viziteze muzeele respective (stim cu totii cat de greu se decide omul modern sa faca un pas in afara rutinei) s-au simtit cu siguranta “luati pe sus” de valurile de trecatori grabiti sa vada tot(!). Astfel, farmecul disparea iar in locul acestuia se instala un sentiment de agitatie si frustare , cauzat de dualitatea acestui fenomen. Pe de o parte ti se infatisa in fata ochilor o priveliste minunata cu opere de arta, anticariate sau materiale informative, iar din cealalta parte te simteai asaltat de vanzoleala continua si inevitabila.

   RATB-ul ne-au pus la dispozitie masini care aveau menirea de a ne plimba prin capitala, lasandu-ne pe la fiecare dintre muzee. Din abundenta de timp si putere (cel putin asa aveam impresia la inceput), am hotarat sa mergem pe jos, or tocmai prinsesem o vreme extraordinara.

   Mai intai am vizitat Muzeul National de Arta Contemporana, unde isi avea expuse lucrarile un sarb care zicea ca Louvre-ul este studioul sau, iar inspiratia si-o ia din strada. Despre studioul sau nu prea am ce zice pentru ca nu l-am vizitat. Insa despre inspiratia acestuia, insa, pot zice ca i-a folosit pentru a-mi crea o profunda stare de disconfort si sila. Poate sunt eu mai conservator, dar ceea ce am vazut acolo nu poate fi catalogat drept “arta”, or aceasta ar fi trebuit sa aiba rolul de a-ti imprima o stare de liniste, si nu dimpotriva. Noroc cu filmul antropologic “Am fost candva frumoasa juna” despre o comunitate de tigani si Taraful Haiducilor, cel care a impresionat o lume intreaga prin prestatii de cea mai buna calitate. Evident, nu toti tiganii sunt rai si ne fac tara de rusine. Acestia din urma sunt un exemplu concludent in acest sens. 

   Urmatoarea destinatie a fost Muzeul National de Arta. Nu am intrat pentru ca era o coada imensa, dar si pentru ca il vazusem deja de trei ori (nu ca nu ar merita revazut… ). Am urmarit, in schimb, un spectacol absolut superb de pantomima “robotizata” a doua tinere artiste, care m-a lasat fara cuvinte. De altfel, intregul muzeul era luminat intr-un mod foarte original.

   A urmat o lunga plimbare pana la Observatorul Astronomic, cel care ar fi trebuit sa lucreze dar era inchis pentru ca avea nevoie de lucrari de intretinere, astfel incat am oftat adanc si ne-am continuat drumul, de data aceasta spre Muzeul National George Enescu. Odata ajunsi, am ramas uimiti de maretia si nobletea acestei resedinte din Calea Victoriei a marelui compozitor roman. Atmosfera era una speciala, fapt la care contribuia atat constructia, piesele expuse, dar si aerul care plutea, continand o mireasma de casa veche si lemn. Am prins si un concert de muzica medievala, cu influente orientale, intepretat de o orchestra compusa numai din tineri pana in 3o de ani. Cu toate ca acest muzeul arata mai mult a casa memorialistica (pentru ca si era), era suficient sa fii acolo pentru a ramane impresionat.  

   Din pacate, nu ne-au tinut foarte mult puterile, dar si entuziasmul ne cam pierise, probabil din cauza aceleiasi aglomeratii, astfel incat am luat o pauza pentru o scurta sedere in parculetul de vis-a-vis de Casino Palace. Ne-a priit atat de mult incat ne cuprinsese o stare de somnolenta placuta, dar periculoasa. Riscam sa nu mai vrem sa mergem acasa. Venise momentul pentru a pleca. Hotarasem ca e mai bine sa ne continuam vizita intr-o zi obisnuita, cu mai putina agitatie, cu toate ca vazusem anterior mare parte a muzeelor bucurestene.

   Ajunsi in Piata Universitatii, de unde ar fi trebuit sa luam taxi-ul, fiecare in directia de care avea nevoie, am ramas surprinsi de atitudinea taximetristilor care, cu toate ca reprezentau niste firme private cu tarif fix per km parcurs, nu porneau fara a “se intocmi” cu clientul. Desigur, acest lucru era in dezavantajul celui din urma, or preturile devenisera duble. I-am lasat atunci pe speculantii de noapte in voia sortii si am sunat unei companii (care avea soferi si printre acei speculanti). Problema a fost rezolvata.

   Aici s-a incheiat minunata Noapte alba a Muzeelor. Sa vedem ce va urma…

 MNAC

In strada

MNAR

 

 

 

 

 

 

 

Muzeul National George Enescu

4 thoughts on “Noaptea alba a Muzeelor – scurta, dar utila

  1. nu shtiu cum e la Bucuresti, dar mi-a povestit o prietena cum e noaptea muzeelor in Paris, am vazut si poze. E pur si simplu extraordinar! arta e perceputa akolo mult diferit decat pe plaiurile mioritice, e cu totul alta dimensiune. Ceea ce nu inseamna ca aici nu ar fi ce sa vezi, dimpotriva, dar…..hmm….mai avem de crescut, ce sa mai….

  2. As vrea si eu sa vad arta franceza la ea acasa. In Bucuresti insa o poti vedea pe cea romaneasca, inca insuficient explorata de publicul larg, inclusiv de mine, desigur. De aceea si incerc sa tin pasul, cu putin spor insa…

  3. eu am fost in luvru si am inghitit in sec de prea multe ori ca ramasesem far aapa in gura

    de atate frumuseti, fcusem zgarcio la gat de stat prea mult cu capul in sus si admirat picturile celebre

    oricum nu am apucat sa vizitez nici jumatate ca m simtit o oboseala ciudata in vene ca si cnd tot acel frumos prea brusc infatisat ochilor mei – era prea mult

    la noi e pe putin “aproape’ dar nu se stie niciodata cand va urma sa ave si noi un muzeu imens de anvergura si poate il vom construi sub forma capului de sfinx de la bucegi

    o zi frumoas

  4. Dupa cum am mai zis, spre rusinea noastra, prea multe dintre elementele de cultura romaneasca sunt ignorate. In schimb importam forme ieftine din strainatate. Nu prea am solutii momentan…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *