Reacţia demnă a lui Ilie Ilaşcu la noile mostre de nesimţire ale oficialilor ruşi | Tudor Cojocariu

Reacţia demnă a lui Ilie Ilaşcu la noile mostre de nesimţire ale oficialilor ruşi

Combatantul Ilie Ilaşcu, proaspăt decorat de preşedintele Mihai Ghimpu, alături de alţi colegi ai acestuia, a emis o declaraţie drept reacţie la inepţiile ministrului rus lavrov, care ne-a obişnuit deja cu insultele şi cu lipsa bunului simţ de care dă dovadă constant în ultima vreme.

Declaraţia este importantă din cel puţin două puncte de vedere. În primul rând, reprezintă un gest demn al autorului, atât de rar întâlnit în mediul social-politic autohton. În al doilea rand, conţinutul acesteia readuce în prim plan adevărul despre conflictul armat din 1992 şi despre atitudinea batjocoritoare a moscovei faţă de cetăţenii moldoveni, fiind scris într-un stil liber şi fără ocolişuri, atribut care, din nou, lipseşte deseori din spaţiul nostrum public.

Redau în continuare textul integral al Declaraţiei.*

D E C L A R A Ţ I E

Ilie Ilaşcu. 8 august 2010

În ultimele zile , dupa ce Preşedintele interimar al Republicii Moldova domnul Mihai Chimpu a semnat Decretul de acordare a Ordinului Republicii membrilor grupului „Ilaşcu», forţele distructive aparţinînd Coloanei a 5-a din Chişinau, criminalii de stat de la Tiraspol, căt şi elementele şovine de la Moscova, au declanşat o isterie stalinistă, care îmi aducea aminte de anii 90 , cînd cu greu ne rupeam de imperiul sovietic.

S-a alăturat acestei maşinării chiar şi Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse în persoana domnului Serghei Lavrov.

Bineînţeles,că mi-am pus îndată întrebarea, oare sunt eu o persoana chiar  atît de periculoasa pentru Federaţia Rusă, chiar şi după 18 ani de la evenimentele tragice petrecute în raioanele de Est ale Republicii Moldova, sau toată gloata asta gălăgioasă nu e tocmai sănătoasă la cap.

Din start vă anunţ, că nu doresc să-mi pun mintea cu leprele autohtone, care de o săptămănă fac spume la gură pe acest subiect, însă acţiunile domnului ministru de Externe al Federaţiei Ruse nu le pot trece cu vederea.

Doresc domnule ministru, să vă aduc la cunoştintă, că Republica Moldova, al cărui cetăţean sunt, este din anul 1991 un stat Liber , Suveran şi Independent şi nu are nevoie de dojeneala Dumeavoastră , ca frate mai mare. Suntem sătui pînă în gît, de frăţia ruseasca a ultimilor 70 de ani, cînd ne-aţi luat cu japca tot ce am avut…

În ce priveşte „… subminarea procesului de reglementare a diferendului transnistrean…», corect ar fi, domnule ministru „raioanele de Est ale Republicii Moldova» ,fiindca notiunea de „Transnistria» aţi inventat-o chiar voi în laboratoarele de la Kremlin.  Tocmai Federaţia Rusă subminează reglamentarea consecinţelor războiului moldo-rus de la Nistru din anii 1991-92, prin susţinerea economică, politică, diplomatică, militară şi informaţională a regimului marionetă şi criminal de la Tiraspol.

Federaţia Rusă a „pompat», în ultimii 20 de ani, în buzunarele acestui regim separatist peste 12 miliarde de dolari USD. Numai „cadoul» pentru folosirea gazului livrat pe gratis in aceasta zona a costat contribuabilul rus peste 2 miliarde de dolari.

Cîtă făţărnicie şi duplicitate poate să mai încapă în mintea nesănătoasă a clasei politice de la Moscova: de a afirma pe faţă, că recunoaşte integritatea teritorială a Republicii Moldova, şi prin spate să intreprindă acţiuni energice de dezmembrare teritoriala a statului Moldovenesc.

Noi demult cunoaştem, că asa zisele „tratative de reglementare a diferendului transniatrean» interminabile (aproape 20 de ani ) sunt nişte aberaţii plasate de Moscova in zona, pentru a menţine in continuarie , cu forţa, Republica Moldova în sfera de influenţă a Rusiei.

Fiindcă cunoaşteţi, ca populaţia tării noastre nici odată nu va fi de acord cu dezmembrarea teritorială si crearea de noi state, autonomii federative, confederative.

Unica soluţie de reglementare a consecintelor războiului moldo-rus de la Nistru este:

– plecarea urgentă a tuturor unitaţilor militare de ocupaţie ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele luate de Federaţia Rusă la Samitul de la Istanbul;

– revenirea la varianta zero a situaţiei teritorial-administrative ( situaţiei de pîna la 01.01.1990) în raioanele de Est ale Republicii Moldova;

– populaţia din aceste raioane sa se regăsească în limitele Constituţiei Republicii Moldova. Persoanele , care nu vor dori, sau din diferite cauze nu se vor regăsi, timp de 3 luni să fie ajutate şi obligate să părăsească teritoriul Moldovei, cautăndu-şi un nou teritoriu şi o alta Constituţie.

Doresc, domnule ministru să vă informez, la cele declarate de dumneavoastra , că :

1. În raioanele de Est ale Republicii Moldova în anul 1992, nu a fost un „…conflict fratricid», ci un război moldo-rus de agresiune a Federaţiei Ruse asupra tînătului stat Republica Moldova, cu scopul de a o dezmembra şi menţine în sfera de influeţă a Rusiei şi a-i folosi teritoriul geostrategic împotriva statelor Europene şi NATO;

2. Federaţia Rusă va trebui să răspundă în baza Legislaţiei internaţionale pentru agresiunea militară din anul 1992 si pentru atrocităţile comise pe teritoriul ei de armata rusă. În sentinţa judiciară dată de CEDO în anul 2004, Federaţia Rusă este inculpată ca agresor.  Cu toate consecintele de rigoare pentru ea.

3. Domnule ministru, noi, cei decoraţi recent, în 1992 la Nistru, cu arma în mînă , ne-am aparat Ţara şi sărăcia la care ne-aţi adus timp de 50 de ani sub ocupaţia sovietică. Ne numiţi „calăi» în propria ţara, voi cei , care aţi venit peste noi ca hoardele nomade părjolind totul în cale. Nu noi ne am dus pe teritoriul Federaţiei Ruse sa luptăm, ci voi ca agresori aţi patruns în casele noastre si mai staţionaţi şi în prezent aici !

Noi, nu am omorît în 1992 nicio persoana neînarmata, sau copii, femei, bătrâni. Am nimicit doar dusmani, care ne — au atacat pămîntul şi propria casa. Eu la Tiraspol aveam o casă in care locuiam, la adresa str. Mira nr.50/1, de ce ma-u fugarit ruşii din propria casă, domnule ministru? Acum în casa mea locuieşte un cazac de pe Don.

Noi nu avem nevoe de nici o „justificare» faţă de Federaţia Rusă, cum ne o cereţi. Iată Rusia ar avea nevoe de justufucări pentru crimele de război savătşite în 1992 la Nistru pe teritoriul statului suveran şi independent Republica Moldova.

4. În privinţa „încrederii» , care se menţionează în declaraţie. Noi cei din Moldova, nu avem şi nu vom avea vreodata încredere în Federaţia Rusă. De criminalii separatişti de la Tiraspol, nici nu se discuta, locul lor este pe banca acuzaţilor.

5. În Declaraţia MAE rus, se afirmă , că am fi avut în Moldova dosare penale pe rol. Fals. Nicio instanţă abilitata a statului nu ne-a informat că am fi avut ceva cu justiţia naţională. Dimpotrivă, cunosc situaţia, ştiu că pe rol în instanţa sunt zeci de dosare intentate împotriva criminalilor separatisti de la Tiraspol. Un dosar e deschis pe numele sîngerosului Kostenko, fost comandant al batalionului „Dnestr» dislocat în 1992 la Tighina, şi pe care în ultimul moment l-aţi „recuperat» şi ascuns pe teritoriul Federaţiei Ruse. Daca doriţi justiţie cu adevarat, va trebui să-l extrădaţi pe criminalul Kostenko, ca să poarte răspundere penală, pentru crimele savîrşite la Tighina .

6.„Martorii încă sunt vii» afirma MAE rus. Nu domnilor nu există nici un martor viu…fiindca nimeni nu a putut să vadă ceva ce nu a existat.

7. În ce priveşte plîngerea doamnei L.Gusar la CEDO, făcută la insistenţa autorităţilor ruse în ajunul pronunţării sentinţei de către Curte în Cazul „Ilaşcu», vă pot anunţa ca CEDO încă în prmăvara anului 2004 a refuzat admiterea plîngerii în cauză, ca nefondată.

* * *

Doresc şi pe aceasta cale să mulţumesc domnului Preşedinte Mihai Ghimpu pentru aprecierea sacrificiilor noastre de acum 18 ani. Este unicul Preşedinte al Republicii Moldova nevasal Rusiei.

Şi, totodată, afirm că m-a intristat reacţia clasei politice de la Chişinău la gestul semnării Decretului prezidenţial în cauză, mai bine zis lipsa reacţiei faţă de dezlănţuirile coloanei a 5-a locale, ale criminalilor separatişti de la Tiraspol şi ale şovinismului rusesc de la Moscova.

Întradevăr, precum a menţionat presa, (apropo, unica putere care a reacţionat la aceste evenimente), Preşedintele Mihai Ghimpu în aceste zile a rămas singur … cu poporul.

Apele se încep a despărţi …

Ilie Ilaşcu

*Am preluat textul Declaraţiei de pe Zdg.md, versiunea electronică a Ziarului de Gardă.

Tudor Cojocariu

Development enthusiast | Marketing uplifter

4 thoughts on “Reacţia demnă a lui Ilie Ilaşcu la noile mostre de nesimţire ale oficialilor ruşi

  • 08/08/2010 at 9:06 pm
    Permalink

    Minunat ! Cata demnitate ! Cata claritate ! Cat curaj ! Atata timp cat astfel de oameni or mai trai pe pamantul romanesc, nu putem sa nu luptam, nu avem voie sa renuntam…

    Reply
    • 08/08/2010 at 9:07 pm
      Permalink

      Asa este. Demult nu am mai vazut o pozitie atat de transanta si adevarata, fiind cu totii in mediul asta europenesc si cu mai multe sensuri.

      Reply
  • 09/08/2010 at 9:41 pm
    Permalink

    … or mai trai si se vor mai naste, noi trebuie sa avem grija de acest lucru… si sa fie cat mai multi, e de datoria noastra sa luptam, de renuntat nici nu poate fi vorba!

    Reply
    • 11/08/2010 at 6:24 am
      Permalink

      Corect, SV, noi trebuie să avem grijă să-i naştem şi să-i învăţăm să lupte :))!

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.