Reforma ca tendință | Tudor Cojocariu

Reforma ca tendință

Conceptul de reformă este, în percepția publicului moldovean, similar celui de democrație și poate la fel de vechi.

Pe undeva, cele două concepte se și confundă. Nu este corect și cu atât mai mult științific, dar este un fapt. Conceptele sunt unele definitorii pentru întreaga lume civilizată și cu atât mai mult pentru estul Europei, unde, din cauza asimilării sensurilor acestora cu Uniunea Sovietică, comunalka, colhoz și alte asemenea noțiuni de tristă amintire, au început și ele să fie asociate cu dezamăgirea și deznădejdea. Aceste stări au fost generate de eșecurile unor guvernări, de demagogia unor politicieni și nu, în ultimul rând, de niște cetățeni care n-au știut să valorifice libertatea, continuând să delege în fruntea statului prea mulți indivizi care nu au nicio treabă cu interesul lor comun.

Totuși, în spațiul românesc au existat mereu actori sau formațiuni care și-au asumat ideea de reformă, popularizată și ea pe fondul unor nemulțumiri majore de pe urma unor stări de fapt. R. Moldova nu este o excepție. La doi ani de la declararea independenței, unii dintre liderii Mișcării de Eliberare Națională au constituit Partidul Reformei, care, e drept, n-a avut succes, dar care s-a transformat ulterior în Partidul Liberal, adoptând și o nouă doctrină, oficial tot de centru-dreapta, doar că de data asta liberal-conservatoare, nu creștin-democrată cum era inițial. Discursul însă a rămas același, construit în jurul ideii de reformă, care a devenit schimbare (vezi sloganul: Schimbarea până la capăt!).

Astăzi, observăm că reforma reprezintă axa a două formațiuni, ambele desprinse din două partide de opoziție. Primii sunt liberalii reformatori, desprinși din PL, iar ceilalți sunt comuniștii reformatori (sic!), desprinși din PCRM. Deși petrecute la interval de un an, cele două scindări trebuie privite în aceeași cheie, respectiv cea a alegerilor parlamentare din acest an, deci a orientării geopolitice a R. Moldova.

În cazul celor dintâi, am putea afirma că au avut suficient timp la dispoziție pentru a construi un partid, a-i crea identitatea vizuală diferită de cea a PL și pentru a se poziționa în ochii alegătorilor drept o formațiune unică și care ar fi capabilă să genereze progresul despre care vorbesc, axându-se pe două direcții principale: promovarea și susținerea reformelor de europenizare, respectiv apropierea de România. Ambele direcții, ne transmit comunicatorii formațiunii, vor fi abordate cu mai multă eficiență și pragmatism decât în cazul PL. Drept dovadă stă referirea din cadrul fiecărui eveniment important al partidului, la gestul lor de dezlipire de liberali, respectiv asigurarea voturilor unui guvern pe timpul căruia ne-au fost liberalizate vizele și vom fi semnat Acordul de Asociere la Uniunea Europeană. Chiar dacă le este greu să-și asume pe deplin meritele integrării, fiind condamnați să funcționeze în umbra viorii întâi a guvernării, PLDM (premierul Leancă și vicepremierul Gherman), au suficiente pârghii pentru a câștiga o parte din electoratul PLDM (dezamăgiții de guvernare și de liberal-democrați, în primul rând) și PL (dezamăgiții de manifestările președintelui Ghimpu, pe care reformatorii l-au desemnat din start drept principal vinovat pentru scindarea partidului). Un lucru însă este clar: PLR a avut timp și a lucrat în direcția consolidării unui brand propriu de partid, diferit de PLDM și PL, principalii săi concurenți electorali.

De cealaltă parte, comuniștii reformatori s-au pomenit cu un partid în brațe cu doar câteva luni înainte de alegeri, ceea ce le-ar fi creat un handicap major dacă aceștia și-ar fi propus să-și consolideze un brand propriu. Avem motive să credem, însă, că nu aceasta a fost strategia lor. Ne-am putea aștepta ca aceștia să opteze mai curând pentru o tactică simplă și eficientă, mizând pe, hai să-i zicem, neatenția electoratului comunist tradițional, a cărui vârstă s-ar putea să nu-i permită să discearnă între o seceră și un ciocan cu o carte micuță în colț și o seceră și un ciocan cu o steluță la fel de mică în același colț. Miza a fost, în mod cert, regăsirea partidului pe buletinele de vot, o reușită în acest sens fiind aproape echivalentă cu o regăsire în următorul parlament a două partide comuniste moldovenești.

Vedeți material și aici: Timpul, Unimedia

Tudor Cojocariu

Development enthusiast | Marketing uplifter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.