Trupuri dezgolite de lumină
Se zice că lucrurile multe le arată celor din jur că
am fi niște oameni avuți, deci fericiți.
Unii au două case și se simt ai nimănui.
Avuția lor ar crește dacă s-ar muta într-una singură.
Când nu-i vede nimeni,
ei își măsoară averea-n bucățile singurului întreg
pe care îl știau de când erau mici.
Au pornit în lume drept umbre
desprinse dintr-un ceva cu sens închipuit.
Propria lor imaginație i-a făcut să nu-și vadă
trupurile dezgolite de lumina care
se reflectă din libertatea celui de lângă.
Deznodământul este ceea ce ne place
să credem că nu ne poate depăși.
De fiecare dată, îl privim cu îndrăzneală
și-i arătăm că el nu contează de fapt.
Suntem preocupați cu serbarea
libertății de a greși, iar asta ne dă aripi
pe care le purtăm când ne vine rândul.
Lumina nu cere de la nimeni nu nimic, ea isi ia singura ceea ce ii apartine… probabil si tu te regasesti in randul lor, a celor dezgoliti de lumina… realitatea unor vremuri care alearga nebuneste…
De fapt, am scris versurile acestea cu gandul la Tara si la reintregirea ei. Ia uite, gasesti locurile mai evidente in care se regaseste motivul asta? 🙂
daca am fi privati de lumina am muri…prin lumina intelegand mai mult decat soare…
Evident. Aici lumina semnifică demnitatea și conștiința. O vezi? 🙂
eu o simt…