Am devenit biciclist in Bucuresti si-mi place

Am decis recent sa devin biciclist in Bucuresti. Mai mult de nevoie, decat de voie, ce-i drept, dar acum ca s-a intamplat, o felicit pe primarita noastra, de rand cu ceilalti primari de pana acum, pentru ca n-au facut nimic pentru inlesnirea traficului. Asta pentru ca, daca n-as fi fost dezamagit de traficul bucurestean de suprafata, fie in calitate de sofer, fie in calitate de pasager in autobus, troleibus, sau tramvai, nici nu m-as fi gandit sa-mi iau bicicleta in timp ce locuiesc la bloc. Asa, insa, manat de disperarea de a incerca toate solutiile pentru a parcurge cei 6 km pana la serviciu in mai putin de 45 de minute, am devenit biciclist. Pe urma, mai exista problema cu locurile de parcare, stresul din trafic si furstrarea generala de a sta pe loc inconjurat de fiare.

Inainte de a-mi cumpara prima bicicleta de dupa majorat, am mai incercat 2 tipuri pentru acelasi traseu: una de munte si una cumva oldschool clasica. Ambele imense, cu roti mari si grele, imposibil de gestionat fara nervi locuind la bloc. Asa ca mi-am calcat pe nevoia de viteza si mi-am cumparat o pliabila cu niste viteze. Si bine am facut. Sa va explic de ce. In primul rand, pentru ca se pliaza. In alt doilea, pentru ca, o pliabila este usoara si mica. A mea are 13 kg si roti de 20 de inch. Dar unele pot avea si 11 kg si roti de 16 inch. Sistemele moderne de pliere iti permit sa o depozitezi cam oriunde, dar, cel mai important, in portbagajul oricarei masini normale (Matizul, Sparkul sau Smartul nu-s masini normale). Si, in al treilea, pentru ca oricand o poti lua cu tine in transportul comun daca te saturi de pedalat. Ma rog, unii au lifturi mai mari sau au incredere in vecini pentru a o putea lasa legata cu lantul de balustrada de pe hol. Eu n-am nici una, nici alta.

Si acum despre experienta de a merge cu bicicleta prin Bucuresti cu scop de deplasare din punctul A in B. Safety first, asa ca trebuie sa te echipezi corespunzator, adica sa-ti pui casca, sa ai faruri fata-spate functionale, nu doar reflectorizante si, eventual, niste genunchiere si cotiere. A, si un lant anti-furt. This is humankind, Bucharest, Romania. Pe urma si cel mai important, trebuie sa inveti mersul masinilor. Daca esti si sofer, iti va fi mult mai usor, mai ales daca mergi cu bicicleta pe acelasi traseu pe care mergeai in viata ta anterioara de sofer cu masina. Pe scurt, urmezi fluxul masinilor, semnalizezi (mai ales curbele si schimbarile de banda), respecti regulile de circulatie, la fel ca masinile/motocicletele/transportul public, dialoghezi (de dorit scurt si constructiv) cu ceilalti si incerci sa nu incurci nimanui. Orice deviere de la aceste actiuni, dar si de la altele pe care probabil le voi descoperi pe propria piele mai incolo, iti poate crea probleme de nervi sau sanatate.

Poti merge pe tot carosabilul, dar, avand in vedere ca biciclistii merg cel mai incet dintre toti, e bine sa tii prima banda paralel cu bordura. Vei intalni specimene care ocupa abuziv prima banda (pe avarii sau nu), dar le poti depasi semnalizand stanga si schimband banda. Asta acolo unde ai ce schimba, pentru ca, uneori, pur si simplu ocupi singura banda disponibila, iar masinile n-au pe unde sa te depaseasca. Deci merg si ele incet dupa tine. Au fost rare aceste situatii, dar asta pentru ca am evitat eu acele stradute sufocate de masini parcate pe stanga si dreapta. In general, e bine sa alegi strazile/bulevardele/soselele late, pentru a le oferi soferilor posibilitatea de a de depasi usor. Amintiti-va ca, putine lucruri sunt mai enervante decat obstacolele atunci cand te grabesti si fiti pe cat se poate de empatici. Atentie la usile masinilor de pe prima banda, parcate sau nu, care se pot deschide oricand. Daca veti merge regulamentar, insa, adica nu pe contrasens, aveti sanse mai mari sa le vedeti/evitati. Asa am reusit eu sa parcurg lejer, fara sa gafai, cei 6 km in 30 min, fata de 45-115 min cu transportul public.

In prima zi am combinat mersul pe carosabil cu mersul pe trotuarele late. Pe urma, insa, am observat ca, desi e nevoie de ceva curaj pentru a cobori printre masini, e mai sigur si mult mai rapid sa mergi doar pe carosabil. Mai ales ca, pe trotuar e si ilegal. Cu toate acestea, mereu am vazut biciclisti pe carosabil. Mai ales ca, pe carosabil nici macar nu trebuie sa mergi repede. Bicicleta mea, de exemplu, e una dintre cele mai lenese de pe piata. Nici macar nu arata ca o bicicleta pentru adulti, in adevaratul sens al cuvantului (vezi imaginea). Totusi, n-am fost inca niciodata claxonat, ceea ce ma face sa cred ca am reusit sa ma integrez in trafic. Mai exista si bicicletele pliabile de oras fara viteze. Ma felicit pentru ca am dat cu 200 de lei mai mult si am luat una cu niste viteze, pentru ca altfel as fi obosit mult mai mult, mai ales pe dealurile orasului (putine si usoare, ce-i drept).

Sunt si niste dezavantaje, desigur. Altfel am merge toti pe biciclete, trotinete si segway. Concret, siguranta in trafic nu e incurajatoare. Oricand te poate lovi o masina, poti calca un pieton care-ti sare in fata, poti lua o gaura urata, ti se poate deschide o portiera in fata si asa mai departe. Transpiri, astfel incat trebuie sa te organizezi cumva pentru a evita sa mirosi ca un bizon la locul de munca sau la intalnirile pe care le ai pe parcursul zilei. Nu detaliez, dar e de stiut ca nu e imposibil sa pastrezi igiena cu un minim de efort. Pe ploaie e cam urat, mai ales daca mergi spre birou, nu de la birou. In Bucuresti nu e doar apa peste tot, ci si noroi si vizibilitate proasta. Te mai ajuta pelerina de ploaie si aripile/protectoarele pentru noroi, dar, vorba basescului, ploaia nu-i uscat.

Despre tentatii. Prima este cea  de a incalca regulile de circulatie obisnuite, pe care le-as respecta un sofer: sa nu semnalizezi (cu mana sau cu becurile acelea inteligente care semnalizeaza singure la inclinare), sa treci pe rosu, sau sa te transformi, dupa caz, din biciclist cu vehicul in pieton cu bicicleta de coarne, trecand de la rosul masinilor la verdele pietonilor. Dar putine dintre aceste incalcari te pot ajuta sa castigi pe bune timp valoros in deplasarea ta. In plus, riscul la care te supui chiar nu merita. Si, in fine, sa nu uitam ca, pe langa ratiunile practice de a ajunge mai repede si mai distractiv din punctul A in B, biciclistii, trotinetistii si ceilalti oraseni calare pe dispozitive eco si alternative, noi vrem sa fim si niste exemple de deplasare civilizata. Mai ales ca vrem ca autoritatile sa tureze mai mult motoarele pentru asigurarea pistelor, semnelor si celorlalte conditii de infrastructura pentru transportul alternativ. Cealalta tentatie este cea de a traversa parcurile pentru a ajunge mai usor la destinatie. Nu castigi intotdeauna ceva in aceste sens. Eu, de exemplu, am doua parcuri in drum, pe care le-as evita mai degraba. Aleile parcului, desi fara masini, sunt ocolitoare si seamana mai mult cu niste trotuare pline de oameni. Ceea ce ne duce la cea de a treia tentatie si anume cea de a merge pe trotuare pentru a evita masinile. Masinile, oricat de suparati am fi pe aceste gramezi mari de metal care transporta cate un om-doi, sunt mai previzibile decat oamenii, mai ales daca oamenii sunt copii, seniori sau persoane cu dizabilitati locomotorii. Mai trebuie sa treci peste bordurile si gaurile aferente unei capitale europene, asa ca tot carosabilul ramane optiunea mai confortabila, mai sigura si mai rapida.

N-am zis chiar tot, dar probabil voi reveni asupra subiectului. Poate ca impresiile si sfaturile mele de mai sus va vor prinde bine, iar numarul biciclistilor din Bucuresti va creste, astfel incat sa putem circula din ce in ce mai usor si mai sigur. Avem motive sa fim optimisti, daca-i ascultam pe biciclistii experimentati, care au observat o imbunatatire progresiva a atitudinii soferilor si chiar si a autoritatilor. Sa ramanem sanatosi!

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.