Batjocura majorității PSRM-PDM duce la consolidarea opoziției

Batjocura majorității PSRM-PDM duce la un singur lucru bun: consolidarea opoziției. I-am văzut azi în picioare, cerând ca democrația să fie respectată, pe deputații blocului ACUM, inclusiv pe cei despre care s-a tot spus că nu mai reprezintă, sau că nu vor mai reprezenta ACUM. Toți deputații blocului s-au solidarizat în jurul a două idei, care, de data asta, n-au legătură directă cu bunăstarea materială a populației, ci cu două valori esențiale pentru societatea noastră.

Mă refer, în primul rând, la democrație, valoare care, sub presiunea acestor rămășițe comuniste din PSRM și PDM, devine pe zi ce trece o cârpă din ce în ce mai terfelită. Și toate acestea sub privirile noastre, la modul flagrant și sfidător. Majoritatea consfințită dintre cele 2 rămășițe ale PCRM consacră principiul dâmbovițean ”ciocu’ mic, acum suntem noi la putere!”, chiar fără a-l vocifera. Aceștia l-au pus pe premierul lor de carton Ion Chicu, un mitoman devenit între timp notoriu, să vină în parlament pentru a-și prezenta raportul de activitate la 100 de zile de la învestire. Toate bune și frumoase, doar că scenariul vine cu arome de comunism, șarada fiind doar un exercițiu de imagine pus la cale de dragul presei și a electoratului turmentat al celor 2 partide. Or, deputații opoziției n-au avut ocazia să studieze dinainte raportul, respectiv să-și formuleze criticile, întrebările, comentariile etc.

A doua valoare pe care opoziția a încercat să o apere, reprezentând prin aceasta un curent de revoltă amplificat recent, este una de ordin național. Conducerea parlamentului a evitat să includă pe ordinea de zi a ședinței eșuate de azi audierea ministrului Ciocoi privind ”ajutorul Rusiei” din timpul războiului moldo-rus din martie 1992, respectiv dezbaterea în forul suprem a inepțiilor sale. În schimb, superiorul lui Ciocoi ne-a prezentat niște realizări ale ministrului lui Dodon, formulate vag, subțire și într-un limbaj de lemn. Fără analiză, fără comentarii, fără dezbateri. Deci fără probleme. Totul este bine și frumos în pseudo-democrația politrucilor de carton.

Singurele argumente ale majoritarilor au fost din ciclul ”show banal” sau ”trebuie să vă ocupați locurile de muncă” (!). Aceștia sunt oamenii care conduc azi statul numit RM: Dodon, Greceanîi și Bătrîncea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *