Bilingvismul antidemocratic și subordonarea majorităţii de către o minoritate | Tudor Cojocariu

Bilingvismul antidemocratic și subordonarea majorităţii de către o minoritate

Discursurile îndoielnice care elogiază bilingvismul în RM, iar prin asta îndreptăţind deportările, violurile, degradarea românilor moldoveni dintre Prut şi Nistru, ne sunt bine-cunoscute şi comportă aceleaşi semnificaţii ca şi acum câteva decenii.

Şi înainte de anii ’90 propaganda sovieto-rusă miza pe implantarea în mentalul băştinaşilor a conceptului de prietenie „moldo-rusă”, a cărei obiectiv pe termen mediu era deznaţionalizarea acestora. Mecanismul e simplu: mai întâi te apropii de țintă, îi câştigi încrederea, apoi îl ataci, exact ca vipera care te muşcă după ce ai ocrotit-o în sân. Vedem şi astăzi că Federaţia Rusă şi-a păstrat discursul insultător la adresa moldovenilor, unul dintre exemplele relevante fiind afirmaţia patriarhului rus Kiril, care spunea că RM face parte din ”lumea rusă”, adică din acelaşi spaţiu spiritual şi cultural ca şi Rusia. Nu trebuie să fii doctor în teologie sau în istorie pentru a realiza că afirmaţia n-are nici o legătură cu adevărul, istoria sau bunul simţ.

Revenind la bilingvism şi la semnificaţiile acestuia pentru noi, trebuie să avem în vedere sensul acestui termen. Ar fi eronat să considerăm că el ţine doar de cunoaşterea a două limbi. Afirm acest lucru pentru că semnificaţiile merg mult mai departe şi ţin de asumarea unor identităţi, iar în cele mai nefericite cazuri, de înlocuirea identităţii iniţiale cu una străină. Şi nu mă refer doar la identitatea naţională aici.

Totuşi, mesajul pe care îl transmit „elogiatorii” bilingvismului este unul care porneşte de la falsa premisă că bi/„tri”/„cuatro”/„cinco”-lingvismul se referă strict la cunoaşterea unor limbi adiacent celei materne. Respectiv, bilingvismul presupune că individul se naşte având nu una, ci două limbi materne. Iar dacă limba rusă e ridicată la rang de limbă maternă, atunci înțelegem că ne resemnăm cu toate greșelile și nedreptățile de la 1812 încoace. Mai mult, militarea pentru bilingvism ar însemna, în cazul nostru, că o majoritate de peste 70% de etnici români ridică la rang de a doua limbă maternă limba unei minorităţi care nu constituie mai mult de 20%, respectiv a celei ruse. Cum ne poate aduce treaba asta beneficii şi cât de moraliceşte corect este, încă nu-mi este clar.

În ceea ce priveşte „divizarea societăţii” şi „consensul” la care îşi propun să ajungă promotorii bilingvismului, merită să facem câteva precizări. Aceştia pornesc de la premisa că oponenţii bilingvismului îi blamează pe cunoscătorii ne-ruşi ai limbii ruse, precum şi limba rusă de-a-ntregul. De fapt, aceştia din urmă sunt etichetaţi drept naţionalişti şi duşmani ai poporului rus. Nimic mai fals. Ceea ce vrem noi să transmitem ţine de promovarea unei ordini fireşti a lucrurilor. Etnia majoritară să-şi aroge drepturile constituţionale, iar etniile minoritare să-şi asume rolul ca atare, fără a cere drepturi de natură să submineze statutul majorităţii. În acest sens, amintesc de faptul că în RM, cadrul legal şi implementarea acestuia este unul deosebit de favorabil minorităţilor, în comparaţie cu cel al multor alte state europene (vezi Franţa, Germania, Anglia etc.) sau din spaţiul ex-sovietic (vezi statele baltice). Deci nu bilingvismul ar fi soluția pentru reconcilierea populației dintre Prut și Nistru, ci funcționarea instituțiilor democratice. Astfel, nici minoritarii nu s-ar plânge la comandă de situația lor și nici majoritarii nu s-ar simți străini la ei acasă.

O categorie cu totul aparte o reprezintă o parte dintre moldovenii plecaţi în străinătate şi care se mândresc și sunt fericiţi pentru că au fost nevoiţi să înveţe ruseşte. Nu putem ignora absurditatea unor afirmaţii de acest gen, or în timp ce omul civilizat modern tinde să acţioneze într-o cât mai mare măsură independent, ne pomenim cu grupări de moldoveni care sunt încântaţi pentru că au fost forțați să înveţe ruseşte, prin asta recunoscându-şi propria incapacitate de a lua decizii, de a se adapta unor medii şi de a fi, în fond, proactivi. Ce am putea spune despre asemenea indivizi dacă nu că suferă de masochism şi de tragicul sindrom Stockholm (care presupune că victima îşi iubeşte călăul)?

Totuşi, dincolo de pretenţiile nefondate ale „minorităţii imperialiste ruse” (concept lansat de prof. O.Serebrian şi preluat de prof. D.Dungaciu), rămânem noi, băştinaşii români moldoveni, vorbind despre patriotism şi devotament faţă de naţiune, dar fără a cunoaşte pe deplin care ne este Patria şi Naţiunea. Nici o academie de ştiinţă, nici o asociaţie a istoricilor şi nici o uniune artistică sau vreo altă instanţă legitimată să se pronunțe în chestiunile privind limba, cultura, istoria, nu acreditează ideea unei patrii moldoveneşti, a unei naţiuni moldoveneşti sau a unei limbi moldoveneşti. Atunci cât timp va mai trece până când moldovenii din stânga Prutului vor urma exemplul moldovenilor din dreapta Prutului şi vor înţelege că patriotismul lor se referă la Patria „de la Nistru pân’ la Tisa” (vorba Luceafărului Eminescu) şi că bravul lor atașament față de națiune nu poate exista în afara naţiunii române?

Articol înscris în concursul Blog pentru Basarabia

Tudor Cojocariu

Development enthusiast | Marketing uplifter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.