De unde se iau baborniţele?

De pe la 10 ani, pe când mergeam cu troleul la şcoală, divizarea dintre bătrânele şi baborniţe a căpătat valoare de normă. Primele aşteptau stinghere ca vreun tânăr să le cedeze locul, îşi ţineau burta acasă şi limba după dinţi. Urcau stinghere şi tot la fel coborau atunci când le venea rândul, fără a face mare zarvă şi fără a-şi face loc printre oameni ca bila de bowling printre popice. Baborniţele, însă, ocheau scaunele libere sau pe care tocmai se aşezase vreun tânăr, din momentul în care se vedeau cocoţate în troleu. Acestea se apropiau de ţinta lor şi-şi puneau în aplicare strategia de circa 3 paşi. Mai întâi simulau incapcaitatea de a se fixa suficient de bine de barele de susţinere, apoi începeau să se bălăngăne, agăţându-l sistematic pe cel ce stătea jos, determinându-l să se mişte mai înspre geam sau să se ridice. Dacă nu le reuşea, totuşi, să provoace eliberarea scaunului, începeau să vocifereze la modul impersonal, plângându-se că în general tinerii din ziua de azi sunt needucaţi, că e vina democraţiei, că în comunism se purtau mai decent, că n-au respect faţă de oamenii bătrâni ş.a. Dacă nici asta nu avea efect, scoteau la înaintare artileria grea: începeau să se adreseze direct subiectului aşezat, să-l ghiontească, pentru ca în următoarele fracţiuni de secundă, o armată întreagă de căpcăuni să se năpustească asupra victimei aşezate.

Părea că totul e orchestrat şi că baborniţele proveneau toate dintr-un sindicat al gaiţelor, sau ceva de acest fel. Inevitabil, apăreau şi personaje de vârstă medie care le ţineau isonul, jucând rolul de „feciori buni”. Desigur, întreaga poluare fonică se desfăşura în limba rusă. Mai ţin minte că depuneam eforturi inumane, încercând să ţin piept acestor presiuni, întrebându-mă de fiecare dată cum se face că baborniţele scandalagii şi agresive sunt rusoaice, iar bătrânelele răbdătoare şi modeste erau moldovence. Anume celor din urmă le ofeream locul fără ca acestea să ceară ceva, de multe ori fiind nevoit să le rog să se aşeze, modestia lor rămânând şi acum proverbilă în amintirea mea.

Astăzi, nu se mai face coadă la scaunele din trolee, poate datorită existenţei microbuzelor şi a măririi numărului de trolee, dar şi pentru că baborniţele s-au mutat în microbuze. Ieri, în drum spre casă, au urcat, pe rând, într-un microbuz din ăsta 3 baborniţe, toate vorbitoare de limbă rusă, de ziceai că nu mai eşti într-un oraş modovenesc(românesc), ci într-un colţ din Siberia, iar oaspetele erai chiar tu. Prima a vorbit singură câteva minute despre cât de răi sunt şoferii care nu opresc (în mijlocul drumului dintr-un flux infernal), a doua a început să fluture o bancnotă de 100 mdl, întrebând cine are să-i schimbe în bancnote mărunte, iar a treia, după ce a invocat şi ea nesimţirea şoferilor care nu se opresc, a început să-şi bată joc de a doua care aşa şi nu găsise voluntari de a-i schimba bancnota de o sută. Mi-am pus atunci întrebarea: de unde vin baborniţele? Or fi venind de la soţii lor securişti şi militari în armata sovietică de ocupaţie? Sau poate că sunt jertfe ale acesteia din urmă, fiind rusificate şi înrobite mental? Ori aşa sunt ele, nişte moldovence care se simt mai importante dacă vorbesc limba cotropitorilor?

Mi-am amintit atunci că la prânz avusese loc o ciocnire dintre 2 grupuri relativ apropiate ca vârstă, dar exponente ale 2 grupuri absolut diferite. Baborniţele comuniste pro-comunistul-roz şi bătrânelele treze pro-Chirtoacă. Cele dintâi se băteau cu pumnul în piept cât de moldovence sunt ele pentru că s-au născut în Moldova (la fel ca şi alte milioane de români născute în România de azi) şi chiar dacă rudele lor le spun că părinţii lor au fost români, ele tot rămân doar moldovence. Tot ele erau secondate de indivizi bine hrăniţi care-i încurcau pe cetăţeni să se apropie de comunistul-roz-cuvântător şi care „nu erau gărzile acestuia, pentru că acesta n-are gărzi ca unii”. Tot baborniţele le îmbrânceau pe bătrânelele care aveau un alt punct de vedere asupra intenţiilor comunistului-roz, plângându-se că „pe vremea românilor” au fost nevoite să muncească. Ei bine, şi elveţienii care trăiesc bine sunt nevoiţi să muncească şi nu i-am prea auzit să se plângă… Imediat au fost identificaţi şi artizanii principali ai nenorocirolor noastre: românii şi americanii, iar individul de pe scenă a devenit brusc salvatorul care-i va alunga pe aceştia, după care totul va deveni roz, precum e însăşi mutra comunistului.

Fiecare dintre noi suntem puşi în ipostaza ingrată de a alege baricada de partea căreia să ne situăm: a baborniţelor, care vin doar în set cu garda comunistă şi cu rusificarea, sau a bătrânelelor care vin în set cu tinerii şi cu democratizarea.

2 comments to De unde se iau baborniţele?

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>