Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova – înființarea noii instituții, în consultare publică până pe 20 decembrie

Conform anunțului privind consultarea publică a hotărârii guvernului PNL, urmează să fie creată, în premieră, o instituție care să gestioneze relația cu Republica Moldova la un asemenea nivel. Au mai existat până acum oficii în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, sub-structuri informale în cadrul Departamentului pentru Relația cu Românii de Pretutindeni sau Ministerul pentru Românii de Pretutindeni etc. De aceea, încă din 1991 încoace se tot vorbește despre necesitatea unei structuri care să gestioneze și totodată să coordoneze relația cu RM la cel mai înalt nivel. Respectiv, existența unui secretar de stat, secondat de un subsecretar de stat, ambii sub oblăduirea secretarului general al Guvernului, a premierului și beneficiind de maxim 31 de posturi în interiorul structurii, este un lucru binevenit. Motivele pentru care delimitarea RM de celelalte 2 direcții majore ale statului român față de românii din afara țării, respectiv diaspora și comunitățile istorice se impune țin de context, evoluțiile istorice și, mai ales, de actualele nevoi ale acestor români împrăștiați prin lumea largă.

Totuși, la fel ca orice altă inițiativă, aceasta poate fi îmbunătățită. Prin urmare, ar fi util ca toți cei interesați să contribuie la consultarea publică din perioada 10-20 decembrie 2019. Vedeți în link-ul de mai sus detaliile din anunț, aici hotărârea, aici fundamentarea și transmiteți propunerile, sugestiile și recomandările voastre. Guvernul este obligat să le facă publice. Prin urmare, chiar dacă nu vor fi luate în seamă toate mesajele noastre, merită să vadă toată lumea că există un interes sporit privind evoluția relației dintre cele 2 state cu populație preponderent românească.

În ceea ce mă privește, eu am transmis la [email protected] următoarul document, care poate fi descărcat de aici:

Pentru cei aflați în diaspora sau pentru cei interesați de comunitățile istorice românești, să știți că se află în consultare și hotărârea Guvernului privind constituirea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, cu hotărârea propriu-zisă aici și nota de fundamentare aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.