Despre sinucidere, masochism și prostie

Nu obișnuiesc să scriu despre asemenea lucruri, dar asta nu înseamnă că din când în când, foarte rar, nu o voi face.

Am avut parte recent de o perioadă nu tocmai plăcută, trecând prin momente mai ”speciale”, care m-au marcat, sper, pentru o cât mai lungă perioadă din viață. Totul a început cu o răceală obișnuită, pe care am încercat să o tratez ca atare. Nu mi-a reușit preț de câteva zile, lucru neobișnuit pentru mine, indiferent dacă urmam rutina sau vreun regim special.

În a cincea zi am decis să mergem la urgență. Aglomerație, căldură în exces, tot felul de oameni chinuiți cu privirile șterse, unii resemnați, alții plini de ură, miros de boschetari murdari și medicamente,  doctori vajnici și asistente grăbite, la fel de vajnice – toate de natură să te determine să faci stânga împrejur și să dispari de acolo. Desigur, nici un nebun n-ar pleca știind că febra-i crește constant în pofida droaiei de medicamente administrate. Așa că am stat. După aproape o oră de așteptare, am avut bucuria seacă de a trece într-un salon în care am mai așteptat un sfert de oră până când medicii și-au făcut datoria și m-au trimis să stau la o altă coadă. Într-un final mi s-a spus că s-ar putea să am tbc, așa că am mers imediat la un spital specializat.

Am prins medicul de gardă, o doamnă în vârstă care spurca de mama focului guvernarea pedelistă. De fapt, ținta ei erau toți cei de la putere. L-a lăudat pe Soros, care, zicea ea, a trimis-o prin toată Europa la perfecționare din banii lui, dar nu l-a cunoscut niciodată ca să-i mulțumească. Și aici, pre-diagnosticul a fost același: tbc.

Au urmat câteva zile în care am făcut un tratament suportabil pentru pneumonie, internat fiind. Nu aveau voie să mă izoleze și să-mi administreze tratamentul pentru tbc, fără a fi siguri sută la sută că aș avea bacilul în mine. Am auzit multe despre spitale, în general și despre cele din RM și România, în special. Puțini, însă, oferă de obicei detalii. Nu o voi face nici eu, dar voi reda cum de am înțeles și eu abia acum de ce. Perioada de internare nu este una pe care să vrei să ți-o amintești. Și nu e vorba doar de tratament, care, indiferent cât de uman sau inuman este, știi că e necesar și îți face bine. Ceea ce este însă în mod cert inuman și absolut inutil, ține de atitudinea unor medici, dar în special de cea a unor asistente, care se pare că au o plăcere sadică de a-ți demonstra cât de rău o duci. Mai mult, trebuie să fii printre favoriții lor pentru a avea acces la niște informații de bun-simț: propria stare de sănătate, rezultatele analizelor sau, culmea, tipul de tratament administrat. Așadar, dincolo de larmă, frig, năduf, comentarii sarcastice și sunete cu origini indescifrabile, pacientul mai este ținut și într-o stare de suspans, exact ca în filmele horror. Doar că, în mod normal, nu vezi pacienți care să stea la coadă de bună voie pentru niște bilete la spital. Au cam trebuit să treacă niște zile pentru a-mi da într-un final seama că de fapt, favoriții lor sunt cei care le strecoară câte ceva. Din fericire, însă, m-am externat înainte de a deveni unul dintre favoriții lor.

Și totuși, tratamentul a funcționat și le sunt recunoscător medicilor pentru asta. Și le mai sunt recunoscător pentru că m-au anunțat într-un târziu că n-am avut niciodată tbc, ci doar o pneumonie ușoară care se va trata pentru că pacientul e tânăr și nu abuzează de chestii dăunătoare. Dar cel mai mult le mulțumesc pentru lecția pe care am învățat-o, fără să le-o cer. Nu există pacient într-un spital pneumologic (,) care să nu fie întrebat de medici dacă fumează, bea sau dacă se droghează. Și vai-ș-amar a fost de fiecare dată de cel care răspundea cu Da! Să vezi atunci mo(n)stre de sarcasm, batjocură și critică! Doar că de data asta pe bună dreptate, or din acel moment, fie și pentru câteva secunde, înțelegea și pacientul că țigara, băutura și drogurile sunt egale cu sinuciderea, sau în cel mai bun caz, cu masochismul. De prostie nici nu pomenesc.

P.S. Nu știu care vă erau așteptările de la un articol cu un asemenea titlu, dar așteptările mele erau și sunt ca voi să nu fiți sinucigași și masochiști. Și nici proști.

P.P.S. Iar în ceea ce mă privește, cu siguranță că aș fi stat și acum pe tușă dacă n-ar fi fost ea. Aceeași ea.

4 comments to Despre sinucidere, masochism și prostie

  • trilulilu89  says:

    sa te gandesti la sinucidere e absurd 🙂 orice greutate ai avea tot poti sa treci peste.trebuie doar sa crezi si toate vin de la sine 😉

    • Tudor Cojocariu  says:

      Perfect de acord. Nu stiu daca ai citit sau inteles pana la capat mesajul, Trilulilule :).

  • Dan Nicu  says:

    eu unul ma bucur ca esti bine 🙂

    sa ne traiesti!

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>