Din nou, despre (anti)discriminare sau cât de greu se adoptă o lege necesară | Tudor Cojocariu

Din nou, despre (anti)discriminare sau cât de greu se adoptă o lege necesară

Proiectul de Lege privind prevenirea şi combaterea discriminării, sau precum ne-am obişnuit să-l numim eronat, Legea anti-discriminare, continuă să provoace valuri. Astfel, după ce asociaţiile ortodoxe aflate sub oblăduirea patriarhiei ruse prin intermediul instrumentului Nicolae Cantarean (alias î.p.s. Vladimir), au protestat public, manifestând ură oarbă şi deloc ortodoxă faţă de homosexuali (fie aceştia bărbaţi sau femei), subiectul erupe din nou. “Reprezentanţii ortodocşilor”, dar nu şi ai ortodoxului subsemnat, au ameninţat că vor vorbi cu prietenii lor de la Mitropolia Moldovei ca toţi demnitarii noştri să fie incluşi în lista de prigonitori ai bisericii. Cu alte cuvinte, dacă aceştia vor păstra noţiunea de “orientare sexuală” în lege, atunci ei vor deveni cu toţii, indiferent de funcţia şi atribuţiile lor, duşmani ai bisericii, deci ai poporului.

Iar dacă, Doamne fereşte!, admitem că se va întâmpla nenorocirea, ar trebui să ne aşteptăm ca toţi văluţii şi cantarenii să ardă în iad pentru semănarea urii şi provocării conflictelor dintre semenii lor ortodocşi. Şi atunci, cine va mai sta la straja hotarelor lui Ştefan (trasate de Ribbentrop şi Molotov în cazul RM, de fapt), în faţa drăcoveniei care se cheamă Uniunea Europeană?

Să ne amintim, în acest context, de declaraţiile mitropolitului Vladimir, care-i preîntâmpina pe cei nouăzeci şi nu ştiu cât la sută dintre moldoveni, că UE ne aduce numai daune. Întrebarea firească pe care trebuie să ne-o acordăm ţine de cine ar fi interesat de reducerea „euro-optimismului” moldovenesc. Şi aici trebuie să ne amintim de declaraţiilor şefului lui î.p.s. Vladimir, patriarhul Kiril al ruşilor, care a declarat că RM face parte din acelaşi spaţiu cultural şi spiritual ca şi ruşii. Nu voi comenta incapacitatea de stăpânire a unor concepte precum „cultură” sau „spaţiu spiritual” de către patriarh, precum nu voi afirma că a făcut-o întâmplător. Voi accentua doar faptul că în Rusia biserica nu este chiar aşa de separată de stat (ca să nu zic „lipită”) şi că atitudinea lui Kiril faţă de noi este una de robi sau, în cel mai bun caz, de subordonaţi.

Am amintit de aceste lucruri pentru că adoptarea legii trebuie privită inclusiv prin prisma geopoliticii şi a intereselor terţelor puteri în evoluţia statului nostru. Iar lucrurile se leagă. Mai întâi mitropolitul Cantarean declară că UE ne face rău, după care rusul Kiril se dă frate cu noi, pentru ca în final, şeful asociaţiei ortodoxe spune că din martie până acum a primit doar promisiuni deşarte de la Filat şi Efrim şi că va avea grijă să comande special pentru ei şi colegii lor o anatemă (un soi de osândire) la fel de plină de bunăvoinţă precum sunt ei înşişi faţă de ortodocşii cu preocupări de dosit.

Revenind la sintagma cu pricina, nu pot să nu mă întreb „cât de ortodox” este să nu vrei să combaţi discriminarea, să nu vrei să asiguri egalitate de şanse, tratament egal tuturor persoanelor aflate pe teritoriul RM în sfera politică, economică, socială, culturală şi în alte sfere ale vieţii fără deosebire de orientare sexuală? Nu spun că e bine sau rău să îi discriminăm pentru că nu reprezint vreo autoritate în acest sens, dar mă întreb doar cât de conformă cu valorile ortodoxiei este această împotrivire. Mai mult, din punctul meu de vedere, legea nu schimbă mare lucru, ci doar oferă prilejul unor forţe anti-UE să resusciteze fricile moldovenilor faţă de lucrurile neobişnuite (fie acestea rele sau bune). Asta e miza lor. Miza mea este adoptarea unei legi necesare pentru parcursul de integrare europeană al nostru, al aceloraşi ortodocşi.

pentru All Moldova

Tudor Cojocariu

Development enthusiast | Marketing uplifter

6 thoughts on “Din nou, despre (anti)discriminare sau cât de greu se adoptă o lege necesară

  • 15/07/2011 at 9:30 am
    Permalink

    Nu pot sa fiu de acord cu autorul articolului.

    1.Moldova are un cadru legal bogat, care asigura antidiscriminare pe toate criteriile stipulate in Constitutie. Astfel nu avem nevoie de o astfel de lege.
    2.Se incearca includerea sintagmei “orientare sexuala”, care apropo, nu este neutra din punct de vedere moral comparativ cu celellate sintagme. Nu este bine sa eliminam discriminarea pe un mod de viata sexual, daunator societatii. Asa cum discriminam betia, fumatul, narcomania, pornografia asa trebuie sa discriminam si orice stil de viata, care aduce daune morale, psihice, fizice si sociale societatii.
    3. Mai mult, daca legea va fi adoptata in formula actuala, atunci toti cei care nu tolereaza propaganda modului de viata homosexual fie din obiectii de constiinta fie din convingeri religioase vor fi amendati dur. Eu sunt primul exemplu. Am fost atacat de homosexuali in judecata pentru ca am scris pe blog ca homosexualitatea este pacat. Imi cer 1000 eu despagubire morala si sa imi cer scuze publice de la ei.
    4. Prin aceasta lege, comunitatea LGBT va putea intra in scoli pentru a promova nediscriminare pe motiv de orientare sexuala, invatand pe copiii nostri ca oamenii sunt diferiti, ca nu e nimic daunator in a fi homosexual, etc. Nu este bun acest lucru. Noi trebuie sa protejam pe copii de astfel de “masuri antidiscriminatorii”. Iar statul va trebui sa cheltuie bani pentru aceste “masuri afirmative” ale homosexualilor.

    ma limitez pina ce la aceste argumente.

    Reply
  • 16/07/2011 at 11:11 am
    Permalink

    Andrei Creacico Păi singur spui că legea oferă prilej de disensiuni, atunci care este rostul ei? Nici măcar nu este ea atît de necesară precum zici, vezi practica multor ţări europene în care legislaţia nu face din homosexuali o categorie de discriminaţi.
    Ieri la 12:37 · Îmi place
    Tudor Cojocariu Andrei, tu stii ca mie imi place sa dezbat, deci nu consider drept motiv sa nu adopti o lege care iti ofera avantaje privind integrarea, doar pentru ca sunt stimulate artificial si din afara niste disensiuni.
    acum 23 ore · Îmi place

    Andrei Creacico Tudor 🙂 Ştii prea bine că dacă faci un sondaj de opinie, majoritatea vor fi împotriva criteriului de orientare sexuală, şi nu are asta (în majoritatea cazurilor) nici o treabă cu stimulări artificiale din afară, aşa sînt educaţi oamenii de la noi.
    acum 23 ore · Îmi place

    Andrei Creacico Tu ca om care te orientezi în spaţiul politic, ştii bine că legile trebuie să decurgă din popor, nu să-i impună ceva cu ce el n-are nici o treabă.
    acum 23 ore · Îmi place
    Tudor Cojocariu Marian, ceea ce ai spus tu poate suna si altfel: daca este legea suprema, Constitutia, de ce sa ne mai ingrijoram daca se adopta legea asta?
    Moralitatea e relativa. Nu ma atrage in discutiile astea, pentru ca gandim fundamental opus. De exem…
    Vezi mai mult
    acum 23 ore · Îmi place
    Tudor Cojocariu Andrei, eu sunt unul dintre cei care cred ca ‘lumea’ nu intelege ca lumea ce prevede legea taman din cauza propagandei rusesti impotriva legii (nu impotriva homosexualitatii). Stimularile din afara se fac de 200 de ani. Stii la ce ma refer….
    Vezi mai mult
    acum 23 ore · Îmi place · o persoană

    Alexander Chironda vroiam sa aduc un exemplu bisercii care critica atita proiectu asta de lege, si mai nou amenintza ” mai marii tarii ” ca nu le va interzice accesul in lacasurile de cult ( nu am citit biblia dar mi se pare ca dumnezeu spunea ceva de genu ca…
    Vezi mai mult
    acum 23 ore · Îmi place

    Marian Vitalie ‎@Tudor. 1. Repet. cadrul legal existent asigura nediscriminarea pe toate criteriile, potrivite cu Constitutia. De ce atunci am avea nevoie de o noua lege, repetand ceea ce avem? 2. Si eu nu vreau sa ii discriminez pe pe homosexuali, atunci…
    Vezi mai mult
    acum 23 ore · Îmi place

    Alexander Chironda pare rau ca lumea crede ca in europa oamenii ii primesc cu bratele deschise pe homsexuali :))) e aceasi poveste ca si in moldova, difera numai acel capitol in constitutie unde sunt prevazute drepturile lor, nui bat, nui oprima fizic, psih…
    Vezi mai mult
    acum 23 ore · Nu-mi mai place · 2 persoane

    Alexander Chironda marian: da oare in moldova in cadrul companiei care ai activat nu sunt probleme mai stringente de rezolvat decit homosexualitatea ?? oare in familiile noastre dezbinate 80%, homosexualitatea are cea mai mare prioritate ??
    acum 23 ore · Nu-mi mai place · o persoană

    Alexander Chironda uite eu anu trecut am vorbit cu un homo, ( era d-na dar de genu masculin :D, la vrio 40 de ani) s-a bucurat nespus de mult ca am vrut sa schimb citeva vorbe cu el si ca l-am trat ca pe cineva normal 🙂 eu totusi cred ca trebuie sa le dea voie sa se frece daca asa le este pofta, ca ori sa se scrie in constitutie ori nu, oricum se vor freca, din palcere nu ?? la fel si cu pedofilia, incesturile, etc
    acum 23 ore · Îmi place

    Marian Vitalie ‎@Alexander. Eu nici nu pun la indoiala ca noi avem mult mai mari probleme decat homosexualitatea. Dar, anume folosindu-se de criza din tara homosexualii incearca sa-si impuna propaganda lor si astfel nu putem fi indiferenti de acest fenome…
    Vezi mai mult
    acum 21 ore · Îmi place

    Marian Vitalie ‎@Alexander, si eu am intalnit anul trecut un homosexual care mi-a marturisit ca vrea sa lepede acest mod de viata. Si a mai spus ca cei mai multi homosexuali nici nu au nevoie de legi de tipul antidiscriminare “La Gender Doc sunt cativa activisti care cer aceasta lege intrucat primesc fonduri mari pentru aceasta” a spus el.
    acum 21 ore · Îmi place
    Tudor Cojocariu Marian, legea e necesara pentru ca face parte din setul pentru aderare. Eu nu ma simt impus de gay in nici un fel. Mai degraba noi ii impunem. Ma bucur pentru campaniile tale, asta si e metoda normala.

    Reply
  • 19/07/2011 at 5:53 pm
    Permalink

    Nici eu nu sunt deacord cu Tudor…
    Am intirziat aici cu argumentele,dar.. vreau sa-ti pun vreo 2 intrebari :
    1. De unde ai luat tu ca atitudinea Patriarhului Kirill fata de moldoveni e una de robi?(subordonatii Patriarhului- sint toti crestinii aflati sub autoritatea Patriarhiei de la Moscova sau a altor Patriarhii a bisericilor ortodoxe).
    2. (una mai personala) stii… in Moldova sint foarte multi tineri, mai ales care si-au facut studiile in Romania ,care intr-un fel sau altul “urasc” poporul rus si tot ce este legat de Rusia. Faci parte si tu din acest grup numeros de tineri romani din Basarabia care cind aud vreun cuvint legat de rusi, li se increteste fata?

    p.s. intrebarea a 2-a n-a fost din “cele mai concrete” dar sper ca ai inteles’o..

    Reply
  • 18/08/2011 at 12:35 pm
    Permalink

    Mdaa, m-ai dezamăgit Tudore! În afară de lipsa de cunoştinţe teologice şi de credinţă creştină, în articolul tău văd că susţii deja practicile diabolice, adică instituţionalizarea amoralului şi perversităţilor drept normă. Ce face funcţia din om… Mai uite că mîine poimîne Europa va peri… şi atunci de dragul cui “ai dat tu pantalonii iîn jos?”, metaforric vorbind, dacă accepţi o asemenea lege?

    Reply
    • 25/08/2011 at 5:37 am
      Permalink

      De ce trebuie sa aberezi tu, Cezare?
      Nu ti-am dat motive sa te indoiesti de ‘cunostintele mele teologice’ care nici nu pretind ca sunt punctul meu forte.
      In al doilea rand, nu am nici o functie pentru ca mi-am dat demisia de la Parlament.
      Nu sustin nici o practica diabolica si sunt impotriva manifestatiilor publice violente de orice gen, impotriva manifestarii publice a gaylor, precum si impotriva subordonarii ideologice si spirituale a romanilor moldoveni de catre rusi.
      Iar limbajul tau e tipic pentru gasca voastra de ipocriti violenti si agresivi mascati in mari crestini.

      Reply
  • 24/08/2011 at 1:02 pm
    Permalink

    Crestinii nu sunt subordonati nici unei fete bisericesti a KGB. Nu sunt impotriva Bisericii, ci impotriva imperialistilor rusi. Atitudinea patriarhului se vede din mesajele pe care le transmite (le poti regasi si singur in presa).
    Nu stiu din ce grup fac eu parte, ca sa iti satisfac tie cerinta, dar cu siguranta nu urasc rusii si nu mi se increteste nimic daca aud de ei.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.