Momentul meu

I.

E momentul meu

și nu am cum să-l pierd printre

forme fugare de suprafață.

Îți văd ființa cum pulsează,

dar tu te oprești

în cel mai scurt dintre soroace,

parcă pentru a mă apăsa pe fire.

Aș prefera să mă adâncesc în ochii tăi, dar

profunzimea condamnă de cele mai multe ori,

sau doar până acolo pot să gândesc eu azi…

O vreau.

II.

Repeziciunea ucigașă ne lipsește

de cele mai dulci dintre adâncimi,

iar noi îi râdem în față.

Uităm voluntar că omorul

e înrudit cu viclenia.

Râsul, în schimb, nu uită

că se bălăcește-n inconștient

sfidându-și datoria de a sfida.

Noi pierdem.

4 thoughts on “Momentul meu

  1. “Profunzimea condamna de cele mai multe ori”…adevar adevarat!!…interesante,intrigante versuri…desi exprima idei prea dure(poate)…si te depasesc ca varsta(cred….dar,stiu eu,adevarata varsta nu e cea biologica/fiziologica)…Oricum,iti multumesc pentru bucuria si placerea de a da (in sfarsit!!)ochii cu niste versuri “pline de must”…ca,pana acum,m’am tot saturat de poeziile “seci” ale tinerei generatii(sau…d’ale postmodernistilor).

  2. Multumesc Elena. Versurile mele reprezinta toate niste momente. Oricat de ciudat ar parea, daca le recitesc dupa o perioada, trebuie sa fac eu insumi un efort pentru a intelege ce am avut in vedere. Insa recompensa vine odata cu amintirea starii din acea clipa.
    Nu am studiat prea mult poezia pentru a-ti raspunde la ultima pare a mesajului. Oricum, ma bucur mult ca l-am bucurat pe cineva si i-am provocat placeri :).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.