Războiul surdomut al ciudei noastre

De parcă n-ar fi fost destul că nu ne putem cunoaşte şi mai ales recunoaşte unii pe alţii, după atâţia ani de ocupaţie, deportări şi alte inginerii sociale perverse, ne-am pomenit recent în faţa unei noi manifestări nefericite.

Respectiva manifestare, mediată de presă, ce-i drept, are un impact dincolo de mass-media, marcând conştiinţe, schimbând comportamente şi determinând atitudini. Grav este că ea ne face să reacţionăm emotiv, fără a ţine cont de nişte piese esenţiale din marele puzzle. Apar reacţii, care determină alte reacţii mai mult sau mai puţin emotive sau îndreptăţite, creându-se astfel un lanţ viciat şi vicios.

În momentul redactării acestui material, spaţiul mediatic din cele două state româneşti colcăie de reacţii, contra-reacţii şi reacţii la contra-reacţii, toate în urma ieşirii unui personaj de presă de la Bucureşti, care a lansat o serie de insulte furibunde la adresa românilor din stânga Prutului. Mai degrabă necunoscut acestora din urmă, individul ar fi rămas aşa dacă nu s-ar fi dezlănţuit în cel mai josnic mod, făcând uz de insulte, jigniri şi judecăţi de valoare deranjante pentru orice fiinţă umană în deplinătatea facultăţilor ei. Tot în acelaşi moment al redactării textului, importanţa gestului personajului este deja augmentată de multe ori, graţie exploatării plenare a unei tematici sensibile şi mereu generatoare de audienţă, cea a relaţiilor româno-române. Tocmai pentru că bulgărele nu mai poate fi oprit din a se rostogoli la vale, am decis să aduc o scurtă contribuţie la această dezbatere deloc agreabilă.

Aşadar, pe de o parte avem un realizator de la Bucureşti, care reprezintă o minoritate din România condusă de stereotipuri şi superficialităţi, plină de ură şi frustrări. Şi care realizator, a primit cu tot cu postul său TV, o amendă de nici 3000 euro. Dar chiar şi aşa, amenda a fost dată de o instituţie de stat care chiar reprezintă statul român. Aşadar, aceasta este poziţia majorităţii românilor din ţară: condamnarea unor asemenea gesturi reprobabile, nicidecum susţinerea lor. Iar pe de alta, avem o mulţime de tineri români originari din stânga Prutului, care reacţionează la ieşirea realizatorului cu o la fel de superficială ură, încercând să demonstreze că ei, „moldovenii”, sunt mai buni decât ei, „românii”. Întregul spectacol este întreţinut, bineînţeles, tot de aceiaşi indivizi care, cu varii prilejuri mai mult sau mai puţin patetice, vorbesc despre moldoveni şi despre români ca întrupând un acelaşi „noi”, nicidecum ca despre nişte organisme distincte.

A fost suficient un stimulent neînsemnat, chiar dacă nefericit, pentru a determina o schimbare radicală în retorica „pro-românilor” şi chiar a „unioniştilor”. N-a fost nevoie decât de nişte insulte debitate la un post de televiziune bucureştean, care încă nu-şi făcuse debutul peste Prut, dar care putem intui că o va face în curând, profitând de această tristă ocazie.

Reacţiile tinerilor români originari din stânga Prutului au inclus expresii regretabile de felul „este o instigare la xenofobie”, „toată comunitatea de basarabeni din România”, „cum a lăsat Ministerul Educaţiei sau Ministerul Sănătăţii, ca nişte nătărăi să lecuiască românii sau să le predea studenţilor români?”, „în Europa nu moldovenii sunt numiţi cerşetori, ci românii”, „dintre cei care nu învaţă sunt şi români, şi moldoveni”.

Mă întreb, aşadar, la ce să ne mai aşteptăm, dacă nici măcar autorii celor mai populare replici nu au conştiinţa unei singure naţiuni sau etnii, vorbind despre jignirea unui segment din naţiune de către un exponent minoritar al naţiunii ca despre un act de „xenofobie”, de parcă ar vorbi despre două naţiuni sau etnii diferite? Cum să ne aşteptăm la apropiere şi integrare, dacă aceiaşi autori critică la rândul lor doar o parte a naţiunii, considerând-o românească, în timp ce ei înşişi ar fi parte a altei naţiuni? Chiar dacă admitem că o fac inconştient, aceşti autori îndreptăţesc teoriile pseudo-ştiinţifice ale lui Stalin, întorcându-ne pe toţi la Balta anului 1924, unde s-au instituţionalizat termenii de limbă şi naţiune „moldovenească”. Dar tocmai inconştiinţa lor este cea mai îngrijorătoare.

Este o constatare dură, dar necesară. Spunea la un moment dat unul dintre directorii moldoveni ai unei multinaţionale britanice, fost om de stat, că doar atunci când nu ne vom mai privi în oglinzi strâmbe ne vom putea regăsi şi auzi unii pe alţii. Contextul afirmaţiei se referea la dezvoltarea socio-economică a RM şi la incapacitatea noastră de a aborda frontal problemele. Extrapolând, poziţionarea respectivului director este perfect valabilă şi în cadrul acestei dezbateri. Or, atâta timp cât nu vom avea noi înşine conştiinţa apartenenţei unei singure naţiuni, vom fi trataţi ca atare. Să nu ne mai mirăm.

Vezi articol şi în Timpul, pe Unimedia şi Publica.

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>