Revoluționarea transportului chișinăuian

Nu am abordat până acum subiectul transportului public din Chișinău, unul de interes comun și în privința căruia toată lumea are vreo părere, iar pe alocuri și soluții. Și este firesc să fie așa, dat fiind că vorbim despre o necesitate comună a oamenilor de a se deplasa. Iar fără niște mijloace de deplasare eficiente și sigure, degeaba vorbim despre creștere economică, bunăstare, dezvoltare și alte cele.

Chestiunea ”rutierelor” este una pe cât de tristă, pe atât de controversată. Pe de o parte, orice urbe care își umple străzile cu microbuze nu are cum să arate bine. Microbuzele produc aglomerație pentru că șoferii lor sunt imprevizibili, de multe ori lipsiți de experiență. Fiind angajații unor agenți privați, aceștia sunt presetați să câștige cât mai mult, chiar cu riscul de a încălca regulile de circulație. Vorba lor, ”seara trebuie să dau bani patronului, să torn benzină și să mai și pun ceva pe masă”. Și e corect să fie așa, or profitul este rațiunea de bază pentru care un om depune un anumit efort definit drept ”muncă”. Un șofer muncește, nu există nici o îndoială. Altceva este că sistemul în care funcționează acesta este unul de natură să dăuneze securității, eficienței și în fond bucuriei de a trăi a unor alte grupuri de cetățeni.

E adevărat, foarte multă lume circulă cu microbuzele din mai multe motive de ordin practic: costă doar cu 33% mai mult decât troleibuzele, sunt mai rapide, au accesibilitate și ”grad de penetrare” mai mari. Acum, în ceea ce privește prețul, acesta a crescut gradual și suntem îndreptățiți să credem că se va întâmpla în viitorul apropiat, fie cu 75%, fie cu 100% sau mai mult. Parcul de troleibuze a fost reînnoit anul trecut, devenind mai atractive pentru cei care vor să circule în condiții mai bune decât în microbuze (mai mult spațiu, mai curat, mai luminos, mai sigur, mai relaxat datorită lipsei de interacțiune obligatorie cu unii șoferi sălbatici sau care nu cunosc limba română de stat). Mai rămâne problema accesibilității și a gradului de penetrare, ceea ce mă duce cu gândul la protestul de azi al șoferilor.

Șeful direcției transport din cadrul PMC a declarat că situația este sub control și că au fost plasate pe rute mai multe autobuze și troliebuze. Din punctul meu de vedere, problema rămâne nerezolvată, or nu există suficiente autobuze și troleibuze încât să satisfacă fluxul de pasageri acoperit de microbuze. Sau, cel puțin, nu de către toate rutele de microbuze. Cu alte cuvinte, faptul că în situația actuală protestează doar șoferii de pe câteva rute și PMC reușește să facă față cât de cât, nu înseamnă că dacă mâine-poimâine ne pomenim cu mai multe firme în grevă, PMC va avea de unde să scoată respectivele unități de transport public. Așadar, situația  nu e deloc roz. Prin urmare, miile de șoferi cu tot cu micorbuzele lor pe care le-au cumpărat până acum, trebuie să fie satisfăcuți într-un fel sau altul. Posibilitatea ca acestea să fie trase pe linie moartă este, evident, invalidă. O soluție ar fi ca acestea să fie redirecționate de comun acord cu proprietarii și șoferii, pe rute inter-urbane și sătești, astfel încât investițiile patronilor să fie recuperate treptat în continuare. În paralel, PMC ar trebui să se ocupe de suplimentarea numărului de autobuze mici și medii care să aibă o accesibiliate și un grad de penetrare similar microbuzelor actuale. Tot în paralel, ministerul transporturilor ar trebui să construiască și să repare drumuri. Sună frumos, dar presupune muncă, seriozitate, onestitate și viziune. Prin urmare, n-aș investi speranțe prea multe într-o asemenea desfășurare a evenimentelor.

Și totuși, transportul trebuie să fie revoluționat. Culmea este că nu revoluția rutierelor va revoluționa transportul chișinăuian, ci gestionarea competentă a fenomenului de către PMC. Mi-ar plăcea să am soluții imediate pentru șeful direcției transport a primăriei, dar nu am, din simplul motiv că nu cunosc toate datele problemei. Iar să dau vina pe Toți transportatorii privați care până la urmă satisfac niște nevoi ale concitadinilor mei, sau pe PMC pentru că nu vine cu soluții perfecte și urgente, care până la urmă este prizoniera unui sistem socio-economic viciat întreținut de fiecare dintre noi, n-ar fi deloc dovadă de fair-play.

Am putea, însă, să considerăm primăria, ministerul transportului, fiscul, ministerul justiției, poliția rutieră, centrul național anti-corupție, agenția pentru protecția consumatorului, că sunt aliații noștri în antagonismul ăsta urât și contraproductiv dintre unii patroni lacomi și corupți, unii șoferi iresponsabili și nesimțiți pe de o parte și noi, de cealaltă parte. Iar cu aliații se comunică, li se scriu petiții și sesizări, li se cer soluții, li se iau voturi în alegeri și li se spune răspicat că nu toți chișinăuienii sunt saci de cartofi, sovietizați fără părere sau leneși.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.