Si noi suntem Charlie

Je suis CharlieUrma să scriu despre altceva, probabil tot despre noi și modul penibil în care stagnează lucrurile sub amprenta tachinărilor reciproce ale liderilor noștri politici. Dar când la 2000 de km de noi, într-o țară latină, membră a unei comunități la care aspirăm, 2 indivizi intră peste niște oameni, la locul lor de muncă și-i execută mișelește, intrigile noastre locale par lipsite de sens, iar personajele noastre politice par minuscule.

În asemenea momente, realizezi că, într-o lume fără valori democratice, viața atârnă de un fir de ață. Fiecare dintre noi, dintre concetățenii noștri din republică, sau din străinătate, poate păți același lucru, doar pentru că cineva care s-a simțit insultat sau nedreptățit de cele scrise sau spuse de către cineva dintre noi, poate intra peste noi în casă, la locul de muncă, sau chiar în plină stradă, luându-ne viața. Oricine poate face rost de un kalașnikov, de un makarov, sau de o banală rangă de fier, cu care ne poate da în cap dacă nu a rezonat cu ceea ce am exprimat noi.

Nu exagerez deloc, pentru că anume asta au pățit toți cei 12 oameni din redacția revistei Charlie Hebdo. Adică își vedeau de treabă la locul lor de muncă, când s-au pomenit înăuntru cu 2 concetățeni care i-au ucis. Aceștia au ieșit dintr-un Citroen, în care-i aștepta un complice de 18 ani, au forțat o femeie să le deschidă ușa cu o cartelă specială, apoi au intrat în redacție și i-au ucis pe toți. Culmea este că, înainte de asta, aceștia încurcaseră intrarea în clădire, fiind direcționați către intrarea corectă de alți concetățeni de ai lor. Apoi au plecat de la locul crimei cu același Citroen, sub obiectivul camerelor de filmat. Totul a durat în jur de 5 minute, timp în care o mașină a poliției putea parcurge spre ei o distanță de minim 6 km. Dar n-a făcut-o.

Să ne gândim la aceste lucruri. Să vizualizăm întregul film al evenimentelor, apoi să ne mai gândim odată la cât contează democrația, libertatea expresiei, a credinței și toate celelalte valori pe care, uneori le desconsiderăm.

Națiunea franceză trece astăzi prin clipe de coșmar, datorită unei ciocniri violente dintre 2 civilizații: cea a păcii și cea a violenței. Noi am avut parte de asemenea clipe pe tot parcursul ocupației ruso-sovietice. Nu este vorba de un război al religiilor, pentru că nu toți musulmanii sunt criminali, la fel cum nu toți creștinii sunt sfinți. Sau invers. Este un război al celor care cred în pace și a celor care cred în violență. Este un război al peniței împotriva kalașnikovului. Este un război al celor care cred că Dumnezeu iubește pacea și al celor care cred că Dumnezeu vrea ca în numele lui să fie omorâți oameni.

Articol scris pentru TIMPUL de vineri, 9 ianuarie 2015
Vedeți materialul și pe Unimedia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *