poezie

De ce ar mai veni si luni? De ce n-ar fi duminica tot timpul? De ce ar fi si rai,

Cand zgura-mbraca ramul inflorit Se stinge-un neam de dor si de balada Abia, abia, mai mai vine sa ne vada

Tot stau ca prins in cleste – Nici o miscare in plus. Pamantul se roteste, Eu stau unde sunt pus.

mi-ai spart nebuneste tacerea… lasa-ma, dar, sa adun de prin unghere tipatul sfartecat. Gramezi, gramezi l-as tot face Sa-i ascunzi

Sunt zbuciumul firului de iarba In bataia vantului; Sunt linistea pamantului Adormit; Sunt impacarea frunzei cazatoare Cu pamantul. Sunt jalea

De ma cauti Ma gasesti in urma ramasa Pe nisip. Nu ma lua in palma Lasa-ma,dar… Voi privi lumea  prin

De ma cauti Ma gasesti in urma ramasa Pe nisip. Nu ma lua in palma Lasa-ma,dar… Voi privi lumea  prin

Umbra se misca pe o alta carare Cine ii e calauza? Soarele… O pata neagra Luneca intr-un joc neinteles Urmandu-i

Imi caut pata mea de soare, Frantura mea de infinit Si picatura mea de mare – Le caut, dar nu

Cuvantul ar vrea sa fie plata Care nu ramane dupa o ploaie tomnatica. Impins de pacat, El spulbera graul semanat

Ploua. Ma ploua. Ma ploua pe cap, pe umeri. Capul meu, umerii mei, picioarele mele… Sunt una cu ploaia. Eu,

Zac rupta in bucati, Trasa pe roata Incercarilor si intamplarilor Incerc sa ma adun La poarta timpului descult…

Ma balacesc in visuri Ma las induiosata de graiul zburatoarelor Nocturne, Vorbesc cu strigoi despletiti. Grija zilei de maine Ma

  Sabie pustiitoare Taie in carne vie , Se napustesc primejdii, Fug, ma impiedic, cad, Sa ma ocoleasca napasta. Pulbere

  Grabiti-va: e cel din urma joc… De azi inainte se moare… Curand vom atipi in paturi moi, Vor veni