Un monument al minciunii şi al urii – ‘Dicţionarul moldovenesc-românesc’ al lui Vasile Stati

 Chestionar ”Contrafort” 

       Cum comentaţi apariţia aşa-zisului Dicţionar moldovenesc-românesc al pseudo-istoricului comunist Vasile Stati? A reuşit această bizară “operă” lexicografică să demonstreze existenţa “limbii moldoveneşti”? Credeţi că este vorba de o problemă personală a lui Stati, sau acest “eveniment” trădează deruta identitară – penibilă şi anacronică – a unui stat care bate la porţile Europei? 

Vasile Gârneţ 

“Aberaţia secolului” este doar una din multele calificări pe care le-a primit Dicţionarul moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati, personaj grotesc, mândru purtător al unei prostii flamboiante, dublate de o impertinenţă pe măsură, care produce periodic diversiuni în mediul cultural şi politic de la Chişinău. Nici istoric, nici filolog, nici scriitor, adică amator şi falsificator în toate domeniile pe care le-a slujit/pângărit cu misiune până acum, Stati reprezintă, în opinia mea, imaginea tragică, aş spune emblematică a omului strivit de ideologie. Nu e singurul, din păcate, în peisajul basarabean. Ion Druţă, de pildă, ilustrează exemplarul mai potolit, mai echilibrat, mai circumspect şi cu mai mult bun-simţ… Ceea ce-l singularizează însă pe Vasile Stati în acest “tablou de familie” este faptul că el evoluează şi se expune fără nici o reţinere, în stil kamikaze, pe scena ridicolului. E un comportament cu vădite semne clinice, care ar trebui să trezească, în mod normal, compătimire şi îngrijorare în tabăra celora care l-au încurajat pe acest drum… Deşi gestat de o lungă perioadă de românofobie ca politică de stat în Basarabia, “Dicţionarul…” lui Vasile Stati, apărut acum, compromite definitiv regimul Voronin şi va rămâne ca o “etichetă” ruşinoasă a acestor vremi. Vom uita cu siguranţă multe din “faptele” comuniştilor, însă Dicţionarul moldovenesc-românesc va trona ca un monument al prostiei şi nesimţirii, al urii şi minciunii îndreptate împotriva propriului popor. Reproducem în aceste pagini răspunsurile unor scriitori  şi oameni de ştiinţă basarabeni la o întrebare a revistei noastre despre “opera lexicografică” a lui V. Stati. 

Nicolae Negru

E rodul unei crize de schizofrenie antiromânească (cu foarte posibile rădăcini kaghebiste) combinate cu complexul lui Herostrat. Cum putea această lucrare să demonstreze ceva? Ea nu reflectă decît simptomele patologiei care l-a “inspirat” pe autor. Ar rămînea doar o problemă personală a dlui Stati, dacă activismul său bolnav nu ar fi stimulat, direct şi indirect, de actuala putere comunistă, care încearcă să repună construcţia noului stat moldovenesc pe fundamentul strîmb al RSSM. Că nu e vorba despre o derută identitară, ci despre o opţiune conştientă, despre o ofensivă politică premeditată, o demonstrează tocmai agresivitatea, intoleranţa, intransigenţa faţă de orice idee sau acţiune care, li se pare comuniştilor, ar releva lumii românitatea basarabenilor, ar apropia RM de România. Deruta identitară mai există în mediul mai puţin cultivat, la sate în special, cu mulţi oameni analfabeţi, intoxicaţi de propaganda comunistă timp de cincizeci de ani, propagandă care a speculat specificul local, a suscitat spiritele anacronice, provinciale, pentru a forma un popor care “să nu se mai uite peste Prut”, ci doar peste Nistru, căci de-acolo “vine lumina”. Dar şi în sate lucrurile încep a se schimba din acest punct de vedere, şi faptul apariţiei unui “dicţionar moldovenesc-românesc”, pe care nu s-a încumetat să-l scoată nici “teoreticienii limbii moldoveneşti de sine stătătoare” de la Academia de Ştiinţi (aşa s-a numit la început!) a RSS Moldoveneşti, nu va folosi la nimic, decît că poate va intra în istoria românităţii ca un monument al prostiei şi lichelismului republicomoldovenesc. Nu sunt sigur că tocmai asta ne lipsea…Aş propune ca lui Stati să i se interzică folosirea limbii române, a cuvintelor din DEX, să fie obligat să vorbească în “moldoveneasca” dicţionarului său. Şi liderii comunişti ar trebui obligaţi să folosească “dicţionarul” lui Stati. Am vedea atunci cum s-ar înţelege unii cu alţii şi cît de mult ar rîde lumea de ei… 

Mihai Cimpoi

Aşa-numitul Dicţionar moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati, renumit criminal al culturii noastre, plastograf şi plagiator de cea mai josnică speţă, este o monstruozitate care nu ar merita nici o atenţie dacă nu ar reprezenta o mentalitate ce ţine de moldovenismul primitiv şi nu ar avea o susţinere oficială. Spunem acest lucru, fiindcă Stati îşi elaborează enormităţile lingvistice nu în atmosfera tihnită a căminului familial, ci în chiar incinta Parlamentului, unde are un birou şi un grup de lucru. Aceasta “a opta minune” a lumii are un precedent nu mai puţin faimos: Cuvântelnicul orfografic moldovenesc pentru şcoală înşepătoare, nijloşie necomplectă şi nijloşie, apărut “sub conducerea şi redacţia lui I.D. Ceban” şi aprobat “de Intitutu Ştiinţific de Şerşetare Moldovenesc”.Modul de ortografiere în acel Cuvântelnic era cel rusesc: “ghйnii” (pentru geniu), ghйograf (pentru geograf), ghidrбvlică (pentru hidraulică), gaiduc (pentru haiduc). Evident, un dicţionar monstruos, total antiştiinţific (sub aspectul adevărului, al felului în care este alcătuit şi al modului pervers de documentare şi argumentare) nu poate să impună existenţa unei “limbi moldoveneşti”.Limba este un fenomen obiectiv. O spuneau şi clasicii marxism-leninismului care, de altfel vorbeau despre basarabeni ca români, şi despre limba română ca limbă a basarabenilor. Mă întristează atât apariţia, susţinută oficial (după cum spuneam) a “Dicţionarului” cât şi atenţia extraordinară pe care i-o acordă posturile TV din România (o oră la Pro TV, două ore la “Realitatea”) fapt care nu s-a întâmplat cu nici o carte a vreunui scriitor basarabean.Ceea ce e şi mai trist e că întregii intelectualităţi din Basarabia care a luptat şi luptă în continuare pentru impunerea adevărului despre limba română i se atribuie părerea năstruşnică a intrusului-“savant” Vasile Stati. 

Eugen Lungu

De data asta dl HeroSt(r)ati nu pune foc. El dă nu atît cu bîta, cît cu  piatra în baltă. Este piatra pe care o fabrică nebunul (da, e o piatră artificială, nu lăsată de Dumnezeu) şi o aruncă în baltă spre consternarea şi marea frăsuială a celor zece înţelepţi. Gestul e de fapt o provocare cu mare miză: de pe coama valului pe care îl va ridica înverşunata noastră frăsuială ne va surîde şmechereşte chiar fabricantul pietrei. Asta a vrut,  asta a avut: SHOW. Şi noi, ceilalţi, vom fi, volens-nolens, agenţi şi figuranţi ai acestui SHOW. Dacă ar fi după mine, piatra ar trebui lăsată în mîlul în care a căzut. Fără eventuale valuri. Şi uitată pînă la venirea a doua a dinozaurilor. Fiindcă dl Fabricant ar merita poate titulatura de “lingvist roşu”, dar nu este lingvist. Este numai roşu. Pentru că produsul dumisale nu are nimic în comun cu lexicografia. E doar o  mare trişerie politică. O vom demonstra mai jos cu probe. Îmi aleg exemplele doar din prima pagină a “dicţionarului” propriu-zis (pag. 15, litera A, între cuvintele-titlu abricos şi agud). După un os, spunea cineva, se poate reconstitui tot animalul, nu-i aşa? 1. Un dicţionar bilingv trebuie să opereze cu două limbi (cînd le ai!). Asta înseamnă că după cuvîntul-titlu urmează de cealaltă parte a liniei echivalentul lexical din a două limbă. Exemplu: într-un dicţionar român-englez verbul (a) aburca s-ar traduce prin to lift; sau în unul român-rus acelaşi verb ar avea drept corespondente lexicale cuvintele : подсадитъ; поднимать; поднимать (на спину). Or, Dicţionarul moldovenesc-românesc dă în cele mai multe cazuri nu un echivalent, ci o explicaţie. Iată “echivalentul” românesc al “moldovenismului” (a) aburca: “a ridica (în spate) cu multă osteneală”. Este, după cum vedeţi, o explicaţie a verbului, fără însă a i se găsi un echivalent în limba paralelă. Fiindcă, pur şi simplu, nu există. Dincolo de linie trebuie să stea tot (a) aburca. La fel şi în cazul cuvîntului-titlu acarniţă: “o cutiuţă în care se păstrează acele”. Cum se numeşte în română “cutiuţa pentru ace”? Identic: acarniţă. Sau agriş, “tradus” prin “arbust cu ramuri ghimpoase, cu fructe comestibile” sau agud,  “tălmăcit” şi el prin sinonimul  dud. În concluzie, şi de o parte şi de alta a liniei avem aceleaşi cuvinte româneşti. Iată cum ar arăta acest pretins dicţionar bilingv fără falsuri: (a) aburca-(a) aburca; acarniţă-acarniţă; agriş-agriş; agud-agud ş.a.m.d. Aceasta e “metoda” cel mai des aplicată de dl Fabricant – aproximativ 80% din lexic e “tradus” (mai bine zis explicat) de această manieră. Nu e de mirare că în Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii acest op lexicografic este numit Dicţionar moldovenesc explicativ (pag. 2). Întîlnesc pentru prima dată o asemenea “dihotomie” între titlul de pe copertă şi cel de înregistrare.2. O altă reţetă de fabricare: se ia un cuvînt, ca şi cum, “moldovenesc” – să zicem adeverinţă – şi se tălmăceşte prin altul, chipurile, românesc: zapiscă. Sau agoniseală, care e interpretat prin pomost. Chestia devine stupidă: cuvintele adeverinţă şi agoniseală (le găseşti în orice dicţionar românesc) sînt “traduse” prin sinonimele lor, cum ar fi arhaicul zapiscă, sau învechitul şi regionalul pomost (în Muntenia – avere), ambii termeni fiind fixaţi în dicţionarele româneşti (vezi, de exemplu, Şăineanu). Aceste cuvinte alcătuiesc deci materia unui dicţionar românesc de sinonime, în nici un caz însă al unuia bilingv!!! 3. Unui cuvînt cu circulaţie largă românească i se adaugă o accepţie locală. Exemple: verbul (a) aburca, cu sensul “de (a) se apleca” sau acarniţă cu accepţia “perniţă în care se înfig acele”. Este un fenomen larg răspîndit în limbă şi în cazul dat nu avem de-a face cu un alt termen, ci cu acelaşi termen cu multiple sensuri. 4. Sînt prezentate drept cuvinte “moldoveneşti” termeni pur ruseşti, care au intrat fie în graiul restrîns al unor localităţi, fie în cel al unor cetăţeni fără mare ştiinţă de carte: abricos, abricoasă. Ca stupidul să atingă sublimul, dl Fabricant bagă în corpusul “dicţionarului” şi aberaţii de genul calul-batiuşchii (batiuşka înseamnă în ruseşte popă; evident, pentru cunoscutul calul-popii, altfel zis libelulă). Ce-i  drept, am selectat această sintagmă de la altă pagină decît 15 – m-a impresionat pitorescul ei. Fiţi siguri, veţi descoperi herghelii întregi de asemenea “cai” năzdrăvani în celelalte pagini ale “dicţionarului”: harmoşcă (pag. 122), podcrîlcă (pag. 230), prujîncă (pag. 246),  zasloncă (pag. 338) ş.a. 5. Cea mai frecventă metodă este însă cea a “cooptării”  unor regionalisme rarisime  drept cuvinte pur “moldoveneşti”, cum ar fi: “acarcum-oricum; acarcînd-oricînd; acarcît-oricît” sau agheluşcă şi agheluţă pentru abia ş.a.m.d.Dicţionarul dialectal, alcătuit pe timpuri de academia noastră exact cu acelaşi scop (de a demonstra indemonstrabilul), i-a furnizat dlui Fabricant  destulă materie. Lista începută ar putea fi continuată, dar spaţiul rezervat acestei anchete nu-mi permite să aduc aici mai multe exemple.Jonglînd cu unele dintre ele, dl Fabricant dă nesperate virtuţi “limbii moldoveneşti”. Cuvintele anină şi morvă, spune domnia sa, “sînt necunoscute limbii româneşti” (pag. 10). Scoţînd mult în faţă aceste regionalisme cunoscute doar unei părţi infime dintre vorbitorii noştri (chiar pe teritoriul actual al Republicii Moldova), autorul  fabulosului “dicţionar” crede că dă dimensiune aşa-zisei “limbi moldoveneşti”. De fapt, acestea şi multe alte cuvinte respective (exceptînd evidentele rusisme intrate în ultimele decenii) sînt la liziera limbii literare şi nu probează decît un singur lucru – enorma bogăţie lexicală a aceleiaşi limbi pe fond latin. Faptul că ele nu au fost atestate de marile dicţionare româneşti vorbeşte doar despre caracterul lor periferic şi nu constituie proba unei alte limbi. Miza pe statutul lor literar, pentru a demonstra existenţa “limbii moldoveneşti”, este falsă. Limba română are extrem de multe vocabule de acest gen. În 1960 Academia Română edita un volum de Lexic regional din diverse zone ale României. Cele  mai multe dintre cuvintele introduse în acel volum nu au intrat niciodată în dicţionarele uzuale româneşti (poate doar în dicţionarul-tezaur). Şi totuşi nimănui nu i-a venit ideea să “alcătuiască” dicţionare, să zicem, orădean-român sau transilvănean-român (am numit doar două din zonele din care a fost cules acel lexic).6. Dicţionarul moldovenesc-românesc mai conţine o serie de alte erori, care îi vizează structura, forma şi criteriile. Aduc doar cîteva exemple:– “dicţionarul” e umflat artificial (scopul e clar!); să se vadă în acest sens cuvintele-titlu horn, hornoi (pag. 130), pestelcă (în accepţia de “şorţ”; pag. 219), inclusiv pristelcă (pag. 243),  pribluire (pag. 242) şi multe altele; în asemenea cazuri, definiţiile unui cuib semantic ar trebui să derive de la un singur cuvînt-titlu, nu de la trei-patru cum s-a procedat;– folosirea inadecvată a pluralului în cuvîntul-titlu: acaţii – salcîmi (pag. 15);– preluarea greşită a unor termeni din Dicţionarul dialectal; la pag. 247 (în Dicţionarul moldovenesc-românesc) citim: puişor cu custură, ceea ce ar trebui să însemne perniţă cu …cuţit (custură are sensul  de cuţit ceva mai special); or, în Dicţionarul dialectal sintagma e puişor cu cusutură, asta însemnînd cu totul altceva: perniţă brodată;– etc., etc.  7. Prefaţa cărţii este ultima dovadă care dă peste cap ideea de “limbă moldovenească”. Scrisă într-un limbaj suburban, rînzoasă, cu multe calchieri şi cu o topică specifică rusei, cu erori de tot felul, cu o pedalare pe un vocabular special (norod, obşte ş.a.) ea demonstrează, în ultimă instanţă, că autorul ei scrie româneşte. Verificaţi: cuvintele “activate” în ea (chiar şi mojicescul “crăcănat”) sînt din lexicul românesc şi le puteţi găsi în orice dicţionar bun. Cum se scrie atunci în “moldoveneşte”?*  *  *Pînă la urmă, “dicţionarul” este o rătăcire în care nici izvoditorul ei nu se descurcă. Iniţial probabil a fost conceput ca un “dicţionar moldovenesc explicativ”, după cum a şi fost înregistrat la Camera Cărţii. Cu ideea maximă de a exhiba un “velikomoldovenism” sans frontiиres, cu opuneri pidosnice ale clasicilor Eminescu, Creangă, Sadoveanu unor eventuali năpăstuitori ai graiului în care au scris aceşti clasici. Apoi ştacheta (politică, evident!) a fost ridicată, “dicţionarul” asumîndu-şi o idee bilingvă. A ieşit o curioasă pocnitoare care a supărat, se pare, chiar şi auzul augustului şef. În concluzie, efectul ştiinţific al acestui op este nul, fiindcă ideea “limbii moldoveneşti” rămîne o himeră fără palpabilitate doveditoare. Această făcătură nu va fi decît momeală pentru proşti şi un fals şi butucănos argument în mîna unei minuscule liote de politicieni de la Chişinău.“Dicţionarul” semnalează de fapt altceva. Întoarcerea la era troglodită, cînd cutuma politică şi ideologică scîrnăvea adevărul istoric şi ştiinţific. Ni s-a părut un timp că lăsaserăm de pe noi aceste piei de mamut. Cineva ni le potriveşte iar. Să ne mai mirăm că sîntem arătaţi cu degetul? Ţinta politică a acestui “dicţionar” este clară. Ar fi bine însă să înţeleagă şi arhimoldovenii noştri că exacerbarea acestui  moldovenism vînjos şi rudimentar a avut, are şi va avea întotdeauna doar efecte păguboase, deoarece în interiorul său, bine deghizată, lucrează neadormită ideea indusă, evident din afară: divide et impera.        

VasileRomanciuc

Un certificat alprostiei ajunsă la paroxism. Autorul este, desigur, “un poliglot puternic”(sintagma aparţine preşedintelui Voronin)… Romancier ratat, memorialist cu”recunoscute” abilităţi de plagiator, “specialist” în jurubiţe şi stative, StatiV. a devenit, în cele din urmă, lucru firesc, un prolific ţesător de minciunipoliticianiste.Ceea ce ar trebui să nepună pe gânduri este nu “lucrarea” propriu-zisă (care, bineînţeles, nu are cumsă demonstreze existenţa “limbii moldoveneşti” – ea demonstrează numai cine şice este “savantul”), ci faptul că apariţia ei a fost posibilă… Dar, pe măsurăce ne vom apropia de alegerile parlamentare, “surprizele” moldoveniste se vorînmulţi, acesta fiind, lucru ştiut, o stratagemă “verificată” prin careguvernanţii comunişti încearcă să-şi camufleze ineficienţa. Depinde de noi dacăignoranţa va deveni sau nu “ambasador plenipotenţiar” al societăţiibasarabene.Românii basarabeni artrebui să însuşească temeinic, în ceea ce priveşte “moldovenismul”, opiniamarelui nostru lingvist Eugen Coşeriu (interviu realizat de Eugenia Guzun,”Curierul românesc”, nr. 11/2001): “M-a şocat această idee cu privire lamoldovenismul de astăzi din Basarabia. Şi eu sunt moldovenist, însă moldovenistnu împotriva românismului, ci în cadrul românismului, înţelegând să pun învaloare tocmai contribuţia Moldovei, a oamenilor de cultură, a scriitorilor, apoeţilor, a oamenilor de ştiinţă din Moldova… Nu e vorba de o culturămoldovenească sau o cultură basarabeană opusă culturii române… Problema estemai curând aceea de a stabili care este contribuţia specifică a Basarabiei sau aîntregii Moldove la cultura românească, ca o singură cultură; fără îndoială, înacelaşi timp unitară şi diferenţiată…”O dată cu apariţiaacestui “dicţionar”, guvernanţii şi-au rezolvat o problemă importantă: vor aveace să-i dăruiască preşedintelui rus în timpul vizitei viitoare la Chişinău.Deşi, cine ştie… În faţa unei asemenea “opere” crocodilul dăruit anterior arputea da “înapoi”…

LeoButnaru
Sfertodoctul cusistem     De fapt, este vorba deun mărunt fabricant de maculatură, gen monstruleţul-avorton ridicat la rang decele(p)ru “ficţionar”. Respectivul e un reducţionist şi un necrofor  congenital, deci incurabil, care, în lingvistică,apelează la grotisme (în egală măsură: de la grotă şi grotesc), dezmormântândarhaisme pe care le declară impertinent curent-funcţionale (o combinaţie dintrei degete!), dând drept normative localisme cunoscute doar în ţarculpuţinteilor săi, cultivând cuvinte din flori(ile răului), zămislite în urmanefericitei contaminări lexicografice şi istorice româno-slavone, mai totdeaunaimpuse de arogantul “frate mai mare”, gunoisme moşite de ignoranţă şiobscurantism, dar şi de cnutul jandarmului ţarist sau de pistolul k.g.b.-istuluistalinist – adică, un argou abominabil ce aminteşte de atavismul imperialismuluiruso-bolşevic.Pentru caraghiosulpersonaj de care vă interesaţi problemele referitoare la limba română nu au nimic în comun cu civilizaţia, cultura,ştiinţa, inteligenţa. El le coboară la propriul său nivel execrabil de eşuatîntru inteligenţă – cel al parodiei. Pentru că e din tagmaslab-sau-greşit-alfabetizaţilor care din ignoranţă şi-au făcut profesie de mersîn răspăr cu ceea ce le depăşeşte înţelegerea.E un mod de a scotoci înpubelele de gunoi ale ideologiei comunist-ţariste, din care se întreţin(întreţinuţii) metagrămătici ai falsurilor, recrutaţi întru şarlatanie şisectarism obscurantist. Ăştia sunt obedientele cozi de topor ce servesckitsch-ul ce recidivează lamentabil. Atare obsesii faţă de neadevăr setransformă în patologie grafomană, ce, iată, a împeliţat un alt exponat pentrumuzeul monstruozităţilor terifiante, pentru oKunstkammer-a anomaliilordin toate timpurile şi din toată lumea.Dar poate fi vorba şi deun autist care, marginalizat fiind de instituţiile serioase, neacceptat încercuri de intelectuali autentici, nu mai ştie pe ce lume trăieşte, nu e lacurent cu starea de spirit şi spiritualitate a societăţii basarabene, nucunoaşte preocupările şi opiniile mai tinerelor generaţii referitoare laaberaţiile de speţa celora pe care, din vreme în vreme, le face publiceicsuleţul-nătăfleţul oarecine. Respectivul nu poate fi decât unul din jalniciioutsideri demni doar de a-şi plânge de milă ei înde ei. Uitaţi de Dumnezeu, carenu i-a hărăzit barem cu, colea, o scânteioară de talent, predestinându-i carepetenţi în liga secundă a rataţilor, ticluind –sub signo veneni  anoste opuscule în care se simte, scâncitoare,obsesia perifericului a tot ce e în cea mai îndepărtată margine, în specialtransnistreană, a limbii literare moderne, a contemporaneităţii discursuluiromânesc ca funcţionalitate net superioară “moldovenismului” reducţionist. Esteaberant să consideri că, astăzi, în deplină modernitate şi europenizare, cinevaar putea spune şi crea mare lucru într-o limbă artificială, de fapt într-un graicare, în bolnava concepţie a unor impostori ar avea numai… 18 mii de termeni.Respectivul/respectivii ar trebui să priceapă cădoar atâte prea puţin,totuşi, şi zadarnic contează dânşii pe sub-nivelul de competenţă a vulguluicare, se pare, în ultima vreme a evoluat şi el, depăşind cotele de dumerire alepretinsului autor de opusculeţe tălmăcitoare. Probabil, atare nerozie”ficţionară” a fost lansată cu titlu de semnal de atac întru consolidareaprostimii. Ei, dar chiar să fie în Interriverania atât de mulţi proşti, ca săaibă câştig de cauză un zii-pe-nume? Şi chiar oare acest început de secol săducă, aici, în Basarabia, la plodirea cu nemiluita a retardaţilor şislabalfabetizaţilor reacţionari? – Să fim serioşi… Nici chiar Voronin şiStepaniuc, care nici ei nu ştiu pe ce lume se află şi ce limbă vorbesc, nu maicred în poveşti de tipul celei propuse de anonimeni… Adică, nici chiar mahăriibolşevici ai momentului nu par prea încântaţi de prostioarele gogomănate alerespectivului care, sigur, le deteriorează imaginea şi aşa catastrofal degrotescă în urma producerii publice a unui parlament sau a unui cabinet deminiştri fenomenal de agramate! Probabil, pe respectivul îl vor ţine ladistanţă. Chiar dacă ignoranţa nu cunoaşte distanţe, hotare. În special, încazul celui care şi-a făcut din ea profesie, mod de existenţă.Deci, să sperăm căgogomănismul sectarist nu e totuşi la fel de molipsitor precum căscatul. Chiardacăpersonajul– acest sfertodoct cu sistem, perseverent, cu tupeu -propune, prezumţios şi insistent, o nărozănie cu intenţie.  Că nu e doar rătăcire. E premeditarea de lungădurată a oarecinelui care, în parafrază,  arputea spune, asemeni unui teuton despre mahărul său: “Eu nu am conştiinţă.Conştiinţa mea ei.d.ceban!”  Unde mai eacest/acelanonimenii.d.ceban? Aiurea, nu aici. Aici a mai rămasînsă un clovn plasator de mine, de “bombe artizanale”, un terorist în ale buneicuviinţe. Şi iată-l cu o nouă provocare, cu o nouă sfidare pe figurant – unuldintre cei mai odioşi întrePrutşi Nistru.Peste Nistru îl poate concura doar un Smirnoff. Iar această nefastă afinitateaminteşte de spusa cuiva (polonezului Leć, pare-se) conform căreia prostianicicând nu încalcă hotare: oriunde ar păşi, acolo e teritoriul ei.De fapt, respectivul numerită să fie vizat de nici o întrebare şi de nici vreun eventual răspuns. Elţine de vid şi de zero. Dar şi de întuneric. De ignoranţa crasă. Cu toate căignoranţa şi impertinenţa ce tind a se manifesta în plan social trebuie luate înserios, precum un incendiu la academie, să zicem. Ea, impertinenţa, trebuie,potolită, stinsă.Pe de altă parte, ceeace a ajuns de râsul găinilor nu mai poate fi periculos. Ci doar sâcâitor,enervant. Nu ne rămâne decât să ştim a ne calma şi a ne căuta, serios, deminunata limbă română care a văzut coţcari şi mai şi, dar, slavă Domnului, iat-ovorbind şi scriind aici, întrePrutşi Nistru,cu demnitate, fără a tremura în faţa pigmeilor.

Lidia Codreanca

Dicţionarul moldovenesc-românesc sau fobia glotonimică 

Fobia glotonimică este o pecingine veche pe trupulMoldovei dintrePrutşi Nistru, al Basarabieinoastre. Oricâte dovezi ştiinţifice nu s-au făcut referitor la denumirea corectăa limbii ce o vorbim, totuna cei dominaţi de ideologia comunistă refuză să lerecunoască. Aşa-zisul dicţionar nu aduce absolut nici o noutate ştiinţifică,dialectologul Vasile Stati, pe baza Atlaselor lingvistice, Moldovenesc şiRomânesc, a Dicţionarului dialectal în 5 volume, a Textelor dialectale în 5volume, şi se pare a improvizaţiilor proprii, încearcă să aşeze la nivel delimbă standard lexicul dialectului moldovenesc. Dar îşi dă în cap cu propriaincompetenţă, deoarece încercarea sa alambicată de a da o definiţie idiomului”limba moldovenească” schiţează doardeosebireadintre limbă şi dialect.Anume “originea, structura gramaticală, fondul lexical de bază comune, inteligibilitatea reciprocă “şi doar unele “deosebiri fonetice şi lexicale”,enumerate de autor,  constituie deosebireaprincipală dintre limbă şi dialectele ei şi nu faptul că «au lingvonime(glotonime) diferite». Motivul apariţiei acestui dicţionar explicativ cu titlulatât de pretenţios este numai fobia glotonimică, ce îşi trage rădăcinile încă depe vremea ţarismului în Basarabia.Da, e binecunoscutfaptul că până la standardizarea limbii române (ca de altfel şi a altor limbi)pe teritoriul Moldovei istorice, atât în dreapta Prutului, cât şi pe  teritoriul Moldovei din stânga Prutului, răpit deImperiul Rus în 1812 şi numit de către acesta Basarabia, limbii vorbite aici is-a spus atâtlimbă moldovenească, cât şilimbă românească,limbă rumână, română,  limbăvalaho-moldovenească, româno-moldovenească, valaho-română, limbă basarabeană(Vezi atât opera cronicarilor, citaţi de V.Stati, cât şi ediţiile editate laIaşi, Chişinău şi St.Petersburg în anii de până la Unirea Principatelor). În1827 Ştefan Margela, înalt demnitar la Ministerul Instrucţiunii Publice dinSt.Petersburg, editează pentru şcolile Basarabiei un manual de gramatică în acărei prefaţă scrie că e destinată “celor 800 de mii deRomâni(s.n.-L.C.) care locuiesc în Basarabia, aflată de mai mult de douăzeci de ani substăpânirea Rusiei, şi care nu au nici un fel de manuale pentru acest scop. Maimult decât atât, ea (gramatica, n.n) poate fi de folos câtorva milioane de Români, care locuiesc dincolo dePrut;de asemenea şi Ruşilor, care doresc să studieze limba Română“(Şt.Margela,Gramatică Russască şi Rumânească, St.Petersburg, 1827,tom.1-2,1). La fel  procedează şi IacobGhinculov, pedagog basarabean stabilit la St.Petersburg, editând în limba rusăprima gramatică savantă a limbii române din Basarabia, numeşte limba vorbită înBasarabia limbăvalaho-moldoveneascăsubliniind că “Aceasta este limbaRomână şi denumireaR omân nu este întâmplătoare. Până la întemeiereaVoievodatului Moldovenesc locuitorii ambelor principate erau cunoscuţi cu numelecomun Români(…) Limba Românăpoate servi drept numitor comun aldialectelor valah şi moldovenesc” (I.Ghinculov.Nacertanie pravilvalaho-moldavskoi grammatiki, St.Petersburg, 1840, 1-2).Aşadar, din cele maivechi timpuri şi până la standardizarea limbii române (jum. sec. al XIX-lea)idiomul nostru a cunoscut mai multe denumiri, nu le neagă nimeni. Dar să maiinsişti astăzi asupra vreunuia dintre ele e pur şi simplu ridicol. Acest lucruse face doar din interese politice, absolut aceleaşi care existaseră în perioadaţarismului. Atunci, câţiva ani mai târziu după Unirea Principatelor, înBasarabia apare fobia glotonimică care interzice completamente utilizareaexpresiei gloticelimba română. (Dacă în anul 1862, profesorul de limbaromână a şcolii ţinutale din Orhei Vasile Muratov îşi notează cu litere latinecele 17 răspunsuri la examenul de calificare, numind disciplina predată de el Limbă rumână, şi recunoscând cele două dialecte principale ale ei: dialectulu valahu şi moldavu; dacă în 1865 la Chişinău apare manualul degramatică al lui Ioan Doncev cu litere latine “Cursulu primitivu de limba rumânâ“, apoi după 1866 înaltele ukazuri ţariste interzic studierea limbiiromâne în şcoli, iar funcţionarii ţarişti  îigăsesc şi denumiri deocheate. În afară delimbă moldovenească, îi mai ziclimbă moldovană(moldavanskii iazyk),grai local(mestnoenarecie),moldavistică(moldavovedenie).Cauza fobiei glotonimiceera teama unirii Basarabiei cu Principatele Unite. Glotopolitica ţaristă aîncercat să creeze pe baza limbii române de aici «un dialect apropiat limbiislave» (A.Arţimovici, 1863 11 februarie), apoi să asimileze total din punct devedere lingvistic populaţia românească de aici, supunând-o unei rusificăriforţate. Cărţile cu litere latine ale lui Doncev au fost interzise de cătreautorităţi. Erau stimulate apariţii ale dicţionarelor bilingve pentru acontribui la studierea aprofundată a limbii ruse de către basarabeni. Iar aceledicţionare, asemenea dicţionarului lui V.Stati, reflectau «starea actuală alimbii vorbite de moldoveni». Iată câteva mostre spicuite:Grăbuiesc, zaboresc(adică jefuiesc), oi nacazui (ad.voi pedepsi), tetradşili (ad.caietele), trebeîmplinirea(ad.necesitatea), prichişior(ad.treaptă), mîneştergură (ad.ştergar) (Al.Baldescul,1896) ; miereaducător(ad.melifer), sîngurânvaţatoriul(ad.manualpentru autodidacţi), sînjivarsatic(ad.sângeros), pazîtoriul de trup(ad.gardă de corp) (M.Ciachir, 1907).Nu uimeşte pe nimeniacest «eveniment» editorial, dimpotrivă stârneşte râsul, pentru că trădeazăfobia glotonimică a autorităţilor la un grad foarte înalt. După atâtea veacuride funcţionare a limbii standard, recunoscută în plan universal, astăzi, înRepublicaMoldova(Basarabia de altădată,anexată încă în 1812 la Imperiul Rus) limba română de aici se mai confruntă cuideologia diglosică a clasei dominante. De parcă limba engleză sau franceză dinCanada, franceza din Elveţia, Belgia, Africa de Nord sau germana din Austria,Belgia s-ar numi «conform denumirii statului»: canadiană, elveţiană, belgiană,africană, austriacă etc. Şi dacă autorii dicţionarelor editate în 1896, 1899,1907, 1912 slujeau ideologiei diglosice ţariste, evitând doar glotonimulromânesc, folosindu-l însă pe cel delimbă basarabeană(Al.Baldescul,1896, 5), apoi autorul vizat evită totalmente şi în aşa-zisaExpunere demotiveşi în însuşi dicţionarul său, cuvinteleBasarabia,basarabean.Prin această apariţie,autorul nu face decât să-şi atragă atenţia opiniei publice. Dacă a făcut-o laindicaţiile şi susţinerea materială a cuiva, apoi e regretabil şi pentru aceia,deoarece au mizat pe un autor cu o îndoielnică pregătire profesională (chiardacă se ascunde sub aureola unor mari profesori universitari şi lingvişti)vădind şi suficiente greşeli de exprimare. Prin acest opus autorul le-a făcut unmare deserviciu animatorilor săi tăindu-le creanga de sub picioare. Cititorulnostru, cel tânăr – generaţia de mâine, studentul şi elevul, nu mai zic deprofesorul actual, nu mai este cel de ieri, nu va tolera această bătaie de joc.ConstantinCheianuOescrocherieS-ar putea ca domnulV.Stati să fi comis un bestseller.Aud că dicţionarul cupricina se vinde bine. Nu cumva ne aflăm în faţa unui produs al efectului”reclamei negative”?Am fost curios să afluce îi face pe oameni să-l cumpere. Unii mi-au spus că i-a incitat titlul asociatcucampaniaanti-dicţionar şi au fost curioşi să-l vadă. Alţii au vrut să-şi amintească delimba de la mama din sat. Nu au lipsit nici aceia care şi-au justificatinteresul prin faptul că peste vreo zece ani cartea va deveni… o raritatebibliografică. Probabil, va fi acelaşi scenariu după care au evoluat manualelelui I.D.Ceban. Toate aceste motivaţii, însă, nu i-au împiedicat pe cei mai mulţidintre cumpărătorii cu care am discutat să acuze autorul pentru provocarea lacare s-a dedat.Fireşte, nu m-am gînditnici o clipă că aş putea să procur aşa ceva, dar fiindcă sînt ziarist şi trebuiesă mă documentez, am vrut cel puţin să-l văd şi, învingîndu-mi repulsia, amintrat în librăria “Ciocîrlia” de pe strada Mihai Eminescu, unde auzisem căpoate fi găsit. Cînd am vrut să întreb dacă îl au în vînzare nu am putut să-irostesc titlul, mai ales că erau defaţă şi alţi cumpărători. (Senzaţiiasemănătoare am avut cînd am intrat pentru prima dată, cu vreo zece ani în urmă,într-unsex shopdin Germania, sau atunci cînd cumpăr prezervative orimedicamente mai “ruşinoase” la farmacie).“Aveţi… acel dicţionar?…”, amîntrebat. Vînzătoarea m-a înţeles imediat şi mi l-a pus la dispoziţie. “Costă 26de lei”, mi-a spus. Am întrebat-o cum se vinde şi m-a informat că în trei zilede cînd l-au primit, au fost cumpărate vreo douăzeci de exemplare, ceea cereprezintă un rezultat bun. Îl deschid la întîmplare, găsesc cuvinte pe care leştiu din satul meu, altele îmi sînt total necunoscute. Într-adevăr, constat căacest parfum arhaic al cuvintelor te face uşor nostalgic, dar este senzaţia pecare ţi-o comunică orice dicţionar dialectal. Şi înţeleg că oamenii care îlprocură pentru acest parfum, o fac din două motive: s-au lăsat provocaţi detitlu şi din ignoranţă. Pur şi simplu nu ştiu că există dicţionare dedialecte!Pe pagina tehnică avolumului, în loc de “Dicţionar moldovenesc-român”, cum scrie pe copertă, vădscris în subsol “Dicţionar explicativ moldovenesc”. Nici în mica notăintroductivă ce prefaţează volumul nu figurează titlul “incendiar”. Nici unindiciu că ar fi vorba de un “dicţionar moldovenesc-român”. Acest titlu seregăseşte doar pe copertă.  Aici e diversiunea.Care pentru unii a funcţionat, cum am spus, ca un truc publicitar.Am impresia că volumulpropriu-zis a fost elaborat într-un loc, iar coperta în altă parte. Sau cădespre copertă nu au ştiut decît doi-trei oameni. Şi că autorul s-a dedat uneibanale înşelăciuni, unei escrocherii. Cei care au colaborat la pregătireavolumului – redactori, corectori etc. – nu trebuiau să afle că lucrează la un”Dicţionar moldovenesc-românesc”, altminteri s-ar fi putut produce “o scurgerede informaţie”, ce ar fi putut compromite editarea lui. Mă întreb dacă acţiuneaautorului nu întruneşte  condiţiile juridicepentru a fi tras la răspundere ca şi escroc.Există în strategiileelectorale un truc prin care, pentru a-ţi consterna şi bloca oponentul, trebuiesă lansezi un zvon sau o teză dintre cele mai imposibile şi mai absurde despreel, dar care să aibă, totuşi, o aparenţă de credibilitate. Dacă oponentul cadeîn cursa justificărilor sau a răspunsului pe potrivă, el pierde, de regulă,duelul. Domnul V.Stati, care s-a afirmat demult ca un specialist notoriu înastfel de tehnici, a mai făcut o dată uz de un procedeu de aceeaşifactură.Opinia mea este căefectul volumului va fi cu totul contrar celui scontat de autor, chiar dacăexistă această agitaţie “bibliofilă” în jurul apariţiei lui. Acum basarabenii,chiar şi unii dintre cei de rea credinţă, se vor convinge mai mult ca niciodatăcă există o singură limbă română şi că “limba moldovenească” nu poate fiasemuită decît cu un atribut din clasicul cufăr al străbunicii.Unii oameni, în specialtineri, care s-au uitat în el, s-au amuzat la fel cum se distrează atunci cîndascultă casetele unei formaţii basarabene ce poartă numele “Grăieştemoldovneşte”. Amestecarea dialectelor şi regionalismelor cu limba “macaronic㔺i cu elemente din cea literară se dovedeşte a fi şi la noi, ca şi în atîteaalte părţi, o sursă de umor. Nu vorbim de calitatea acestui umor, care în 90%din cazuri este lamentabilă. I-am auzit pe mulţi dintre ascultătorii formaţieirespective ironizînd şi persiflînd limbajul şi umorul pieselor, ceea ce, însă,nu îi împiedica să se  şi distreze, aşa cum seîntîmplă uneori să te amuze, chiar dacă amar, unele manifestări de kitsch. Aţi întîlnit, bănuiesc,tineri pe străzile din Occident, din Europa Centrală, iar acum şi la noi, cepoartă tricouri cu binecunoscutele abrevieri  –”K.Г.Б” ori “С.С.С.Р” sau cu emblema secerei şi ciocanului. Toate acestesimboluri terifiante ale comunismului au intrat acum în ceea ce se cheamăpop-cultură. Dacă hippy-i din anii 60 purtau imprimat pe tricouri  chipul lui Che Guevara pentru că marxismul era învogă şi ei protestau astfel împotriva societăţii de consum, tînărul de astăzi îlpoartă pentru că e la modă. Hippy îl zeifica, tînărul de astăzi, din contră, îldemitizează. Purtaţi pe piept, nici KGB, nici secera şi ciocanul nu mai sîntatît de teribile şi înspăimîntătoare.Se întîmplă, însă, că lanoi pot convieţui două fenomene total incongruente – tineri ce poartă, dinfrondă, tricouri cu inscripţia KGB ori insigne cu chipul lui Lenin, pe de oparte, şi un regim politic ce vrea să reabiliteze valoarea originară a acestorsimboluri, pe de altă parte. Am auzit că autorităţile locale din (deja) raionulRîşcani, dominate de comunişti, au reinstalat în centrul localităţii monumentullui Lenin, cu atît mai mult cu cît soclul vechi nu fusese demolat. Din evantaiulde atitudini faţă de acest gest, eu aş desprinde patru care mi se par cele maitipice. Cred că unii bătrîni îl tratează cu un fel de nostalgie. Pe noi, peintelectuali, care am apucat să trăim “înţaralui Lenin” ne scandalizează şi ne dezgustă. Pe pedagogii din Rîşcani care nuşi-au ridicat salariile de patru luni îi irită. Iar tinerii o privesc ca pe oacţiune în spiritul tricourilor cu Che Guevara.Cred că aproximativacesta este şi tabloul atitudinilor faţă de apariţia acestui dicţionar.AndreiBuracNe ducem şi noi,intelectualii, viaţa de pe o zi pe alta într-o zonă ortodoxă aburită, unde totulşi toate sunt ţesute cu doar o subţire-subţirică brumă de cultură. Aici şi acum,unde poate fi un eveniment până şi apariţia editorială a unui aşa-zis”dicţionar” moldovenesc-românesc. Şi despre această mare “ispravă” se totvorbeşte de la un timp la posturi de radio şi TV. Se scrie la ziare. Prin acest”eveniment editorial” s-a urmărit un scop politic şi e foarte clar cine ecomanditarul. Dar ia să vedem cine-iexecutorulcare a încropit acestopus. V. Stati este o persoană care a sfidat deseori istoria şi bunul simţ, ascuipat în faţă un întreg neam din care face şi el parte. (Dar oare chiar faceparte din vreun… neam?). Şi dacă ne încordăm un pic memoria, ne putem uşoraminti că acest personaj a mai încercat şi în alte timpuri să devină celebru,adică să intre şi el măcar cumva într-o istorie: cândva, nomenklaturist cubagheta ideologiei comuniste în mâini ţinută deasupra capuluiliteraturii-culturii din rssm, autor de cărţi plagiate şi cu această ocazie fostmembru al US din URSS, pseudosavant în istorie… Iar după atâtea nereuşite, înpauza mai lungă din ultimii ani, probabil, răsfoind şi el, ca tot omul, niştedicţionare, o fi citit şi despre un personaj din mitologia greacă –Herostrat.Şi, bănuiesc, i-o fi venit ideea de a da în sfârşit marealovitură – să-şi incendieze propria limbă, limba maternă, limba română în cares-a născut, a crescut, a învăţat şi pe care astăzi o mai practică, precum toţiştim. Şi aici nu putem să nu recunoaştem că le-a reuşit – atât comanditarului,cât şi executorului.

Iurie Colesnic

Un fidel urmaşal lui Herostrat

Dicţionarulmoldovenesc-românescal lui Vasile Statieste una dintre cele mai mari sfidări ale bunului-simţ. Nici chiar comuniştiiortodocşi sovietici n-au îndrăznit să facă o asemenea mojicie–dicţionar sau cevasimilar. Nu au făcut-o dintr-un simplu motiv: încă de pe timpurile lui Stalin eiştiau bine că între limba română şi limba moldovenească nu există nici odeosebire şi e vorba doar despre o legătură dintre dialect şi limbaliterară.După anul 1956, când s-aînceput reabilitarea victimelor regimului totalitar, comisia de reabilitare s-aciocnit de aceeaşi problemă: este limba română şi moldovenească una şi aceeaşisau sunt două limbi diferite. Cum era şi firesc KGB-ul s-a adresat cu oscrisoare oficială la Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţea R.S.S.M. şi directorul institutului Andrei Timofeevici Borşci a răspuns într-oscrisoare mare de 5 pagini concluzionând că între limba moldovenească şi limbaromână care se vorbeşte în Basarabia nu există nici o deosebire, e una şiaceeaşi limbă, pur şi simplu în anumite condiţii istorice limba din RSSM n-aevoluat până la nivelul limbii literare române. Dar cu timpul acest lucru se vaproduce şi nimeni n-o să poată face nici o diferenţă. Oricât ar fi de straniu,dar Vasile Stati a găsit deosebiri şi ele au două rădăcini: prima ţine de planuldialectologic, de spaţiul concret de circulare a limbii şi mai ales de formulaconservării acestei limbi din cauză că n-a putut utiliza vocabularul curentromânesc. Şi unul dintre oamenii care a împiedicat acest lucru era chiar VasileStati. Fiind mare şef la C.C. al P.C. al R.S.S.M. el organiza acele “epurări” încare erau prelucraţi redactorii de editură şi ziare, erau colectate din sertaredicţionarele româneşti, utilizarea unui neologism fiind deja o crimă. A douarădăcină a acestei lucrări ţine de ecologia limbii. Impurităţile lingvisticeimplantate în limba română din Basarabia începând cu anul 1812 prin metodautilizării bilingvismului atât de glorificat de comunişti ca o nouă soluţie arelaţiilor interetnice, fiind de fapt sursa prin care rusismele, barbarismeleacestei limbi s-au infiltrat în limba română. Este firesc ca o limbă cu o ariemai largă de circulaţie să o “sugrume” pe alta care are un domeniu mai îngust derăspândire. Odinioară, limba română era utilizată până la Bug, astăzi, înBasarabia, ea este ghemuită tot mai aproape dePrut.Dincolo de acest interesparcă ştiinţific, Vasile Stati urmăreşte unul politic clar, declarat chiar înprefaţa dicţionarului. El doreşte să creeze un precedent ştiinţific, adică sădemonstreze că totuşi există deosebire între aceste două limbi şi materializândaceastă idee într-un dicţionar să o difuzeze încât opinia publică ştiinţifică deacum încolo să opereze cu aceste noţiuni separat – limba moldovenească, limbaromână. Până acum nu există nici un argument pentru filologii din lume că arputea fi o deosebire între cele două limbi. Acest dicţionar vine ca un precedentcreat în mod deliberat pentru a duce opinia ştiinţifică în derută.Savanţii de peste hotaremai puţini familiarizaţi cu nuanţele noastre lingvistice vor fi induşi în eroareşi la rândul lor ei voi induce şi pe alţii făcând referinţă la această ediţie cala o mostră ştiinţifică, pe când lucrarea de faţă reprezintă un studiucomparatist conceput foarte rudimentar şi realizat primitiv şitendenţios.Apropo detendenţiozitate. Vasile Stati a studiat multe surse la frontiera dintrefilologie şi istorie. A demonstrat-o şi în cărţile editate anterior precum şiprin exemplele care le reproduce în ediţia de faţă. Există însă o singurăproblemă – interpretarea acestor pilde. El face harcea-parcea din oricare autornumai ca să-l deghizeze în moldovean şi nu român. Se preface a nu înţelegenuanţele din exemplele aduse, iar acolo unde nu-i convine el pur şi simplucitează doar ceea ce i se potriveşte ideii de bază a activităţii lui –moldovenizarea agresivă. În momentul când are nevoie să argumenteze un citat dinMioriţa“savantul” face referinţă la un cărturar subţire ca MihailSadoveanu. În momentul când vrea să prefaţeze lucrarea el dă cuvântul unuicolegiu de redacţie inexistent, fiindcă nicăieri nu există lista acestuicolegiu, care de obicei e reprodus pe una din foile de gardă a dicţionarului cumse obişnuieşte la ediţiile cu ifose enciclopedice. Ca să nu mai zic că gogomăniaîn acest dicţionar începe chiar la aversul foii de titlu. În descrierea CIP,obligatorie pentru ediţiile din RepublicaMoldova, estescris că acesta este un dicţionar explicativ moldovenesc. Pe când în realitatecoperta reprezintă un dicţionar bilingv. Conform legislaţiei RepubliciiMoldovaacest fals se pedepseşte prinretragerea lucrării din circulaţie, deoarece datele din căsuţa tehnică suntobligatorii pentru toate ediţiile şi trebuie să reprezinte informaţii veridice.Consider că în baza acestei contrafaceri lucrarea trebuie retrasă din librării,iar autorul şi tipografia să fie impuşi să scrie datele corecte, modificândcăsuţa tehnică. În fond, vă daţi seama că acest odios matrapazlâc a fostcomandat şi susţinut de actuala guvernare, fiindcă în felul acesta ei speră săconsolideze statalitatea RepubliciiMoldova. Nu cred că dacă punem lafundamentul statalităţii cărămizi prea fragile ca acest dicţionar sau ca istoriaintegrată, vom putea obţine o construcţie durabilă. Şi de fapt ne vom ocupa cuceea ce am făcut şi până acum, în cazul actualei guvernări, când am luptat cumorile de vânt pe care ni le‑a scos şi nu încetează să ni le scoată în faţăactuala putere.

Ion Ciocanu

Aşa-zisul “Dicţionar moldovenesc-românesc” învederează dorinţa autorului şi a tuturor celor de teapalui de a demonstra că limba “moldovenească” există şi că ea se deosebeşteesenţial de limba română. Dorinţa e una, pe când… putinţa (ca să ne exprimăm,în acest caz concret, în “stilul” nenorocitului autor) e cu totul alta; aceasta,pur şi simplu, este exclusă. Mult dorita de ruşi şi de comunişti limbă”moldovenească” e constituită ad-hoc – de către neobositul scrib – din elementeale unor graiuri locale, din regionalisme, barbarisme, rusisme şi poate fiadmisă ( crezută) numai de purtătorii acestora, neiniţiaţi în adevărata istoriea limbii noastre. Acest “dicţionar” poate fi luat în serios numai de oameniiţinuţi în bezna neştiinţei, lipsiţi de instruire elementară, infectaţi temeiniccu “cheoche”, “gheaghe”, “tormoz”, “podşipnic” ş.a.m.d., de cei rusificaţiiremediabil şi ajunşi românofobi! Cuvinte de acestea folosesc unii dintrecetăţenii RepubliciiMoldova, dar să le oferim statut delimbă unor cuvinte care au îngunoioşat limba noastră sub influenţa dominaţieitiranice a limbii ruse?!! Unul dintre cele mai răspândite la ora actuală cuvintee “culioc”, dar cărui om normal i-ar trece prin cap să-l considere dovadă a uneilimbi noi, “moldoveneşti”, deosebite de limba română?În loc să combatărusismele care s-au lăţit asemeni unei pecingini pe corpul limbii noastrestrămoşeşti, autorul “dicţionarului” le consideră piloni ai unei limbi distincte- “moldoveneşti”. În felul acesta el se face adeptul exprimării – chiar că”moldoveneşti”! – cu “m-am prostudit şi căşleaiesc”, de vreme ce zice caisei”abricoasă”, iar “gălăgiei” (poate totuşi alarmei?) – “trivogă”.În acest sens, limba”moldovenească” există, dar numai ca expresie a degradării cumplite a limbiiromânilor moldoveni nimeriţi sub cizma rusească de la 1812 încoace, ca prilej deplâns şi, mai ales, de activitate asiduă întru educarea gustului lingvisticsănătos al cetăţenilor, nu pentru a o aprecia şi a ne mândri cu “nivelul” atins- în sfârşit! – de “chiochea Ania” sau de “gheaghea Vanea”.Am înşirat toate acesteapentru a încerca să deschidem ochii oamenilor neinstruiţi, lipsiţi de cunoştinţelingvistice elementare, care ar putea cădea pradă scremetelor îmbătrânituluiideolog comunist de a acredita ideea limbii “moldoveneşti”, deosebite de limbaromână. “Dicţionarul” este mai curând o batjocură la adresa celor ceschimonosesc limba lui Eminescu, Creangă, Alescandri, Mateevici şi a celorlalţiscriitori naţionali.Despre voluminoasa”operă” statică  nu se poate vorbi în sensştiinţific după ampla şi prestigioasa conferinţă din 20-21 iulie 1995 cugenericul “Limba română este numele corect al limbii noastre”, după Adunareagenerală a Academiei de Ştiinţe din 28 februarie 1996, care s-a pronunţat înfavoarea ideii de a ne numi limba noastră – română, după lucrările la temă aleunor savanţi de prestigiu, ca Eugeniu Coşeriu, Victor Vinogradov, RaymundPiotrowski, Stanislav Semcinski, Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan, AnatolCiobanu, Ion Dumeniuc etc., etc. Ea nu cadrează sub nici un aspect cu ştiinţalingvistică contemporană şi nu demonstrează decât reaua-voinţă şi incultura unuiamărât slujitor al regimului comunist românofob.

Nicolae Rusu

În contextul culturiinaţionale a românilor acest dicţionar este o aberaţie atât de evidentă, încât,probabil, nici “autorul” nu crede cu adevărat în “teoria” pe care, de mai multedecenii, o promovează cu atâta tupeu. Cred că nici nu e cazul să se lanseze preamultă “discuţie”, deoarece, volens-nolens, îi facem o campanie publicitară şi,în plus, pe gratis. Lumea încă mai ţine minte plagiatul acestui ins, fapt pentrucare fostul funcţionar al c.c. al p.c.m. a fost lipsit de carnetul de membru albreslei scriitoriceşti, şi am impresia  că,fiind un veritabil afacerist, a calculat şi acest aspect al “afacerii” sale. (Dealtfel,  şmecherul a făcut abstracţie deexistenţa Legii privind dreptul de autor şi, în acest sens, Asociaţia autorilor”Drepturi de Autor şi Conexe” din Republica Moldova,împreună cu organizaţia similară din România i-ar putea intenta un dosar).Fireşte, curiozitatea omului poate fi atât de mare, încât să sacrifice niştebani pentru a avea în biblioteca personală această mostră de stupizenie, (înpofida faptului că eventualul cumpărător este conştient de adevărata stare delucruri). Din cele vreo două milioane de eventuali cititori din RepublicaMoldova, dar şi din cele peste douăzeci de milioane din Ţară, fără doar şi poatecă se vor găsi câteva mii de curioşi să aibă această “raritate bibliografică” aprostiei umane, garnisită cu condimente ideologice şi stropită cu “rafinate”licori politice. La fel cum unii bibliofili basarabeni se fălesc cu o altă”raritate” de acum cinci-şase decenii – “Cuvântelnicul” lui I.D. Ceban – un altpârţ, pardon, al vechii (dar încă actuală) ideologii românofobe de  sorginte sovietică.

Grigore Chiper

Un asemenea dicţionar nua fost posibil nici în Rusia ţaristă care a conservat termenul “limbămoldovenească” în detrimentul celui de “limbă română” încetăţenit definitiv după1859, anul creării statului unitar român (în Rusia de atunci nu s-a purces laelaborarea unui atare dicţionar, deoarece Imperiul rus nu s-a simţit niciodatăameninţat din partea unui stat mic şi slab cum era România), nici mai târziu înUniunea Sovietică, moştenitoarea nedeclarată a problemelor naţionale din imperiu(URSS-ul s-a străduit dintotdeauna să păstreze aparenţele). Au trebuit să vinăanii independenţei RM şi alte evenimente majore (orientarea clară a Românieicătre NATO şi UE, plecarea anuală a miilor de basarabeni la studii în Ţară(termen devenit sinonim cu România, în contrast cu termenul desuet “republică”aplicat Basarabiei), ca noile autorităţi, formate în exclusivitate din fostanomenclatură, să se simtă ameninţate de un eventualAnschluss(pecare l-ar fi pregătit România) şi să promoveze, cu o intensitate variabilă, opolitică de diferenţiere şi ostilitate faţă de statul de la Apus. În noilecondiţii când la putere au acces radicalii comunişti, pro-ruşi şi românofobideclaraţi, ideea moldovenismului a devenit doctrină de stat. În acest sens,Vasile Stati este expresia a ceea ce s-arnumi “comandăpolitică”.Pe de altă parte, nusunt sigur dacă dicţionarul trebuie interpretat ca un caz care îl vizează doarpe autorul său Vasile Stati, de altfel cunoscut activist de partid în perioadasovietică şi promotor actual fervent al ideii (pan)moldoveneşti. El esteportavocea unei părţi – mai puţin instruite – de populaţie autohtonă sau, dacădoriţi, moldovenească (sintagma este în fond manevrabilă în funcţie denecesităţi, spre deosebire de “limbă moldovenească”, un termen inconsistent şiun istorism total neavenit) conectată doar la vechile clişee economice,politice, sociale de sorginte sovietică. Chiar deunăzi am trecut pe la Piaţacentrală şi am văzut un grup de moldoveni care şi-au pus plăcuţe de carton pemarfa lor scrise cu caractere chirilice. Toţi aceşti cetăţeni sunt “vorbitori delimbă moldovenească” şi reprezintă potenţialii susţinători ai lui Stati.Fenomenul – căci se poate vorbi despre un fenomen neconsumat – nu va dispăreapeste noapte, iar în conjunctura creată riscă să se perpetueze mulţi ani şi –doamne fereşte! – să permanentizeze până la vreun nou cataclism socio-politic.Sunt toate şansele ca cei 200 de ani de dominaţie rusească să-i întâmpinăm subsemnul unui moldovenism primitiv (iertaţi-mi pleonasmul!). Problema nu e îndicţionar, ci în realităţile care au favorizat apariţia unei astfel de aberaţii.E vorba de o realitate aberantă, o realitate pe care societatea nu are energiaşi inteligenţa necesare să o schimbe.În ce priveştedicţionarul în sine (care se va numi “dicţionarul lui Vasile Stati” după modelulunor celebre amendamente), acesta e un adevărat simulacru. Traducerea cuvântuluisicriu(moldovenesc) princoşciug(românesc) este de-a dreptulridicolă, nu poate fi luată în serios de nici un savant sau traducător care serespectă.

Iurie Bodrug

Această uneltire sinistră este o comandă politică executată cu mult sârg şi cu acerbie de unuldintre promotorii ideologiei partidului aflat la guvernare, care pedaleazănecontenit pe ideea statalităţii şi a moldovenismului.În viziunea apărătoruluifidel al “valorilor fundamentale moldoveneşti”, existenţa statalităţiimoldoveneşti este indistructibil legată de promovarea lingvonimului “limbă moldovenească”. Renunţarea la acest glotonim presupune aproape în mod automat desfiinţarea statului numit R.M. Logica pseudofilologului e de fier, dar aşagândesc cei care au ajuns să ne conducăţara.Ei şi-au înjghebat îngrabă o istorie căreia i-au zis – integrată, – un popor e de neînchipuit fără omemorie istorică, şi acum a venit rândul să-şi încropească o limbă cât maideşănţată, protejând astfel “conştiinţa lingvistică” a poporuluimoldav.Sunt înregistrate circa50 de derivate ale cuvântuluimoldovan, chiar şi din cele de genul -moldovănaş, moldovăncuţă, moldovenime, a moldoveniza etc. Extremism lingvistic,nimic altceva. În timp ce cuvântulromânnici nu figurează în acest”dicţionar”. Iar tov. V. Stati se plânge că limba românească îi fură cuvintelemoldoveneşti. Să le fie de bine, spunem noi, căci acolo li-i locul, făcând partedin limba literară română.Antiromânismul veninosal celor care au pus la cale acest kitsch monstruos i-a impus să scoată pe piaţăun asemenea produs, cu o denumire atât de bizară.E foarte dificil să-ţiimaginezi că vrei să mergi în Europa, la începutul secolului XXI, cu undicţionar care vine parcă din preistorie, căci abundă în arhaisme şi cuvinte cese folosesc doar în unele sate sau mahalale. Şi dacă rusismulzadvişcă-zăvoraş (la fereastră), “explicat” la fel cum e tradus în dicţionarul rus-român,ni se dă drept cuvânt moldovenesc, este clar ce h(r)am poartă respectivulautor.Apare aici întrebareafirească: cine are nevoie de această parodie lexicologică? Probabil, cei care aucomandat acest aşa-zis dicţionar şi care nu au decât să-l folosească, dacă îşiînchipuie că vor deveni mai moldoveni decât moldovenii cu mintea trează şi cutoate acasă, care utilizează în mod normal dicţionarele limbii române literarecontemporane.

Nicolae Spătaru

Dicţionarul şi papuaşii

Să le oferi basarabenilor un asemenea “dicţionar” înseamnă să‑ţi baţi joc de ei în modul celmai mojicesc, să nesocoteşti în mod criminal soarta lor vitregă şi faptul că maibine de jumătate de secol au fost îndobitociţi, batjocoriţi, umiliţi şideznaţionalizaţi. Deci, acolosus,despre acest lucru se ştie şi seţinecont. Mai înseamnă a-i considera în continuare nişte papuaşiabia căzuţi din copaci şi care încearcă cu disperare să articuleze primelesunete într-o limbă lor necunoscută.Dar lucrurile triste nuse opresc aici. Acest “h-op” face parte dintr-un program mai amplu de acţiuniale guvernării comuniste. Şi probabil unicul care funcţionează conformstandardelor csi-ste şi dă roade. Toată lumea ştie, inclusiv comuniştii de laChişinău, că năluca roşie care bântuia cândva Europa este o chestie anacronică,fumată şi aruncată la coşul istoriei. O iluzie. Că orice ai face, oricâtăminciună ai investi în această “idee genială”, comunismul nu va avea sorţi deizbândă nici în Rusia, nici în Moldova şi nici măcar pe insulele Kakahumu. CăLenin a fost, aşa cum ni-l prezintă noile investigaţii făcute de istoriciioccidentali şi ruşi în arhivele secrete de la Moscova, un schizofrenic, unmonstru al umanităţii. Unul care se face vinovat de exterminarea în masă aintelectualităţii din urss şi din ţările în care această molimă a secolului XX -comunismul – a ajuns. Cu toate acestea, nepoţeii lui Ilici de pe malul Bâcului,în fiecare an, pe 22 aprilie, se duc şi depun flori, cuvântă cu înflăcărare lamonumentul din jungla EREN-ului. Înalţă busturicu chipul satrapului prinoraşele Moldovei. Primesc noi membri în organizaţiile pioniereşti şicomsomoliste. La ce bun toate acestea? În primul rând, pentru a discreditaR.Moldova. Pentru a arăta opiniei publice mondiale că cetăţenii moldoveni suntirecuperabili, că niciodată nu vor învăţa lecţia democraţiei, că nu se potautoconduce şi că sunt un focar de instabilitate în sud-estul Europei şamd.Diferendul transnistrean se înscrie şi el în acest program. O sperietoare pentrutoţi cei care vor să investească în economia moldovenească, care vor să cunoascămai bine cetăţenii acestei ţări ieşite din lagărul sovietic. “Graţie” actualelorforţe pacificatoare şi Rusiei ca stat-garant, conflictul durează de peste 12ani. Alte forţe, sub egida UE, ar grăbi soluţionarea lui. Dar nu se doreşteacest lucru. Altminteri Triunghiul Bermudelor – Moscova, Tiraspolul şi Chişinăul- n-ar fi reacţionat atât de bolnăvicios la iniţiativa Olandei de a trimite înzona nistreană forţe pacificatoare sub egida UE. S-a văzut foarte clar căinteresele celor trei, în acest caz, coincid. Şi la toate acestea se adaugă, cao picătură chinezească, declaraţiile spicheriţei Ostapciuk precum că RM nicipentru o clipă n-a deviat de la ideea de a adera la Uniunea Rusia-Belarus.Pentru a o putea guvernaîn pace şi linişte, sub “îndrumarea înţeleaptă” a Kremlinului, comuniştii vor săţină RM cât mai departe de valorile democratice europene. Atât declaraţiile luiVoronin despre integrare europeană cât şi noul departament creat în cadrulMinisterului de Externe sunt lipsite de sens. Praf aruncat în ochiiOccidentului. Să susţii că RM va adera până în 2007 la UE denotă o lipsă totalăde pragmatism politic. E ca şi cum nu ai şti pe ce lume trăieşti.Credeţi cumva că a fosto problemă atât de dificilă pentru RM de a îndeplini la timp recomandările FMIşi ale Băncii Mondiale? Bineînţeles, că nu! Alte state de ce au reuşit să seconformeze legislaţiei europene? Acest lucru face parte din acelaşi plandiabolic, de discreditare a RM. Dacă ar fi fost deblocată creditarea externă, eposibil ca riscul de ţară pentru RM să fi mai scăzut. Ar fi venit noiinvestitori, s-ar pune pe picioare economia naţională şamd. Dar nu se doreşteacest lucru.Democratizareasocietăţii moldoveneşti ar însemna ca gradul de manipulare a cetăţenilor săscadă. De a nu-i mai putea “cumpăra”, în preajma alegerilor, cu 2 kg de orez şio pereche de şoşoni. Scopul scuză mijloacele.Toate demersurileproeuropene ale actualei guvernări se bat cap în cap cu acţiunile eiantidemocratice. Prin ce ar mai putea ei să atragă atenţia opiniei mondialedecât prin activităţi monstruoase? “Dicţionarul” lui Stai este destinatanalfabeţilor, dar nici ei nu au nevoie de aşa ceva pentru că sunt…analfabeţi.Bineînţeles,”dicţionarul” este şi problema personală a lui Stati. Este vorba de statutul săumoral şi etic. Mai bine zis, de lipsa acestuia. Inşi de tipul lui Stati şiGonţa, care să accepte să slujească fără scrupule acest regim, se vor găsimereu. Ei sunt instrumente docile în mâna regimului. Iar acest regim zace într-ocronică criză de repere şi ea nu va fi depăşită atâta timp cât RM va dori să-şicreeze o identitate falsă. Şi urss a fost timp de 70 de ani în căutarea uneiidentităţi false. Ce-a ieşit dinhomo sovieticus? Unde a ajuns urss-ul?

Iulian Ciocan

Sincer să fiu, nu preaam timp, mai ales acum când traduc un text dificil al scriitorului rus VictorErofeev, să comentez aberaţii. Eu cred că este în natura lucrurilor să aparăinepţii într-un stat în care domneşte dezmăţul, să existe românofobie într-orepublică condusă de foştii nomenclaturişti sovietici. Nu văd, prin urmare, dece ar trebui să ne mire faptul că un oarecare Stati a publicat un dicţionarmoldovenesc-românesc. Altceva nu pot înţelege. Cum de acest pseudofilolog şi-apublicat opul atât de târziu?Eo prăpastie între intelectualii adevăraţi şi restul poporului, între cei careîşi dau seama că sunt români şi cei care se vor cu tot dinadinsul moldoveni.Întâlnesc în fiecare zi şoferi de maxi-taxi şi vânzători care vorbesc o limbăpocită, înfiorătoare. Încercaţi să le explicaţi acestora că sunt români. Ei sunt”pilonii” pe care se sprijină Stati şi Stepaniuk. Mulţi dintre ei urăsc tot ceeste românesc şi sunt irecuperabili. Nu-i poţi culturaliza, oricât de mult te-aichinui. Şi nici nu este cazul, am impresia. Ar fi ideal  să-i lăsăm în pace şi să ne lase în pace. Să rămânămoldoveni pe vecie, dar să nu ne bage pe gât moldovenismul lor. Din păcate,altceva se întâmplă în realitate. Guvernanţii comunişti luptă încrâncenaţi cu”românizatorii” care, chipurile, distrug statalitatea. În opinia lor, a fi românînseamnă a fi duşman al statului Republica Moldova. Dimpotrivă, dacă eşti”moldovan”, papuas, rus, găgăuz, bulgar, ucrainean sau tungus eşti cel mai bunprieten al statului moldovenesc. Situaţia este de-a dreptul absurdă,îngrijorătoare. Nu exagerez. În această ţară nu te poţi simţi în siguranţă dacăeşti român. Ce-i de făcut? Habar n-am. Ştiu însă că sunt şi eu, ca şi Stati şiStepaniuk, cetăţean al Republicii Moldova, că plătesc şi eu impozite, că n-amsosit de pe Marte sau de pe malurile Dâmboviţei, ci m-am născut la Chişinău şică prin urmare am aceleaşi drepturi ca şi “moldovenii”. Vrea Stati săplămădească o limbă moldovenească distinctă de limba română? S-o facă sănătos,dar să-i roage, în acelaşi timp, pe prietenii lui comunişti să fie corecţi şi săscrie în “concepţia politicii naţionale” că în RM sunt şase limbi de stat:”moldoveneasca”, rusa, ucraineana, bulgara, găgăuza şi româna. Fiecare naţiuneva avea limba ei de stat şi toţi vor fi fericiţi.  Căci, în definitiv, nu suntem oare un stat”polietnic”? Nu spun oare comuniştii că ei sunt internaţionalişti şi respectădrepturile tuturor etniilor? Să fie buni, deci, şi să le respecte şi pe aleromânilor-cetăţeni ai RM-ului. Sau poate guvernanţii nu-şi iubesc cetăţeniiţării lor?  

Vasile Anestiade 

Gerontologia modernă, cea care evalueazăavansarea vârstei, argumentează foarte clar excesul dement al scandalagiuluisenil.  Nu este nici o necesitate de a neaprofunda în Geropsihiatrie, deoarece cazul la care ne referim face parte, cusiguranţă, din această sferă a Medicinii.În ce priveşteproblema problemelor(!)în Basarabia după 1989, eu mi-am expus opinia acum 9 (nouă) ani, pe 7 august1994, împreună cu un distins coleg, în prima pagină a hebdomadaruluiLiteratura şi Arta, răspunzând solicitării Parlamentului RepubliciiMoldova, adresată academicienilor, relativ la legalizarea în Constituţia RM anumelui corect al limbii de stat. A se vedea textul ce urmează.

Parlamentul întreabă, academicienii răspund

Citind articolul „Care va fi răspunsulAcademiei?” facem o modestă încercare de a ne expune opinia proprie, fără apretinde, bineînţeles, să substituim răspunsul pe care îl vor da specialiştii înmaterie de la Academia de Ştiinţe, privind istoria şi folosirea glotonimului„limba moldovenească”, după cum se cere în scrisoarea Parlamentului, inserată însus-numitul articol.Suntem martorii oculari ai metamorfozelorlingvistice care s‑au produs la noi în Basarabia pe parcursul întregii noastrevieţi. Am fost sortiţi experimentului şi arbitrarului, suportând diverse„inovaţii” ce ne-au fost impuse fără să fim măcar întrebaţi. În consecinţă,ne-am convins: „Ce e val ca valul trece.”Repetăm axioma absolut cunoscută în lumeaştiinţifică:„Există o singură limbă cu o singură denumire: LIMBA ROMÂNĂ”.Accentul, dialectul, graiul sunt determinate detopikos, numindu-se respectiv: moldovenesc, muntenesc, oltenesc etc. – noţiunifoarte bine cunoscute la nivelul şcolii primare. Se ştie că limba vorbită sedezvoltă continuu, progresează. Datoria specialiştilor, a oamenilor de creaţieşi de artă, include selectarea estetică din graiurile cu rădăcină şi tulpinăcomună a variantelor lexicale optime, îmbogăţind limba literară. Dezvoltarealimbii tinde a promova frumuseţea concomitent cu utilitatea şi puritateaei.Poetul A. Mateevici ne învaţă: „Ştergeţislinul, mucegaiul…”Cândva la Iaşi, Mihail Sadoveanu, pledândpentru frumuseţea limbii şi contra introducerii barbarismelor în ea, s-aexprimat foarte dur:„NU SPURCAŢI LIMBA”.Apreciind ad integrum consecinţele „teoriei adouă limbi” în decurs de jumătate de secol, constatămurmătoarele:Studiul limbii materne de către noile generaţiia avut, în principiu, un caracter ştiinţific deformat. Impunerea şi selectareaobligatorie numai a sinonimelor strict regionale s-au soldat de facto cusimplismul lingvistic şi cu „sărăcirea” vocabularului. Până şi academicienii potfi acuzaţi în prezent că „nu-şi pot învinge vocabularul”, având restanţe lalimbă;Intervenţiile artificiale, regulile gramaticaleinadecvate, aberante au deformat fundamental limba cultă. S-a implantatinsistent, s-a cultivat şi s-a promovat un primitivism lingvistic. Realitatea neobligă a ne redobândi limba cultă, literară, ştiinţifică, dezicându-ne de acestsimplism. Deţinătorii de mari titluri şi posturi reprezentative au deplinaposibilitate de a-şi cultiva limba la nivelul modern. Sigur, faptul acestanecesită eforturi. E mult mai uşor a declara că „eu vorghesc moldoveneşti; sau„eu am învăţat rusăşti”;Oresponsabilitate istorico-socială faţă de noile generaţii o poartă învăţământulprimar, secundar şi mai ales cel universitar; Conformismul, speculaţiilepolitice şi ideologice au dăunat considerabil şi trebuie expulzate din procesulde instruire. Problema-cheie o constituie cultura limbii utilizate în didacticăşi calitatea manualelor. Metodologia modernă în didactica universitară respingecategoric folosirea manualelor traduse, calchiate, care nu redau sensul adevăratal ideilor expuse de autor. Manualele trebuie să fie originale, compuse, nutraduse;Seştie că limba cultă îşi făcuse apariţia şi în Transnistria, dar a dispărut dinmotive pur politice, conformiste, promotorii ei fiind crâncenpedepsiţi;Definiţia şi definitivarea ştiinţifică a uneilimbi ţine de competenţa instituţiilor ştiinţifice şi nupolitice.Schilodirea limbii este un sacrilegiu,şi nu este permisă nici unui regim. Aceastăopinie o împărtăşeşte şi academicianul Eugeniu Coşeriu – băştinaşul nostru,cunoscut specialist în lingvistică (Tubingen, Germania), care a spus recenturmătoarele:„Vehicularea termenului „limbă moldovenească” este o fraudă subaspect ştiinţific, o utopie sub aspect practic, iar sub aspect politic – un actde genocid cultural”.Încheiem pe o notă optimistă, atât în ceea cepriveşte progresul limbii cât şi al economiei, citându-l peD.Bolintineanu:Viitor de aurŢara noastră are… 

Vasile ANESTIADE, membru al Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, profesor universitar, doctor în medicină.

Vsevolod MOSCALENCO, membru al Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, profesor universitar, doctor în ştiinţe fizico-matematice.                                                             

7 august 1994 

Din păcate, a fost un optimism care nu s-a confirmat. De ce? – iată o întrebare acărei responsabilitate ne revine nouă tuturor.                                                                                 V. A.

http://www.contrafort.md/2003/105-106/570.html

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>