Un muzeu pentru cuiburile de viespi lustrate | Tudor Cojocariu

Un muzeu pentru cuiburile de viespi lustrate

Partea proastă este că viețuim cu toții într-un mare cuib de viespi.

Partea bună este că de o vreme, cuibul de viespi este din ce în ce mai deranjat de recentele evoluții din spațiul public. În primul rând, trebuie să facem diferență dintre spațiul public și realitatea imediată în care de cele mai multe ori ne cufundăm și din care ne ivim nasurile doar rareori. Noi n-am avut niciodată în acești 21 de ani de formală independență un spațiu public veritabil, coerent și legat de realitate. Am avut în schimb scenarii și scheme care mai de care mai forțate și artificiale. În rândul acestor scheme se înscriu și talk-show-urile care-și merită pe deplin infama sintagmă de reprezentații în care niște oameni vorbesc. Oamenii vorbesc aproape mereu și ne putem imagina că dacă avem 3 oameni care așteaptă troleibusul în stație și o cameră video care să îi filmeze, avem un talk-show. Sigur, n-avem moderator care să le încurce vorbitorilor să gândească, n-avem scenariu presetat și subiect în jurul căruia să se învârtă vorbitorii fără a-l diseca fie și un pic, precum n-avem nici limite de timp aleatoriu prestabilite pentru fiecare vorbitor. Dar avem o reprezentație și avem niște oameni care vorbesc.

Dar să ne întoarcem la cuiburile noastre de viespi. Au existat și încă mai există acele vremuri când aveam cu toții impresia că dacă nu vorbim despre niște probleme, acestea vor dispărea. De ce? Pentru că au existat și încă mai există acei oameni care se mint pe ei înșiși și îi mint și pe ceilalți că ceea ce ni s-a întâmplat n-are cum să ni se mai întâmple, că dacă un regim se cheamă altfel, au devenit și regulile altfel, că oamenii care au construit și au surescitat cu fiecare ocazie acel regim se pot schimba peste noapte, că accesul lor la resurse și la mecanismele decizionale nu trebuie să fie limitat, doar pentru că n-am avea alții mai experimentați. Bine, dar ce facem atunci când experiența lor e tocmai ceea de care ne propunem să scăpăm? Ce facem atunci când o largă rețea de oameni văzuți și mai puțin văzuți  nu știu și nu vor să învețe să funcționeze altfel, să funcționeze moral și altruist, să se simtă responsabili și pentru ceilalți (unde ceilalți nu înseamnă familia, amanta/amantul și colegii de pahar)? Îi băgăm la muzeu, că la pușcărie n-avem cum, știm.

Sigur, muzeul n-ar avea nici pereți, nici podea, nici acoperiș și nici măcar geamuri. Că doar n-avem bani. În plus, drepturile omului ne sunt dragi, că doar nu suntem ca ei. Muzeul ar avea în schimb o locație construită pe asumare și sinceritate. Muzeul ar exista în mințile noastre, iar pentru a-l umple cu exponate, ar trebui să adoptăm o lege funcțională a lustrației, îmbinând prevederile mai multor legi din statele defunctului bloc sovietic ale ne-regretatei uniuni sovietice. Știm, vom rămâne fără multe viespi care se va presupune că s-au auto-lustrat; la fel cum vom rămâne cu sute de găuri în sistemul administrativ, educațional, industrial, economic, politic. Dar le vom umple cu oameni care și-au ivit nasurile doar rareori, fără a fi devenit viespi. Ce ne-ar costa? Cuiburile s-ar rarefia, iar în locul lor ar apărea o societate. Viespile s-ar retrage și s-ar bucura de resursele acumulate până acum, iar urmașii lor ar fi doar mafioți, o nouă generație de indivizi, care nu necesită lustrare, dar care ar fi moștenit o mare parte dintre apucăturile lustraților lor. Dar ăștia cel puțin vor fi ai noștri. Până la urmă, lustrația e o chestiune de factualizare a acelei Independențe formale proclamate acum 21 de ani. Și cu toții ne îmbătăm pe 27 august. Sau nu?

Dar până atunci adunăm prin studiouri o droaie de rusofoni xenofobi care au tot amânat de 21 de ani învățarea limbii române a statului independent, cărora le aducem câte 2-3 moldoveni pe care să-i devoreze hapsâni obligându-i să le vorbească stâlcit limba străină. Nu pot să nu mă-ntreb cum să-ntrebi viespea de lustrat dacă viespea de lustrat trebuie scoasă în afara știubeiului. Dar nici nu pot să mă abțin de la a spune că moderatoarea de aia-i moderatoare.

Tudor Cojocariu

Development enthusiast | Marketing uplifter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.