Maia si Unirea, sau Unirea ca proces, nu ca salvare
E firesc să fim tentați să simplificăm lucrurile, să vrem soluții imediate, după tiparul ”aici și acum”, promovat de niște oameni ale căror viziuni n-au adus nimic bun. Frustrarea noastră, a unioniștilor, e mare și s-a acumulat în timp, timp de generații. Aceasta s-a transmis ”din tată-n fiu”, în condițiile în care spațiul public nu era nici pe departe deschis, așa cum este acum. Prin urmare, zestrea aceasta simbolică a ajuns să atârne uneori ca o ghiulea de picioarele noastre, iar alteori de gândirea noastră, împiedicându-ne în drumul nostru spre Unire. Lăsând metaforele la o parte, cred că a venit demult timpul să învățăm ceva din deriva tristului pseudostat R.Moldova și a celuilalt segment, mai mare, a națiunii române, statul român de azi.
Și acum, câteva comentarii în legătură cu declarațiile Maiei Sandu privitoare la Unire, făcute în cadrul congresului PAS. În afară de senzația că facem ceva util, repetarea ideii că Unirea e salvarea noastră este inutilă. Pentru oamenii rezonabili, faptul că Unirea trebuie să aibă loc la un moment dat, separarea noastră fiind un abuz internațional (întrebați-i pe Ribentropp și Molotov de ce), ar trebui să fie evident. Abia dacă ne punem de acord cu toții în această privință, cred că vom putea ajunge undeva. Iar când spun ”cu toții” mă refer atât la cei care astăzi trăiesc din marea temă a Marii ReUniri (clientela unionistă a câtorva vârfuri de lance de la PSD, PNL, PMP, USR, Acțiunea 2012 // PUN, PL, ODIP etc.), cât și la cei care încearcă să construiască ceva în concordanță cu cealaltă viziune, mai puțin naționalistă și mai mult patriotică, de construcție a unei societăți demne de a deveni parte a Uniunii Europene.
Observați că am trecut între paranteze mai toate formațiunile proeuropene/unioniste care au legătură cu subiectul, de pe ambele maluri ale Prutului. Am făcut asta întrucât fiecare dintre aceste formațiuni are în componența sa grupuri consistente de unioniști, pe alocuri chiar majoritare, mai bine sau mai rău intenționați, sinceri sau doar declarați. Această nouă realitate ar trebui să ne împingă spre o nouă abordare, în care tema Unirii n-ar trebui să constituie un obiectiv, ci o aspirație care are legătură cu un set de credințe și valori, mai curând decât cu un program politic al celui mai frumos lider unionist, secondat de cei mai unioniști dintre unioniști. Un program politic/partizan unionist a putut fi funcțional la începutul anilor 90, imediat după independență, cât Unirea era realizabilă ”aici și acum”.
Dar oportunitatea a fost ratată (întrebați-i pe Iliescu și Snegur de ce și cum), iar noi suntem obligați să ne repliem. La vremuri noi cu abordări noi, unde prioritățile nu pot fi altele decât edificarea unei societăți (dacă ni se pare absurd termenul ”stat”) dezvoltate, civilizate și rezonabil de corupte. Pentru că, până la urmă e vorba de niște oameni concreți, mai mult decât de un stat abstract (fie acesta R.Moldova, România sau ce-or vota copiii noștri să iasă din Unirea celor două). Iar oamenii ăștia concreți au nevoie de un trai mai bun, de siguranța zilei de mâine, de activități culturale, de divertisment, de porți și căi deschise pentru a circula, cu tot cu bunurile și capitalul lor, așa cum zic principiile europene în baza cărora am obținut și acel regim liberalizat de vize. Nu-i așa că s-au mai schimbat lucrurile de atunci? Nu-i așa că oameni cu totul închiși la minte și-au schimbat în bine viziunile despre România? Nu-i așa că aceiași oameni speriați de ”jandarmul român” au văzut că acesta are și rolul pozitiv de a pune corupții la răcoare? Și au vrut și ei.
Iar acest succes n-ar fi fost posibil dacă ne-am fi concentrat pe lozinci nostalgice în loc de reforme. Am fi strigat și acum că vrem Unire. Doar că de după sârma ghimpată de la granița de est a UE. Apropo de reforme și de nivelul de integrare europeană la care am ajuns azi (nu datorită guvernanților corupți, ci a necesităților concrete ale concetățenilor noștri concreți), vedeți acest update de la Delegația UE. Unora le-ar putea crea un șoc, pentru că nu mai există cale de întoarcere spre великий советский союз.
Ținând cont de aceste lucruri, dar și de alte argumentări similare care nu încap aici, a o acuza pe Maia Sandu că e mai rea decât Dodon sau alte enormități de acest fel, este dăunător scopului nostru comun. A-ți recunoaște propriile limite și neputințe, încercând să le depășești prin muncă și tact este o calitate. Cu atât mai mult cu cât unioniștilor grupați mai mult sau mai puțin compact sub varii umbrele puțin credibile le lipsește această calitate.
Este la mintea cocoșului și ar trebui să fie și la cea a unionistului de paie, că Unirea nu se poate face fără acordul tuturor părților interesate. Iar aceste părți, dacă ne referim la statele UE, nu vor accepta să ia la sân o societate construită pe minciună, ură, revanșism, corupție și abuzuri.Nici celălalt scenariu, prin care România ar ignora pozițiile statelor membre, votând în Parlament Unirea cu RM, nu este înțelept, pentru că, în relațiile internaționale totul are un preț. Și pe urmă, cum vor mai promova tinerii unioniști prin satele republico-moldovenești o țară izolată internațional și ignorată de cei care chiar contează? Dacă ăsta e scopul celor care o critică azi pe Maia Sandu și pe ceilalți care-și asumă o viziune realistă asupra chestiunii, să ne spună și nouă, în loc să se bată cu pumnul în pieptul lor cu tricolor la inimă.
La final, reiau practica mea începută acum ceva timp și vă recomand piesa Amazing, cântată de Aerosmith, care zice că ”Life’s a journey, not a destination” (Emerson). Parafrazându-i, zic și eu că Unirea e un proces, nu o salvare.[youtube id=”zSmOvYzSeaQ”]
