9 mai 2018: sarbatoarea noastra sau propaganda lor?

Așa cum era de așteptat, și în acest an vom avea parte de o agendă publică inflamată, inclusiv din cauza campaniei electorale pentru primele două municipii din Republica Moldova (RM), Chișinău și Bălți. Unii dintre noi vom vorbi despre Ziua Europei, iar ceilalți despre ziua victoriei (a se citi, după cum am mai scris anterior: ziua victoriei sovieticilor asupra moldovenilor). Deși, dacă am fi oameni serioși, care-și cunosc interesul și își permit luxul de a privi lucrurile prin prisma propriului interes național, am avea în vedere că, pentru noi, românii din RM, ziua de 9 mai e importantă din 3 motive: proclamarea independenţei de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945 şi Ziua Europei, care celebrează Declarația Schuman, rostită pe 9 mai în 1950. 

Este de văzut, așadar, nuanța pe care o parazitează, an de an, partizanii putiniști din politica autohtonă, de la comuniști, la socialiști, usatiști și până hăt la noii șoriști. Ei aleg să ne impună, făcând un exercițiu trist de uitare de sine, viziunea egoistă a națiunii ruse, conform căreia doar datorită URSS, a cărei moștenitoare asumată este Rusia de azi, a fost oprită expansiunea nazismului în lume. Noi, însă, pentru că vedem mai mult decât propaganda lor, știm că, deși URSS, printr-un sacrificiu uriaș al numeroaselor națiuni care o compuneau la acel moment, a contribuit semnificativ la această victorie, nu e doar meritul ”imperiului răului”. Mai mult decât atât, moscoviții au sacrificat mii de reprezentanți ai unor națiuni pe care le încorporaseră forțat, iar azi își asumă reușita în mod egoist, dându-i apă la moară regimului autoritar al lui Putin și sateliților lui din CSI. Avem, prin urmare, dreptul de a sărbători în voie pacea, bunăstarea și dezvoltarea caracteristică statelor UE și atât de îndepărtată de ”lumea rusă”.

Tocmai din acest motiv, este important ca astăzi, la 68 de ani de la victoria comună a națiunilor asupra nazismului, să-i punem în prim-plan pe oameni și nevoile lor legitime, nu pe liderii politici și interesele lor electorale. De aceea, cel mai bun lucru pe care-l putem face este să ne gândim bine la interesele majorității cetățenilor moldoveni și să analizăm posibilitățile pe care le avem. Iar acestea sunt, în linii mari, 3 la număr: procesul de integrare europeană (progres), păstrarea status-quo-ului actual (stagnare) și alunecarea spre un regim și mai corupt, autoritar și retrograd, reprezentat azi de așa-zisa uniune vamală concepută de Putin (regres). Și nu degeaba m-am referit la integrarea europeană ca la un proces, întrucât e vorba de niște eforturi continue, nu doar de niște decizii pe care le-ar putea lua RM și UE la un moment dat. Or, procesul ar trebui să presupună că eforturile de integrare făcute în prezent, să fie în măsură să genereze deja bunăstare și libertate, chiar și fără vreo promisiune formală de aderare ulterioară. Asta pentru că ținta acestor eforturi trebuie să fie creșterea calității vieții moldovenilor, nu semnarea unor hârtii.

Cazul României, o lecție din care suntem obligați să învățăm

Să ne amintim, de cazul României, care a depus cererea de aderare în 1995 și a aderat abia după 12 ani, în 2007. Noi, însă, nici măcar la nivelul din 1995 al României nu am ajuns, deși guvernanții noștri democrați ne vând periodic iluzia transmiterii solicitării de aderare către UE. Și nici nu e de mirare, întrucât aceasta ar fi respinsă negreșit, având în vedere halul în care a ajuns RM tot din cauza lor. Anume din cauza unor asemenea politicieni, de la Sangheli, Lucinschi, Voronin și Diacov, până la Plahotniuc, Filat, Urechean, Dodon și Ghimpu, noi suntem astăzi privați de nivelul de viață la care au ajuns conaționalii noștri din dreapta Prutului datorită aderării la UE.

De exemplu, în perioada 2007-2016, economia României a crescut cu 75%,  iar investiţiile străine s-au dublat. Aderarea la UE a însemnat şi atragerea de fonduri în valoare de 39,9 miliarde de euro. După ce scădem contribuţia plătită de România la bugetul comunitar, România a rămas cu un plus de 26,5 miliarde de euro. Acestea nu sunt doar cifre, ci și stimulente concrete ale nivelului de creștere a calității vieții. Pentru comparație, salariul mediu pe economie în 2018 în România este acum 900 euro, iar în RM doar 307 euro: aproape de 3 ori mai mare în România, adică. Imaginați-vă unde am fi fost și noi acum dacă am fi urmat calea fermă, deși solicitantă, a integrării europene, a dezvoltării democratice și a consolidării statului de drept, în loc să o lălăim din criză-n criză și-n căutări permanente ale unor căi de trișare (himera uniunii vamale putiniste, bunăoară, unde nu munca e principala valoare).

E drept că, România nu se poate lăuda cu nivelul de salarizare din vestul Europei, deși are o creștere economică fruntașă în UE. Dar, chiar și așa, garantează niște venituri motivante pentru oricine e dispus să muncească, aici remarcându-se în ultimii ani o nevoie imensă de forță de muncă, de care moldovenii, mai ales cei ”reîncetățeniți” ar trebui să profite, integrarea în România fiind mult mai ușoară pentru noi decât pentru alții și, respectiv, mai facilă decât în alte state europene. Moldovenii ar trebui să fie conștienți de dimensiunea progresului pe care l-a făcut România odată cu setarea integrării europene drept prioritate indiscutabilă imediat după Revoluție și să învețe din experiența României. Cu bune și cu rele. Mai ales că mulți dintre voi că aduceți aminte că, la începutul anilor ’90, în RM se trăia chiar mai bine decât în România. Și iată la ce nivel de disparitate au ajuns societățile de pe cele două maluri ale Prutului. Și să nu uităm că, deși România se numără printre cele mai sărace state europene, nivelul acesteia este totuși cu mult peste RM. Respectiv, moldovenii ar putea ajunge cândva, urmând calea europeană cu aceeași determinare, la nivelul conaționalilor noștri din România. 

Vrem integrare europeană, nu demagogie proeuropeană

Revenind la oameni și la așteptările lor privind direcția de urmat, cel mai recent sondaj arată următoarele cifre: 52% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, 41% pentru aderarea la UVP, iar 35% ar vota pentru Unirea cu România. Din păcate, nici un sondaj nu-i cuprinde și pe moldovenii din diaspora, dar bazându-ne pe modul în care votează aceștia, ne-am putea aștepta ca moldoveni proeuropeni să fie de fapt  mult mai mulți. Dacă datele acestea reflectă corect realitatea, putem considera că majoritatea moldovenilor preferă calea europeană, iar dintre aceștia, o parte semnificativă ar vota și pentru Unire. Nu ne este clar câți dintre unioniștri ar vota împotriva aderării la UE, dar avem motive să credem că proporția acestora este nesemnificativă, cu toate încercările unor lideri unioniști de a discredita procesul integrării europene ca prioritate națională.

Totuși, guvernarea declarat proeuropeană nu este văzută deloc bine, 60% din populație considerând că RM merge într-o direcție greșită, în timp ce 78% cred că politicienii sunt în general corupți. Din aceste cifre reiese că actuala putere eșuează în a le îndreptăți așteptările proeuropenilor, ceea ce a și dus la înrăutățirea percepției asupra integrării europene, pe fundalul prestației dezastruoase a ”proeuropenilor” de la putere. Trebuie de menționat că, de fapt, percepția negativă a populației se referee la practicile liderilor politici și a funcționărimii suprapuse, care sunt mai degrabă de sorginte sovietic-autoritară decât european-democratică. La un moment dat, închipuita uniune vamală putinistă chiar devansase UE în preferințele moldovenilor (conform Barometrului Opiniei Publice din aprilie 2017), pentru ca mai târziu, în noiembrie 2017, preferința pentru UE să depășească din nou UVP și să rămână acolo sus.

Situația pare să se fi redresat, datorită mai multor elemente. Partidele proeuropene de opoziție au devenit din ce în ce mai cunoscute (deși tot insufficient); puterea a ajuns la un nivel maxim de antipatie din partea populației, decuplându-se de simpatia populației față de UE; mai mulți oficiali europeni continuă să se disocieze de PD/Plahotniuc, fapt ce a contribuit la întreruperea monopolului PD asupra discursului proeuropean; populația pur și simplu a acumulat mai multe date de natură să le crească aderența la UE. Or, cu toată propaganda rusească și știrile false, îndreptate împotriva UE și a problemelor sale interne, nivelul mediu de bunăstare al cetățenilor europeni este unul la care mulți dintre moldovenii care încă n-au plecat pot doar visa. De exemplu, în medie, un european e plătit cu 15 euro/oră, în timp ce tinerii moldoveni pleacă în SUA prin programele work&travel pentru a lucra cu 8-9 euro/oră. Nici nu ne mai obosim să calculăm cât câștigă oamenii în RM, pentru că știm și e trist. 

Oportunități unice pentru tinerii moldoveni

Iar dacă tot i-am pomenit pe tinerii moldoveni, aceștia ar trebui să știe că, pe lângă un nivel de trai mai bun, cetățenia europeană îți garantează dreptul de a te angaja oriunde în UE cu aceleași drepturi ca rezidenții, indiferent dacă ești român, polon, italian sau francez; de a călători liber, oriunde în statele europene (cetățenii români, de exemplu, pot călători fără viză în 132 de state din lumea asta); de a învăța oriunde în UE, la universitățile de renume, chiar și cu bursă, ceea ce stimulează dezvoltarea academică și profesională a celor care chiar merită; de a petrece un semestru sau mai multe, în orice oraș european universitar, prin programul Erasmus; sau, la urma urmei, de a cumpăra produse și bunuri online fără taxe vamale, adică la același preț ca-n țara de origine. Toate lucrurile acestea sunt avantaje concrete și enumerate dintr-o suflare, valabile deja pentru o parte dintre moldovenii cu cetățenie română, iar unele și pentru cei cu pașapoarte biometrice. Iar din acest punct de vedere, nici un alt proiect concurent UE nu are ce oferi. Ne rămâne doar să ne ancorăm cât mai profund în acest spațiu extraordinar european, inclusiv prin acordarea zilei de 9 mai a importanței simbolice potrivite și demne de un viitor mai bun. 

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>