Ce-ar face un socialist cu o viză de UE?

Recentele acțiuni ale părților implicate în procesul de liberalizare a vizelor, dar și gesturile încurajatoare ale unor înalți oficiali europeni, mă fac să citesc într-o nouă cheie toate aceste vești bune.

În mod obișnuit, atunci când suntem martorii unor evenimente pozitive, ne gândim la efectul pe care acestea l-ar putea avea doar asupra noastră, omițându-i pe ceilalți, fie ei concetățeni, conaționali sau membri ai aceleiași comunități (inclusiv în sensul comunităților imaginate ale lui B. Anderson). Doar familia și grupurile primare tind să cadă sub incidența primelor emoții de bucurie sau entuziasm, asociate cu receptarea unor vești bune. Abia mai târziu s-ar putea ca bucuria aparent egoistă să-și extindă diapazonul către ceilalți de mai departe.

Către acești ceilalți de mai departe m-a dus și pe mine gândul, oricât de puțin dragi mi-ar fi și oricât de greu aș putea avea măcar și un singur lucru în comun cu ei. Și totuși, am. S-ar putea să fiu acuzat de lipsă de toleranță față de concetățenii mei, dar eu chiar mi-am propus de nenumărate ori să identific acele câteva lucruri care m-ar putea lega de un comunist (în continuare socialist) moldovean. Spun asta și-mi amintesc de pacea socială, de consens, de principii și valori, sau de alți termeni terfeliți de obtuza noastră clasă politică, prea grăbită să arunce praf în ochii celor conduși. Îmi dau seama și de rolul inflamat pe care îl are identitatea politică a unui individ cu spirit civic minim în angrenajul său identitar, precum sunt conștient și de nevoia de resetare a modului în care ne raportăm unii la ceilalți.

Și totuși, ce-aș putea avea în comun cu un individ care, bunăoară, consideră că limba în care se face auzit e moldoveneasca, în timp ce Academia de Științe și comunitatea științifică europeană consideră că e româna? Sau, ce aș putea avea în comun cu cineva care încă mai tânjește după URSS, în timp ce fostele state din blocul comunist tânjesc după decomunizare și democratizare profundă? Sau, și mai rău. Ce aș putea avea în comun cu unul care se așteaptă ca Uniunea Euroasiatică să-i ofere bunăstare, în timp ce toți experții serioși au arătat prin indicatori irefutabili că doar apartenența europeană ne-ar putea asigura un trai decent și lipsit de grija supraviețuirii?

Discuția ar putea dura la infinit, iar dezbaterile surdo-mute pe niște teme „de principiu” ar risca să ducă, în lipsa unei culturi a comunicării elementare, la conflicte urâte. De câteva lucruri, însă, cu siguranță că ne bucurăm cu toții în egală măsură, indiferent de orientarea geopolitică: accesul la resurse, la experiențe și la libertate. Iar toate acestea se regăsesc în sintagma prea puțin atrăgătoare pentru cineva care nu știe ce presupune, respectiv liberalizarea regimului de vize. Și chiar dacă unii încearcă să o prezinte drept o fata morgana din mintea guvernării, liberalizarea vizelor chiar se apropie. Mai întâi, Parlamentul nostru a ratificat Acordul de modificare a Acordului RM-UE privind facilitatea eliberării vizelor, după care, la inițiativa României, opt state membre au venit cu o scrisoare către ceilalți 18 miniștri de Externe pentru liberalizarea vizelor, tot de dragul nostru. Recent, comisarul european pentru Energie, Gunther Oetingger, ne-a luat apărarea în fața șantajiștilor ruși, după care și-a anunțat vizita la Chișinău, pentru ca ulterior să-și anunțe vizita și președintele Comisiei Europene, probabil cel mai important oficial european, Jose Manuel Barroso.

Așadar, lucrurile chiar se mișcă, iar eu continui să mă întreb: dacă un socialist moldovean are aversiune față de tot ce înseamnă Uniunea Europeană, ce-ar face acesta dacă ar putea călători liber în statele UE?

Articol scris pentru Timpul

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>