Dispar editorialiştii

Cel mai curând că nu. Dar există semnale că le scade popularitatea.

Mă număr printre cei care-i citeau/citesc pe Constantin Tănase, Nicolae Negru, Constantin Cheianu, Petru Bogatu, Alina Radu, Gheorghe Cojocaru, Vasile Botnaru, Dan Dungaciu, cu o infinit mai mare plăcere decât pe ştirile despre crime, preţul la pâine şi lapte sau nivelul PIB-ului. Aş putea spune că aceste nume mi-au marcat scrierile în aceeaşi măsură în care au făcut-o operele literare din liceu şi lucrările ştiinţifice din facultate. Ei au fost cei care au reuşit dintotdeauna să scrie despre lucruri foarte serioase într-o manieră foarte accesibilă.

Astăzi, odată cu explozia mediatică de prin 2008 încoace, o serie de tineri şi-au creat bloguri şi au început să se recomande şi să fie etichetaţi drept „bloggeri”. Fără să vreau, am devenit unul dintre aceştia începând cu ianuarie 2008, chiar dacă doar în percepţia altora, pentru că eu nici azi nu mă identific (,) cu termenul ăsta. În martie 2010 am avut până şi o dezbatere online cu Stela Popa, cea care s-a referit la calitatea mea de blogger, fără nici un fel de rea-intenţie, iar eu am reacţionat virulent fără a mă gândi de două ori înainte. Nu ştiu cât de oportună mi-a fost reacţia, dar sigur a fost sinceră. Acum nu mă mai deranjează atât de mult, poate şi pentru că m-am resemnat (la fel cum m-am resemnat cu lupta de a argumenta că nu există „o diasporă moldovenească”, precum nu există „o etnie moldovenească”).

Au urmat preluări periodice în diverse surse, majoritatea lor fiind online. Din când în când îmi erau preluate materialele prin reviste studenţeşti, literare, de cultură, de atitudine sau politice. Mi s-au luat interviuri în media din România în urma unor materiale publicate pe blog, dintr-o nevoie elementară de a mă exprima. Dintotdeauna, „blogging-ul” n-a fost decât o preocupare adiacentă, pe lângă cele de coordonare a două asociaţii studenţeşti, munca de birou dintr-o corporaţie sau cea de funcţionar într-o instituţie. Niciodată n-am câştigat bani din blogăreală, nici direct, nici indirect. De fapt, gândul ăsta a fost mai mereu departe de mine, chiar dacă au existat dintotdeauna voci ale unor prieteni (bloggeri şi ei) care mă tot ghionteau să profit de traficul de pe blog pentru promovarea unor produse. Ei nu înţelegeau că tot ce mă interesa pe mine atunci (ca şi acum, de altfel) era să contribui la spaţiul deschis de dezbateri, idei şi să-mi testez raţionamentele, ipotezele, pentru a mă putea dezvolta, pentru a deveni mai bun. Cred în rostul dezbaterilor libere, al argumentării şi al bunelor intenţii, la fel cum crede Tudor Darie în tineri, internet şi o nouă clasă politică.

Revenind la titlu şi legându-l de cele spuse anterior, nu pot să nu constat câteva efecte perverse ale fenomenului pozitiv, în sine. Unii dintre noi începem să acumulăm o popularitate mai mare decât editorialiştii, cauzele fiind multiple. În primul rând, noi suntem promovaţi de cercul nostru de cunoscuţi aproape necondiţionat, uneori fie şi fără a citi conţinutul articolului. Şi e păcat. În al doilea, responsabilitatea noastră este mai mică, iar presiunea exercitată asupra noastră e redusă. Noi nu avem o instituţie media în spate pe care să o reprezentăm, n-avem un salar de îndreptăţit etc. Prin urmare, noi scriem despre orice ne trece prin cap, fără a risca să fim acuzaţi de neseriozitate sau superficialitate. Iar dacă se întâmplă, trântim un „nu-ţi place, nu citi!” şi gata. Uneori mai punem şi titluri absolut aberante, doar pentru a acumula vizite, de parcă am participa la un soi de maraton. Toate acestea, dar şi multe altele, duc la scăderea calităţii materialelor noastre. Şi e păcat, din nou, pentru că există printre noi bloggeri cu un real potenţial de a scrie. De a scrie bine. Dar se strică, iar goana după vizualizări, ca şi goana candidaţilor după voturi, nu face decât să le trivializeze discursul. Nu am nicio speranţă că se va schimba ceva vreodată. Nu vreau să mă amăgesc.

Dar vreau ca nişele bloggerilor şi a editorialiştilor să se dezvolte în paralel şi separat, pentru ca să existe cooperare fără contopire. Vreau ca judecăţile de valoare şi cultura de masă să nu înlocuiască experienţa şi cultura generală. Vreau ca miturile Constantinilor, Negrilor, Bogaţilor, Botnarilor, Cojocarilor, Razilor şi Dungacilor să rămână în picioare.

Eu sunt blogger şi vreau să am ce să citesc şi de la cine să învăţ.

3 thoughts on “Dispar editorialiştii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *