Jios PaKăRăăM, partidu’ cela rumînskii di akupaţîia!

Pentru mine, perioada marcată de cea mai murdară activitate a comuniştilor, respectiv a serviciului de informaţii moldav, se identifică în mod inevitabil cu studenţia. Admis în 2006 la Facultatea de Sociologie, cei 3 ani care au urmat s-au desfăşurat sub imperiul zvonisticii, miturilor şi sperietorilor de paie, generate în mare parte de manifestările anti-democratice şi iraţionale ale unor suprapuşi dubioşi de peste Prut (aşa cum era văzută din Bucureşti republica M). Îmi vin în minte acum Voronin, Stepaniuk, Ţurcanu, Tcaciuc, Dodon, Greceanîi, Reşetnicov, Lupu, Tarlev, Mişîn, Reidman, Ostapciuk (cea cărei îi aparţine sonorizarea PCRM sub formă de pakărăăm) şi alţi imigranţi sau localnici rusificaţi propulsaţi de ignoranţa moldoveanului de pe urmă în locuri de frunte prin instituţiile moldovenilor, adică ale noastre.

Dintre toţi aceştia, cel mai fioros părea pe atunci Reşetnicov, securistul principal, mandatat de estici cu sarcina de a provoca ura dintre populaţiile de pe malurile Prutului.  Acesta a intrat în istoria scurtă a republicii prin expulzarea unor  diplomaţi din România în frunte cu ambasadorul, ameninţări transmise prin diferite mijloace către studenţii cetăţeni moldoveni din România, stoparea intrării cetăţenilor români, deci europeni, în republică, fabricarea a tot felul de pseudo-motive pentru care România ar trebui judecată ca şi stat duşmănos şi o mulţime de alte potlogării de acest fel, care nu aveau nimic în comun cu democraţia, darămite cu declaraţiile pro-europene ale şefilor şi rudelor sale de la conducerea statului.

Ţin bine mine că, în acea perioadă, mă obişnuisem cu eticheta de „fascist român ocupant” sau de „aghentură românească”. Erau etichete comune date nouă (mie şi colegilor mei), a căror unic păcat a fost să meargă la studii în statul (temporar) vecin în care puteau vorbi aceeaşi limbă, face aceleaşi glume, asculta aceeaşi muzică, participa la aceleaşi dezbateri etc., ca şi în oraşele noastre natale. Oftez cu regret că cei care ne urmează nouă, tinerii studenţi „basarabeni” de azi, nu vor avea parte de romantismul acelor perioade, în care ne simţeam cu toţii antrenaţi direct în treburile Ţării noastre, chiar dacă unii nu făceau nimic, nici bine, nici rău. Doar existau, vegetau. Dar şi aşa, se simţeau şi ei băgaţi în seamă, că doar erau „aghentură rumîneascî”, deci contau, chiar dacă erau parte a unui „plan diabolic de anexare”.

Lăsând ironia la o parte, observăm că lucrurile se schimbă. PCRM-ul, văzând că nu mai ţine retorica anti-românească, nu se sfieşte să-şi lase membrii de vază să-şi ia cetăţenia „ultimului imperiu din Europa”, jurând credinţă României. De fapt, există şi existau mai mulţi bravi posesori ai cetăţeniei româneşti, dintre care unii deputaţi, iar alţii miniştri (vezi cazul ministrului comunist al Educaţiei, Şavga).

Se pare că dacă e vorba de criticat aiurea-n tramvai, cetăţenia statului român este românească, iar dacă e vorba de circulat, de lucrat şi de stabilit în afară, aceeaşi cetăţenie devine brusc „europeană”. Aşa se-ntâmplă, domnilor, când democraţia e la putere.

Apropo de democraţie, dezbaterea dintre cei care nu le-ar da cetăţenie unora care nu ştiu limba română, nu cunosc istoria română, nu se simt ataşaţi în nici un fel de Ţară şi cei care ar prefera să fie date cât mai multe cetăţenii româneşti care să le dubleze pe cele moldoveneşti, este veche. Poate că sună ironic, dar la început am fost de partea celor dintâi, pentru ca apoi să înclin mai mult spre a doua abordare. Pe de o parte, mulţi dintre cei care nu au nici o treabă cu Ţara, decât dorinţa de a emigra, sunt moldoveni rusificaţi, deci în drept de a le fi recunoscută cetăţenia. Pe de altă parte, aceştia pot fi minorităţi etnice (găgăuzi, ruşi, ucraineni) care sunt în continuare împotriva apropierii (dacă nu a Unirii) de Ţară. Cum am putea să ne aşteptăm ca atitudinea lor să se schimbe, dacă nu prin oferirea alternativei? Doar şi ei au fost minţiţi, de rând cu moldovenii. Doar şi ei au fost manipulaţi şi porniţi împotriva băştinaşilor (vezi manifestaţiile de tip „lentocika lui gheorghe”). Doar şi ei au nevoi şi chiar şi-n cazul lor funcţionează teoria piramidei lui Maslow. Atunci de ce să nu-i atragem de partea noastră, a celor care ştiu că a fi român reprezintă un avantaj?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.