Lipsa de solidaritate care ne doare

Recenta vizită a vicepremierului rus Rogozin ne-a bulversat din nou, sau cel puţin pe unii dintre noi. Îi am, bineînţeles, în vedere pe acei care mai sesizează diferenţele dintre un stat independent şi o entitate amorfă, membră a defunctei uniuni sovietice moscovite. Comportamentul diplomatului fără diplomaţie Rogozin a atins pe parcursul recentei vizite noi cote de aroganţă, permiţându-şi să ne ameninţe sarcastic, că riscăm să îngheţăm la iarnă. Atitudinea de proprietar de sclavi pe care a manifestat-o rusul ar trebui să ne pună pe gânduri, dar şi pe fapte.

Se impun un şir de reacţii ferme ale oficialilor noştri, în primul rând prin intensificarea eforturilor de apropiere de UE, precum şi de diversificare a surselor de energie. Nici o soluţie extremă (declaraţii-răspuns tăioase, declararea drept persona non-grata sau boicotarea relaţiilor cu Rusia). Ieşirile lui Rogozin se petrec la nivelul jocurilor publice de putere, nicidecum a faptelor. În plus, Rogozin nu a încălcat nici o lege atunci când a făcut acele 2 aluzii. În schimb, a dat pe faţă într-un mod cu totul bădărănesc esenţa politicii ruseşti în raport cu fostele state sovietice: „our way or the highway!”.

Sigur, ar fi frumos să alegem cu toţii şi fără echivoc „the highway”, doar că suntem obligaţi de situaţie să păstrăm totuşi o doză de echivoc, din 2 motive principale. Primul ţine de nivelul şi calitatea clasei politice. Aceasta nu este obişnuită să-şi asume riscuri şi schimbări de paradigmă. Aceasta este obişnuită să amâne la nesfârşit schimbările mari. Iar trecerea de la un comportament de sclav la unul de entitate independentă presupune un salt mare în faţă. Doar că n-avem de unde, pentru că aşa ne este mentalitatea.

Dincolo de mentalitate, însă, contează posibilităţile din aceste moment, precum şi cele de scurtă durată. Pentru a ne permite să ignorăm insinuarea arogantă a lui Rogozin privind „îngheţul de la iarnă” trebuie să avem soluţii de rezervă. Gazul din România va putea ajunge în toate casele din stânga Prutului abia în vreo 4-5 ani (după construcţia magistralei Ungheni-Străşeni), iar ponderea energiei regenerabile va mai rămâne ceva vreme la cote minime. Prin urmare, n-am prea avea soluţii imediate, pentru că acum plătim pentru că 4 ani de zile am lâncezit.

Şi aşa ajungem la cel de al doilea motiv principal. Guvernarea este în pană de alternative pentru populaţia care acumulează frustrări fără încetare. Iar de aici şi deficitul de solidaritate al cetăţenilor cu guvernarea, dar şi al cetăţenilor între ei în calitatea lor de membri ai unui corp întreg numit societate moldovenească. Este greu de crezut că moldovenii, într-un act colectiv de altruism şi auto-jertfire, vor condamna eventuala întrerupere brutală şi unilaterală a furnizării de gaze din partea ruşilor. O fi posibil în Ucraina şi Georgia, dar nu şi la noi, unde dezirabilitatea Uniunii Europene este de cca 50% (în Ucraina este de peste 50%, iar în Georgia de tocmai 80%).

2014 este an electoral, parlamentarele urmând să aibă loc în decembrie, sau eventual în primăvara lui 2015. Iar asta înseamnă că, mai mult ca altădată, toate partidele de la Chişinău îşi calculează deja în dependenţă de calculele electorale egoiste. Fiecare e cu electoratul şi bazinul său. Vorbim despre sondajele de partid şi publice, precum şi despre opinia liderilor locali (cei care aduc, de fapt, voturile). Iar aceştia din urmă fug de eventualele explicaţii în faţa alegătorilor ca necuratul de tămâie. Ei n-au nici un interes ca localnicii să-şi descarce nemulţumirile pe ei atunci când colegii lor „de la centru” vor prefera avantajele de prin 2015 ale parafării/semnării acordului cu UE în dauna relaţiei stabile de subordonare umilă şi bazată pe gaz scump cu Rusia.

Şi totuşi, dacă vrem să stăm la masă cu statele europene civilizate, în loc să stăm „în antreul saunei” (precum s-a exprimat la Tiraspol acelaşi diplomat fără diplomaţie), trebuie să ne purtăm ca atare. Trebuie să le reamintim liderilor ruşi, nu neapărat bădăranului „entertainer” Rogozin, că nu primim gratuit gazul, iar sutele de mii de muncitori din Rusia nu au mers la furat, ci la produs beneficii de care localnicii ruşi se vor lipsi pur şi simplu, în cazul în care le vor face zile fripte alor noştri. Nu se ştie, aşadar, cine va pierde mai mult. Totul este să începem să gândim ca nişte europeni ce suntem. Să învăţăm nişte limbi străine de circulaţie internaţională, să ne profesionalizăm şi să devenim cu adevărat competitivi, astfel încât originile noastre „post-sovietice” să nu mai conteze pur şi simplu. Între timp, să le acordăm celor de la guvernare un minim de încredere în încercările lor timide de a găsi resurse alternative, dar înainte de toate, de a parafa/semna acordul de asociere cu UE. Nu de alta, dar nu prea avem de ales, iar frica lor de eşec, de pierdere a popularităţii electorale şi nu în ultimul rând a resurselor, îi poate împinge spre decizii laşe, egoiste şi lipsite de viziune. Şi n-am vrea să ne pomenim în 2015 cu nişte anti-europeni reveniţi la putere pe fondul nesiguranţei pro-europenilor, care nu vor şti să-şi capitalizeze eforturile de până acum, dându-şi şuturi în încercarea de a părăsi corabia găurită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *