Moldovean ucis prin greva foamei în Cracovia

Am văzut recent filmul Crulic. Drumul spre Dincolo, proiectat la Centrul Public Soros București, în cadrul Open Society Film Initiative.

Nu cred că are vreun rost să povestesc prea detaliat despre ce este filmul, dat fiind că puteți regăsi suficient material accesând cele 2 link-uri de mai sus. Îmi propun, însă, să vă atrag atenția asupra acestei opere cineastice, așa cum o văd eu prin ochii unui profan în ale cinematografiei, dar și prin cei ai unui om profund impresionat de tot ceea ce a devenit din 2008 încoace povestea lui Claudiu Daniel Crulic.

În continuare, voi reda doar câteva dintre motivele pentru care merită să vedeți filmul, fie și în calitate de omagiu adus unui român demn, curajos și care nu și-a pierdut încrederea în dreptate până în ultima clipă. Născut în Dorohoi, Crulic a plecat în Polonia la muncă. Filmul prezintă într-un mod tragi-comic, povestit la persoana întâia totul, prin vocea celui care nu mai era. La un moment dat, acesta a fost acuzat de furt dintr-un magazin și a demarat procesul său. Claudiu a fost închis în urma mai multor abuzuri operate de instituțiile polone, purtat prin zeci de celule, insultat și privat de orice fel dedrepturi. La scurt timp, acesta a intrat în greva foamei, pentru că fusese nedreptățit, el aflându-se în Italia în momentul producerii furtului. Exista însoțitoarea din autocarul spre Italia care ar fi putut să confirme nevinovăția sa, doar că autoritățile n-au făcut nimic pentru a o identifica.

Crulic a expediat o serie de scrisori către șefii instituțiilor polone, dar și către ambasada și consulatul român. Însă de fiecare dată, șefii penitenciarului și ai spitalului spuneau că acesta se simte de fapt bine și că nu are rost ca cineva să intervină. Iar consulul se conforma mereu. Până la urmă, fiind blocat și fără nici o șansă de salvare, neauzit de nimeni, starea de sănătate a lui Crulic se degradează într-atâta încât ajunge până la greutatea de 30 kg și într-un final moare în spital, când deja era prea târziu pentru ca medicii să mai poată face ceva.

Există alte câteva elemente care fac din povestea lui Claudiu Crulic una excepțional de tragică. El a crezut dintotdeauna că va reuși să-și demonstreze nevinovăția, că ”nu e nici țigan, nici hoț, nici tâlhar” și că totul e doar o mare greșeală. Unii dintre noi ar exclama, dacă ar vedea filmul, că Orwell trăiește! Ironic, dar și tragic este că tânărul avea posibilitatea să dispară oriunde pe lume, să fugp de procesul din Polonia, or la acel moment el se afla în România și avea mai multe rude în Italia. Totuși, el a preferat să lupte până la capăt și să nu renunțe ca un laș. Simțea, însă, că ceva va fi în neregulă și la plecare a plâns, pentru prima dată după mulți ani. A fost amenințat de polițiștii poloni că dacă nu recunoaște fapta pe care nu a săvârșit-o, va fi arestat. Și a fost.

Crulic și-a ținut și un carnet cu memorii, în care spunea el, ”scriam mai mult ca să nu înnebunesc de cap de foame și de boală”. În baza acestui carnet au și putut fi trase niște concluzii ulterior decesului său.

În ceea ce mă privește, nu știu care ar putea fi învățămintele trase de pe urma tragicului caz. Mă și feresc să o fac. Cert este că filmul Ancăi Damian este unul extrem de emoționant, la care râzi plângând și plângi râzând. Asta ca să nu amintesc de calitatea extraordinară a imaginilor și a modului în care au fost îmbinate acestea. Vedeți filmul și poate veți deveni mai buni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *