Noua modă veche: Lansările împiedicate şi sloganurile furate | Tudor Cojocariu

Noua modă veche: Lansările împiedicate şi sloganurile furate

Începând cu dimineaţa de astăzi am asistat cu toţii la o serie de îmbrânceli dintre cei 3 concurenţi electorali importanţi, respectiv Chirtoacă, Bodiu şi Dodon. Sau cel puţin, asta observăm la prima vedere. De fapt, există rea-voinţă din partea unor concurenţi de a juca fără reguli. Vedem că strategiile de campanie a unor concurenţi electorali apar din ce în ce mai perfide.

Mă refer în primul rând la eliminarea din ordinea de zi a şedinţei Consiliului Electoral Chişinău a punctului care prevedea înregistrarea PL-ului în cursa electorală. Preşedintele CEC este al PLDM, doar că afilierea acestuia este una recentă, după ce a fost numit în funcţie de către PCRM pe vremea când era secretar al Comisiei. Asta înseamnă că relaţia şi comunicarea dintre acesta şi partid nu este una chiar exemplară. Astfel putem explica faptul că mai întâi preşedintele a inclus pe ordinea de zi subiectul respectiv, fără  a avea vreo intenţie negativă, după care a primit un telefon de unde trebuie şi şi-a reconsiderat poziţia. Este adevărat că excluderea de pe ordinea de zi a subiectului nu este imposibilă, dar tot atât de adevărat este că acest lucru ar fi fost posibil doar în prezenţa membrilor CECC, iar unul dintre aceştia, Victor Puiu, a declarat că nu a participat la aşa ceva. Asta înseamnă că excluderea a avut loc tot aşa cum a fost şi inclusă, adică la iniţiativa preşedintelui.

Înţelegem că tentaţia de a fi primul în toate este mare, chiar dacă asta ar însemna că regulile nu contează, dar nici să pui piedici celui mai disciplinat nu este fair-play.

A doua chestiune ţine de faptul că PLDM a venit cu acelaşi slogan după ce acum câteva zile, PL îşi anunţase oficial sloganul. Accentuez, oficial. Adică în văzul tuturor şi fără scheme ne-ortodoxe. De fapt, „Împreună pentru Chişinău!” nu a mai fost utilizat niciodată de nimeni înainte liberalilor. Altceva este „Împreună pentru Moldova!”, care a fost folosit doar de PLDM şi nimeni nu a avut nimic de obiectat. Totuşi, conform principiului „acuză tu fără motiv, înainte de a fi acuzat cu motiv”, PLDM a acuzat PL de lipsă de imaginaţie (ştiind că „Împreună pentru Chişinău!” n-a mai fost utilizat), după care au plagiat (furat) ei înşişi. Oare ne cred amnezici sau inconştienţi domnii pragmatici?

N-aş vrea să merg prea departe, dar există şanse ca verzii să mizeze pe aceeaşi schemă din 2009, când le spuneau oamenilor că votând Stejarul, îl votează pe Chirtoacă.

Un alt lucru care mă pune pe gânduri, vine din lansarea aproape simultană a PLDM şi PCRM, ambii înregistraţi înaintea PL. Şi mesajele transmise de către cele două formaţiuni au fost similare:

Noi nu vrem să polemizăm cu ceilalţi concurenţi, ci doar cu cetăţenii.

Contează în primul rând soluţiile cu care venim.

N-avem nevoie de un primar care să facă politică.

Noi vom atrage bani, etc.

Simbolic? Este. Mai mult? Sperăm că nu.

Tudor Cojocariu

Development enthusiast | Marketing uplifter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.