O “dezghetare” mai ciudata a relatiilor dintre Romania si RM
Luni, ministrul de externe al statului roman, Lazar Comanescu, a efectuat mult-asteptata vizita la Chisinau. Scopul declarat al acesteia a fost inca de la inceput dorinta de a contribui la integrarea RM in Uniunea Europeana, de a consolida relatiile economice dintre cele doua state, precum si solutionarea conflictelor mai vechi (in mare parte provocari ale oficialilor moldoveni, n.m.). Nu s-a prea vorbit despre Tratatul de baza dintre Romania si RM, ceea ce lasa loc unor interpretari. Desigur, la asemenea nivel, toate declaratiile celor doi oficiali pot fi rastalmacite in nenumarate moduri, asadar nu voi insista asupra acestora.
Merita insa mentionate punctele cele mai importante din declaratiile facute. S-a vorbit mult despre apropierea celor doua state, ba chiar si despre modalitatile de a reusi implinirea dezideratului.
Astfel, Chisinaul pare dispus, dupa cum a declarat ministrul Andrei Stratan, sa reia discutiile privind deschiderea consulatelor romane la Balti si Cahul. Acest lucru pare unul firesc daca tinem cont de cerintele prezentului nostru, dar in acelasi timp este destul de surprinzator ca unul dintre cei mai importanti oameni din stat sa dea cu piciorul, aparent, unor declaratii anterioare ale presedintelui Voronin care califica intentiile statului roman de a deschide sectii consulare pe teritoriul RM drept “imperialiste”. Astazi, insa, “ultimul Imperiu al Europei” nu mai pare atat de periculos pentru statalitatea RM. Unii specialisti au opinat ca acest fapt s-ar datora unor presiuni venite din partea unor oficiali UE, ca raspuns la plangerile oficialilor moldoveni adresate UE, respectiv Bundestagului german.
Cu toate acestea, atmosfera nu a fost tocmai degajata, cel putin nu intotdeauna. O parte din presa de la Chisinau a relatat ca Stratan si Comanescu au refuzat sa raspunda intrebarilor jurnalistilor, ramanand doar la declaratiile de ordin general. Nimeni dintre acestia nu a dat vreo explicatie referitor la acest fapt. Este posibil ca acestia sa se manifeste mai precaut din cauza presiunii imense pe care o au pe umeri, astfel evitand sa le dea apa la moara speculantilor. Probabil este prematur.
Sa nu uitam ca toate acestea se intampla in contextul unei ameliorari substantiale ale relatiilor UE-Rusia, manifestata la reuniunea G8 din Japonia a celor mai puternic-industrializate state. Meritul este al lui Dimitrii Medvedev in primul rand, cel care pare sa confirme asteptarile optimiste si ca miscarea cu participarea lui Putin a fost una foarte inspirata, insistandu-se mai mult asupra relatiilor economice, decat asupra celor de amenintare armata reciproca.