Regrupări pe frontul ideologic moldovenesc

Reinventarea ideologiei interesate

Ideologia poate fi considerată o chestiune axiologică, pasibilă de a fi venerată, implementată, simulată sau speculată. Acest lucru nu reprezintă nici o noutate, mai ales că preocuparea anumitor generatori de curente este anume instrumentarea elementelor ideologice partinice cu scopul de a deveni cât mai atrăgători în faţa cetăţenilor. O ideologie trebuie să rezoneze cu valorile câtor mai mulţi cetăţeni, ceea ce îi poate garanta unui partid succesul în alegeri şi, respectiv, accesul la resursele statului.

Oricât de ironic ar părea, politica poate fi privită şi ca o activitate care porneşte în primul rând de la anumite valori, chiar dacă de cele mai multe ori non-valorile şi lipsa scrupulelor tind să acapareze percepţia publicului asupra politicii şi a celor care o practică. În acest context, ideologia poate avea acel rol echilibrant de care se agaţă mai mereu actorii care se fac vinovaţi de anumite acţiuni sau inacţiuni negative.

Politica moldovenească nu face excepţie de la aceste reguli generale, păstrând însă un anumit specific local. La noi, trecerea de pe o baricadă pe alta are loc fără prea multe formalităţi. Chestiunile ideologice trec în plan secund, faţa luând-o un alt tip de argumente. Liderul şi imaginea acestuia sunt de departe cele mai importante puncte de atracţie pentru membrii altor partide, astfel încât traseismul ajunge să se bazeze pe motivări banale cum ar fi „acesta este un partid de perspectivă”, „noi ne-am gândit bine şi am hotărât că aderarea la partidul X este cea mai înţeleaptă decizie”, „partidul X are cea mai puternică echipă” etc. Este adevărat, nu putem avea pretenţia ca membrii de rang inferior ai unui partid, cu slabe cunoştinţe în domeniul teoriei politice, să pună ideologia acestuia (regăsită în programul, statutul, acţiunile sale etc.), atât timp cât însăşi partidele rareori optează pentru adeziunea la o ideologie clară, sau cel puţin în concordanţă cu denumirea lor. Există, în acest sens, o multitudine de exemple, dar nu mă voi opri asupra vreunuia dintre acestea.
De asemenea, interesul egoist (oarecum firesc, până la urmă) al celor care îşi părăsesc formaţiunea pentru a se pune în slujba purtătorilor noului curent, joacă un rol esenţial. Nu putem lua în serios afirmaţiile politicienilor care sugerează publicului că trecerea la un alt partid s-ar putea opera motivată fiind doar de acele argumente la care m-am referit mai sus.

Pornind de la premisa că aderenţa sinceră la o ideologie politică presupune interiorizarea unui anumit set de valori, aceste valori fiind practic de ne-modificat, am putea considera că interesul personal al noilor membri şi carisma liderilor care sunt pe val sunt adevăratele cauze ale acestor re-orientări radicale.

Pe de altă parte, liderii partidelor moldoveneşti acordă o importanţă mai mare chestiunilor ideologice, decât o fac membrii de rând, aderenţa la o ideologie, fie şi pentru o perioadă scurtă de timp, fiind un atribut care pur şi simplu „dă bine”. Totuşi, în ceea ce ne priveşte, capetele pro-România/pro-Rusia se suprapun deasupra capetelor liberalism/comunism, în ce priveşte eşichierul politic.

Îmi propun să analizez în continuare modul în care factorul ideologic, aşa cum este el, va contribui la setarea electorală a partidelor moldoveneşti, importanţa acestor lucruri fiind generată şi de posibilitatea de a anticipa acţiunile actorilor politici moldoveni.

Reorientări pe stânga şi reconfirmări ale politicii de tip „piñata”

Faptul că până în 5 aprilie 2009 RM devenea treptat o entitate statală neînţeleasă de către actorii politici internaţionali, este arhicunoscut. În timp ce vecinii săi vestici, dar şi partenerii apropiaţi din fostul lagăr socialist întreprindeau eforturi constante şi hotărâte pentru a se debarasa de moştenirea comunistă, statul nostru se afla într-o gravă criză de identitate, negarea devenind politică de stat, cu efecte majore asupra societăţii. Artizanii acestei realităţi trebuie să fie consideraţi comuniştii, „ocupanţii” stângii politice, monopolişti ai discursului pro-rus şi respectiv, anti-românesc. Ironia constă în faptul că dacă în ceea ce priveşte raporturile dintre Rusia şi România, accentele încearcă să fie puse pe diplomaţie şi colaborare, în cazul nostru, a devenit regulă ca cei care sunt pro-ruşi să fie anti-români şi invers. Interesante în acest context sunt constatările lui Dan Nicu, care vorbea într-un articol preluat de un portal media online despre „dialogul imposibil” dintre moldovenii români şi pro-ruşi, argument care vine să confirme poziţionarea pe eşichier în funcţie de adeziunea la unul dintre cele două curente. Distanţa dintre aceştia este imensă, astfel încât posibilitatea ca un partid de dreapta să atragă de partea sa electoratul stângii şi invers, devine minimă. Tind să cred că anume de aici vine discursul mai curând anti-centru-stânga, decât cel anti-dreapta al comuniştilor stângişti. Declaraţiile comunistei Abramciuc sunt relevante în acest sens, ea spunând într-un talk-show de la JurnalTv că PL-ul rămâne singura componentă AIE care a depus constant eforturi pentru a păstra unitatea alianţei, în timp ce colegul său ideologic, Marian Lupu a fost criticat cu fiecare ocazie, fapt ce denotă că discursul a fost pregătit minuţios în partid, aceasta fiind şi poziţia PCRM-ului. Tema de acasă a deputatului s-a văzut cu ochiul liber, iar isteria care îi dirija critica indica grija pierderii electoratului de stânga în favoarea PDM-ului. PL-ul aşadar, nu mai reprezintă un oponent direct al comuniştilor, or în materie de procentaj pasibil de a fi pierdut, nu există nici un pericol. Pe de altă parte, PL-ul va rămâne „piñata” (obiect de origine aztecă utilizat în prezent la petrecerile pentru copii, pe care, dacă îl loveşti suficient de tare, din acesta cad bomboane) PCRM-ului şi invers. Dividendele electorale vor fi trase, aşadar, conform raţiunii „câştigă acel partid stângist, care loveşte mai tare şi mai frumos în dreapta”, concursul în acest sens dându-se între PCRM, Patria-Rodina, PSD, MU şi PDM. Spectaculozitatea acestui concurs va spori pe măsură ce ne vom apropia de campanie.

O altă tendinţă pe care am remarcat-o anterior ţine de mişcarea spre centru a pro-ruşilor, fenomen care ar putea atrage după sine o altă serie de traseisme politice, dinspre PCRM şi PSD către PDM, ceea ce, ţinând cont de platforma celui din urmă, nu i-ar dăuna prea mult. Lupu a afirmat de mai multe ori că este imposibilă o alianţă cu PCRM în situaţia actuală, însă în cazul reformării acestuia, totul este posibil. Avem atunci suficiente motive să credem că, chiar dacă PDM face parte din AIE şi o fortificare făcută prin cadre comuniste ar putea dăuna unei forţe anti-comuniste cum se declară PDM-ul, mereu va exista justificarea că nou-veniţii sunt nişte comunişti reformaţi.

Pe de altă parte, rămâne incertă presupunerea că şi membri ai PSD şi MU se vor alătura PDM-ului. Dacă în cazul PSD-ului, membrii acestuia au demonstrat recent că a fi pe centru presupune a fi oriunde, aderând la un partid de centru-dreapta cum este PLDM-ul, în cazul MU pot să apară mai multe semne de întrebare. De exemplu, nu este clar dacă acest partid are şi alţi membri pe lângă cei 3 comunişti (Ţurcan, Stepaniuc şi Belcencova), astfel încât ar părea mai posibilă alipirea sa la o altă forţă politică pro-rusă, decât simpla migrare a membrilor. În ce priveşte PSD, convulsiile anti-moldoveneşti de care dă dovadă acesta în ultimul timp indică o apropiere de Patria-Rodina lui Klimenko, şovin rus cu experienţă.

Ideologia partidelor de dreapta–argument al românităţii moldovenilor

Atât timp cât are loc pe teritoriul în statului nostru, orice dezbatere privind chestiunea identitară trebuie să conţină neapărat şi referiri la partidele de dreapta, care de-a lungul celor 19 ani de existenţă a statului moldav au evoluat şi şi-au luat locul unele altora, astfel încât acum ne putem aminti de Frontul Popular Creştin Democrat, Partidul Forţelor Democratice, Partidul Popular Creştin Democrat, iar acum ne putem referi la Partidul Liberal şi Partidul Liberal Democrat. Desigur, au mai fost partide de dreapta, dar cu o pondere neînsemnată. Ceea ce trebuie să avem în vedere însă, este faptul că toate aceste forţe politice au avut sau au elemente care argumentează că România este cu atât mai importantă în calitatea sa de partener, cu cât împărtăşim aceeaşi istorie, limbă, cultură şi chiar interese geopolitice. Pornind de la premisa că partidele sunt organizaţii formate din oameni pentru a răspunde unor aspiraţii şi necesităţi ale şi mai multor oameni, ar fi corect să concluzionăm că în RM a existat dintotdeauna o parte din societate care s-a regăsit în programul şi valorile promovate de către aceste forţe, iar pentru această parte din societate se luptă acum, grosso modo, numai două partide. Un lucru banal, dar esenţial, care merită avut în vedere, ţine de faptul că naţionalism moldovenesc la noi nu prea a existat în afara naţionalismului românesc, care îl „conţine” şi pe cel moldovenesc. Nu au existat până în prezent partide de dreapta, susţinătoare prin urmare, a tezelor naţionaliste moldoveneşti. Din contra, apărătorii moldovenismului inventat, în RM sunt partidele de stânga. Naţionalism la noi, presupune românism. Probabil că la acest „vid patriotic” se referea şi comunistul cu pretenţii de ideolog Dodon, în tentativele lui pline de patetism de a căuta ceva acolo unde nu are cum să fie. Trebuie să remarcăm că anume stângiştii pro-ruşi (pleonasm voit) sunt cei care încearcă să acapareze electoratul care încă priveşte realitatea prin prisma a ceea ce îi spun alţii, în dauna a ceea ce se poate studia şi argumenta logic. Cu toate acestea, cel puţin până acum, nu a existat un discurs coerent şi argumentat al stângiştilor în ceea ce priveşte identitatea moldovenilor, lucru deloc surprinzător. Or, aşa cum regimul sovietic îşi baza tezele pe un rând de invenţii cum ar fi limba moldovenească, cultura moldovenească, poporul moldovenesc, apartenenţa la marea familie a popoarelor sovietice, aşa şi cei de azi promovează istoria comună cu Rusia, reconcilierea pe bază de amnezie, moldovenismul consensual, obedienţa faţă de Federaţia Rusă etc. Obstacolul lor, este acelaşi – dacă nu ai de unde, nu ai ce să faci, decât să tragi de timp până când cetăţenii se vor dumiri.

Aerisirea dreptei moldoveneşti

Revenind la actualele forţe de dreapta, trebuie să ţinem cont de faptul că acestea sunt organisme vii care se mulează după anumite realităţi din teren, chestiunea ce ţine de viteza şi agilitatea cu care o fac depinzând în mare parte de artizanii programelor şi a discursurilor liderilor lor. Analizând evoluţiile din ultima perioadă, ne putem da seama că noile circumstanţe vor determina PLDM-ul să concureze în primul rând cu PDM, lăsând PL-ul să respire mai liber. Anume circumstanţele pot fi considerate decisive în ceea ce priveşte reorientarea verzilor. Chiar dacă iniţial PLDM-ul a apărut drept un partid-concurent PL-ului, pe vremea când ultimul abia îşi consolida poziţia de partid important pe scena politică moldavă, în timp cel dintâi s-a detaşat de abordarea tranşantă şi neechivocă a liberalilor. Acum nu mai există pericolul comuniştilor în forma în care exista în aprilie şi iulie 2009, iar PLDM-ul nu mai are nevoie să concureze pentru felia din dreapta care e şi mult mai mică, dar şi monopolizată de PL. În schimb, zona centru-dreapta şi centru, până la centru-dreapta pare să aibă un potenţial extrem de mare, pe care verzii vor face tot posibilul să-l exploateze. Aceste intenţii se văd din discursul prudent al premierului faţă de Moscova, din criticile aduse din ce în ce mai mult lui Lupu ca urmare a anunţării candidaturii secunde a Alianţei şi nu în ultimul rând, de renunţarea la politica de apropiere faţă de România, păstrând anumite limite.

De cealaltă parte, Partidul Liberal şi-a intensificat activitatea de aducere a acţiunilor în concordanţă cu programul său, pornind de la demararea procesului de condamnare a regimului sovietic şi până la apropierea imagologică a preşedintelui Ghimpu de autorităţile statului român. Acţiunile şi insistenţa cu care PL-ul şi-a urmărit în mod sistematic obiectivele programatice au dat roade într-un final, or acum toţi liderii politici din AIE recunosc faptul că vorbesc limba română, că regimul sovietic a fost unul totalitar şi dăunător, că Uniunea Europeană reprezintă unica soluţie durabilă pentru RM etc.

Se anunţă o campanie electorală extrem de interesantă, dat fiind începutul înrădăcinării electoratului specific fiecărui partid din alianţă, dar şi înverşunarea cu care minorităţile etnice rusofone înţeleg să se integreze într-o societate a cărei mare majoritate rămâne a fi românofonă.

8 thoughts on “Regrupări pe frontul ideologic moldovenesc

  1. 1. Cam mica lista partidelor de dreapta. La dreapta sunt aproximativ 15 partide.

    2. Indiferent de frazeologie, PDM este un partid de dreapta. Devine evident cand te uiti la lista legilor care au fost votate unanim anul acesta. Din alta parte numai una din initiativele “de stanga” ale lui PDM au trecut, in rest au ramas numai vorbe.

    1. Nu cred că PDM-ul este un partid de dreapta doar pentru că a votat nişte legi fiind într-o alianţă în care nu a contat atât orientarea de dreapta, cât opunerea faţă de comunişti. Mai mult, PDM-ul se declară ca fiind de centru- stânga, iar atitudinile pe care le-au luat şi poziţia pe care au ocupat-o prin acţiunile lor din afara alianţei îi poziţionează pe stânga filorusă.
      E adevărat, lista partidelor de dreapta e mică, dar le-am avut în vedere doar pe cele mai importante. E cam greu de avut în vedere toate partidele din RM.

  2. oh, cam lung articolul pentru un blog. E greu de citit.
    Spui ca o ideologie inchegata in randul partidelor lipseste, dar la fel de usor ai putea sa le acuzi in cazul in care aceasta ar fi existat. Sub motiv de indoctrinare. Sincer, e greu sa-mi inchipui un liberalism accentuat, in conditiile in care reformele sociale sunt imperative. Daca n-ar fi existat acest relativism, sau folosind un termen social acceptat – toleranta, ideea unei Aliante nu ar fi fost posibila. Fiecare dintre 4 au renuntat la unele puncte din programul lor politic in numele unui efort comun. Nu prea le este efortul, si asta nu pentru ca lipseste ideologia, democrata in acest caz, ci pentru ca interesul personal prevaleaza.
    In plus, ideologia nu e chiar o chestie rentabila pentru politica din Moldova. Populatia crede intai de toate in actori poltici, apoi in partide si abia apoi in ideologie. Cazul PDM cred ca este ilustrativ in acest sens.

    1. Este el lung, dar contează că este. Postez şi eu ce scriu.
      Nu sunt sigur că atitudinea pe care o manifest eu este acuzatoare. Mai curând constat. Desigur, la ce societate avem, ar fi riscant să existe o ideologie mai manifestă decât alta. Sunt de acord cu ce zici despre interesul personal, chiar dacă nu e corect să generalizăm şi să operăm doar cu stereotipuri. De asemenea, dincolo de interesul personal, ar mai fi lipsa de competenţă şi voinţa de a schimba ceva spre bine.
      Sunt de acord şi că electoratul nostru e foarte tentat să creadă în eroi şi somboluri, în detrimentul programului sau a schimbarilor tehnice pe care ar urma sa le opereze.
      Legat de compromisuri, asa este.

  3. Ideologia politică reflectă valorile ce mijlocesc puterea în cel mai direct mod, din acest motiv calitatea lor este rezultatul direct al diversității de existență oferită unei societăți, care diminuiază valorile indirecte de obținere a puterii, ca: religia, arta, sportul. Valorile indirecte mai tîrziu (cînd mijloacele pur economice) nu sunt suficiente unui partid politic, ajung a fi exploatate din nou mult. Concluzia vine a susține că într-o țară cu o polarizare mare a partidelor politice, impactul economiei depășește cu mult cel al valorilor indirecte de obținere a puterii, datorită discriminării slabe pe care o poate face societatea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.