27 august tagged posts

La un moment dat, cândva zilele astea, Republica Moldova își va serba cei 25 de ani de Independență. Odată cu ea, oamenii rezonabili care țin cât de cât la această parte din țară, vor serba desprinderea ei oficială de creatura dubioasă numită convențional URSS. Aceiași oameni vor comemora în același timp și începutul marelui eșec. Adică tot Independența.

Ne numărăm printre puținele populații care comemorează dobândirea Independenței. Deși nu toți dintre noi o recunoaștem, preferând să credem că n-am fost naivi în 1991, când am avut aroganța de a crede că putem gestiona un ditamai teritoriul, neavând destulă educație, viziune, minte sau curaj. Explicația e simplă și ne trimite, din nou, către ceva ce nu suntem în stare să admitem cu toții...

La fel ca în fiecare an, sfârșitul lui august ne-a adus o mini-vacanță cu subînțeles socio-politic, prilejuită de Ziua Independenței față de URSS și de Ziua Limbii noastre cea Română. Și tot la fel ca în fiecare an, manifestațiile dedicate celor două sărbători, dar mai ales celei dintâi, au fost serbate grandios și au cuprins întregul teritoriu al tinerei republici.

Semnificațiile Independenței sunt răstălmăcite de toată lumea și nelumea, ajungând să fie elogiate până și de Voronin, Dodon sau Usatîi; indivizi care reprezintă prin tot ceea ce gândesc și fac ei toate cele de care am încercat noi să ne desprindem prin proclamarea Independenței. Servilismul, docilitatea, slugărnicia, umilința, exploatarea unor categorii sociale, etnice și politice în favoarea partidului unic moscovit și comunist, sunt elemente pe care, zi de zi, dar mai ales pe 27 august, ar fi trebuit să le condamnăm, nu să le proslăvim. Acesta este un reproș pe care i-l adresez susținătorului mediocru al celor trei indivizi, pe care nu l-a interesat niciodată adevăratele valori proclamate în Declarația de Independență și care, pur și simplu simte o durere acută în cot de fiecare dată când cineva îl instigă să mai pună mâna pe documente sau, generic, pe carte.

La fel ca în fiecare an, fac tot ce-mi stă în putinţă ca de 27 august să mă aflu la Chişinău. Motivele sunt mai multe, dar mă voi referi în primul rând la cele legate de marcarea Independenţei RM faţă de URSS, petrecută pentru prima dată acum 23 de ani. În primul rând, îmi place să-i văd pe conaţionalii mei voioşi. Peste tot, de la pieţe, până la parcuri şi troleibuze, toată lumea pare mai voioasă. Iar eu cred că noi avem nevoie de voie bună. Atât statisticile, cât şi simţul comun ne comunică acelaşi lucru: moldovenii sunt nişte oameni posomorâţi în cea mai mare parte a timpului, frunţile şi expresiile feţelor noastre fiind brăzdate de griji, cute şi îndoieli. Sărbătorile sunt, prin urmare, un bun şi legitim prilej de a ne mai bucura de cel puţin (unii ar spune de cel mult) faptul că trăim.

Acesta ar trebui să fie rolul sărbătorilor, în primul rând, dincolo de meschinăriile consumerismului modern, de stimulenţii artificiali ai zâmbetelor de la TV, sau, mai ales, de încercările forţate ale unor autorităţi de a-şi îndreptăţi nişte funcţii în stat.