palihovici tagged posts

Nu-mi furaţi Tricolorul!

În primăvara anului trecut, cu câteva zile înainte de 27 aprilie, a fost pentru prima dată în istorie instituită Ziua Drapelului de Stat, zi naţională, deci marcată la nivelul întregii republici. Prin urmare, tot pentru prima dată, în ziua de 27 aprilie 2010 au avut loc primele manifestaţii dedicate Tricolorului nostru, numit convenţional ”Drapel de Stat”. Fie şi aşa. Oricum, valoarea faptului că în sfârşit vom avea cu toţii ocazia să ne mândrim cu apartenenţa noastră la un spaţiu etnic unic, marcat în mod simbolic de cele 3 culori a rămas aceeaşi. Tot în 2010 a fost adoptată Legea cu privire la Drapelul de Stat, lege care în forma sa iniţială parvenită de la guvern cuprindea doar 6 pagini, după care prin contribuţia vicepreşedintelui Comisiei naţionale de heraldică, a ajuns la circa 15 pagini,

Read More