Nu-mi furaţi Tricolorul!

În primăvara anului trecut, cu câteva zile înainte de 27 aprilie, a fost pentru prima dată în istorie instituită Ziua Drapelului de Stat, zi naţională, deci marcată la nivelul întregii republici. Prin urmare, tot pentru prima dată, în ziua de 27 aprilie 2010 au avut loc primele manifestaţii dedicate Tricolorului nostru, numit convenţional ”Drapel de Stat”. Fie şi aşa. Oricum, valoarea faptului că în sfârşit vom avea cu toţii ocazia să ne mândrim cu apartenenţa noastră la un spaţiu etnic unic, marcat în mod simbolic de cele 3 culori a rămas aceeaşi. Tot în 2010 a fost adoptată Legea cu privire la Drapelul de Stat, lege care în forma sa iniţială parvenită de la guvern cuprindea doar 6 pagini, după care prin contribuţia vicepreşedintelui Comisiei naţionale de heraldică, a ajuns la circa 15 pagini, câştigând în consistenţă, exhaustivitate şi claritate.

Putem vorbi, aşadar, despre o resuscitare a sentimentelor de respect faţă de simbolurile noastre naţionale (iar de aici, faţă de prezentul şi viitorul acestui stat) din partea tuturor celor 4 componente ale Alianţei, care au votat cele 2 acte legislative. Comuniştii, la rândul lor, s-au remarcat prin promovarea simbolurilor pseudo-naţionale ale unei identităţi moldoveniste false, în afara spaţiului românesc. De fapt, nici nu m-aş fi aşteptat de la comunişti să omagieze un simbol al românilor moldoveni, dat fiind poziţionarea lor pro-rusă şi anti-moldovenească. Dar asta duce la o altă discuţie, pe care am purtat-o cu alte ocazii.

De această dată, însă, prin abilitatea nebănuită a unor politicieni parlamentari şi guvernamentali, am reuşit să transformăm o sărbătoare naţională a tuturor românilor moldoveni (dar şi a celorlalţi) în prilej de bălăcăreală publică. Şi în acest sens, acţiunile şi atitudinile actorilor politici s-au deosebit între ele. Pe de o parte, liberalii, care şi anul trecut au dat tonul manifestaţiilor publice cu prilejul zilei nou-instituite, au venit cu un plan de activităţi concrete care urma să-i re-adune pe membrii AIE la un loc, în spiritul consensului socio-politic trâmbiţat cu atâta patos de către democraţi (de fapt, ministrul pedemist al Culturii, Focşa, aprobase deja planul). Pe de altă parte, peledemiştii au avut grijă ca acest plan să nu fie implementat, ştiind că, în mod inevitabil, persoanele cele mai îndreptăţite să rostească discursuri, să aducă omagii şi să dea pilde din vremurile luptelor pentru libertate, se regăsesc tocmai în Partidul Liberal. Dincolo de realitatea că anume această formaţiune este legitimată să-şi asume într-o mai mare măsură meritul de a reprezenta continuarea mişcării de eliberare de sub dictatura sovietică, acceptarea planului de activităţi solidar al liberalilor ar fi presupus ca Filat, Lupu şi ceilalţi politicieni de meserie, afirmaţi în vremea agrarienilor şi comuniştilor să-şi asume glisarea în plan secund în faţa liberalilor.

De aici au venit afirmaţiile unui Ioniţă şi a unui Filat care n-au avut altă soluţie decât să acuze PL-ul că-şi subordonează o sărbătoare naţională, în lipsa unor oameni care să-şi proclame legitimitatea de a vorbi ei însuşi, la rândul lor, despre lupta de eliberare naţională şi semnificaţia sfântă a Tricolorului. În schimb, Filat şi umbra sa, Bodiu (vorba lui Ghimpu), au ales să împartă steguleţe tricolor cu stemă prin parcuri. Este şi asta o acţiune în esenţă pozitivă, dar de rezervă. Merită oare Tricolorul să fie tratat cu acţiuni de rezervă? N-ar fi fost mai potrivit ca pe lângă acţiunile minor specifice de partid, liderii PLDM şi PDM să participe la acţiunile festive alături de liberali, aşa cum li s-a propus? Sigur, liberalii nu au nici şef de Parlament şi nici şef de Guvern, instituţii pe care să le utilizeze drept paravan pentru activităţile de partid, din acest motiv utilizându-şi dreptul la întruniri publice în calitate de partid, dar asta nu înseamnă că rânza de candidat la locale a celorlalţi trebuie lăsată să-şi facă mendrele.

Pe de altă parte, discuţia despre implicarea insituţiilor de stat într-o sărbătoare naţională poate fi purtată în mai multe registre. În fond, nu este un păcat ca acestea să se implice, cu o singură condiţie: să nu fie utilizate în folosul unui singur partid. PL-ul nu a făcut-o, pentru că Primăria condusă de liberalul Chirtoacă a fost deschisă cooperării cu ceilalţi lideri. Să vorbim despre Parlament nu e cazul.  De Guvern, nu bag mâna în foc. Atunci cum de ne pomenim cu vorbe peledemiste precum „Sărbătoarea e folosită în interesul unui singur partid”? Cum ar putea fi folosită o sărbătoare naţională în interesul unui singur partid? Numai prin eschivarea şi, în final, retragerea celorlalte câteva partide.

Oare şi mesajul (pertinent, de altfel) al preşedintelui Lupu cu această ocazie, comportă tentă electorală? Sau poate distribuirea steguleţelor de către un candidat la locale, intră la categoria „electorale”? Fie şi aşa, contează ca această să fie marcată sincer. Iar dacă o membră PLDM  argumentează că distribuirea panglicilor lui gheorghe este un lucru ruşinos pentru moldoveni, atunci eu am pretenţia ca, de dragul coerenţei şi pragmatismului politic, nici un alt membru verde să nu-i acuze pe partenerii săi că omagiază „prea tare” un simbol naţional. Cu alte cuvinte, am pretenţia ca Tricolorul care mi-a fost redat în 2010 să nu-mi fie furat din nou în 2011…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *