Zguduirea bulei de săpun | Tudor Cojocariu

Zguduirea bulei de săpun

În vara lui 2010, sub privirile fascinate ale machiavelicilor în devenire sau doar ale wannabe ”machiavelici”-ilor, comunistul Tcaciuc a fost prezentat într-o revistă mondenă drept „cardinalul” grupării din care face parte, dar şi al proceselor politice din perioada recentă. Dincolo de forma glamour-atică şi de aerul de intelectual rebel şi visător în care a fost prezentat actorul ceghevarist, mi-a atras atenţia o afirmaţie a acestuia care ştiu că va avea ecouri încă multă vreme şi va depăşi momentul autolichidării PLDM. În acea perioadă, evenimentul care a şocat publicul moldav a fost retragerea lui Nagacevschi din politică şi din partid. Întrebat ce părere are despre acest eveniment, Tcaciuc a răspuns că nu se miră şi că vor mai urma plecări răsunătoare. Au urmat Vieru, Tănase, iar acum şi Godea. Aşadar, remarcabil simţul (nu bun-simţul) comunistului.

Fenomenul în sine nu este unul surprinzător, or scindarea unei echipe care a fost reunită cu un scop precis, respectiv de a prelua puterea în stat, sub orchestrarea lui Filat (care este numit în mod deschis „dictator” de către Tănase chiar în ziua anunţului lui Godea) a fost iminentă din faşă. Personalităţi puternice, specialişti în domeniul lor de activitate – cu toţii au avut ocazia de a vedea ce înseamnă să lucrezi într-o formaţiune politică şi cum se iau deciziile. Din altă parte vine, însă, semnul de întrebare. De unde avea Tcaciuc certitudinea că vor urma şi alte plecări notabile? Am putea menţiona studiile sale, experienţa sa şi cercul relaţional larg de care dispune, dar mă tem că nu e destul. Au existat voci care au afirmat că proiectul verde este, de fapt, unul roşu, sau mai bine zis, estic. Iar rostul său a fost de a rupe din voturile liberalilor care erau situaţi, în mod evident, pe dreapta, după care să gliseze uşor către stânga, adunând voturile moldovenilor indecişi, apoi a democraţilor şi, într-un final, a comuniştilor. Nu degeaba s-a tot vorbit despre harbuzul PLDM-ist. Ipotezele date au avut drept bază faptul că foarte mulţi comunişti (cu precădere din mediul rural) s-au înverzit peste noapte. Treptat, oamenii noi au căpătat, în virtutea contribuţiilor materiale, putere decizională, în detrimentul „vechilor”. Anume aceştia din urmă l-au acuzat pe Filat de diverse manii şi obsesii, părăsind echipa, mai întâi simbolic, apoi de facto.

Tudor Darie scria astăzi că e trist. Îi dau dreptate. Este foarte trist, dar inevitabil. PLDM-ul nu a avut o ideologie. A fost doar un mix de specialişti puternici şi pragmatici, dar nu şi o echipă, oricât de mult le-ar fi plăcut membrilor verzi să creadă asta. Astfel, cei doi fondatori ai PLDM despre care se vehicula că ar fi fost „primariabilii PLDM”, vor rămâne cu gesturile lor de onoare. Şi mai e ceva pe cât de trist, pe atât de cinic. Tinerii peledemişti vor fi puşi în situaţia absolut ingrată de a-şi alege colegul senior pe care să-l susţină. Şi mă tem că, din nou, Bodiu va fi cel care pierde.

Ce va urma? Umbra lui Filat va fi pe locul 3, verzii se vor scinda şi mai tare, încercând să-şi revină după croşeele primite recent, iar comuniştii şi presa lor vor trâmbiţa despre disensiunile dinăuntrul Alianţei. Să nu ignorăm somaţiile lui Diacov şi Hadârcă, care au făcut aluzii la posibilitatea ca decizia lui Godea să fie în fond, un lucru rău. În fond, acesta a criticat şi Alianţa, nu doar PLDM-ul. Apoi, lucrurile se vor calma, lumea va vota pentru Dodon şi Chirtoacă, apoi doar pentru Chirtoacă. Lipsa de popularitate a lui Bodiu va fi accentuată inclusiv de gestul lui Godea, sublinuindu-i eticheta de „capriciu al lui Filat”.

Mă întrebam recent ce ar mai trebui să se întâmple ca votanţii PLDM să meargă pe mâna câştigătorului Chirtoacă şi să nu-şi arunce votul pentru Bodiu în vânt. O parte din răspuns mi-a fost dată astăzi.

Tudor Cojocariu

Development enthusiast | Marketing uplifter

3 thoughts on “Zguduirea bulei de săpun

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.