Semnul lui Tkaciuk şi părăsirea în grup a locului de muncă | Tudor Cojocariu

Semnul lui Tkaciuk şi părăsirea în grup a locului de muncă

Şedinţele parlamentului nu au fost niciodată plictisitoare, cel puţin nu în ultima perioadă. Legendarele bancuri şi expresii din epoca post ’91 şi agrariană despre microfoanele care ba se închid, ba se deschid, unora prea mult, altora prea rar, au căpătat un nou farmec odată cu alegerea lui Mihai Ghimpu în calitatea de speaker. Chiar dacă preşedintele liberal este deseori criticat de cam toată lumea, trebuie să recunoaştem că în fond, deciziile şi ideile exprimate de acesta sunt corecte şi conforme cu legislaţia. Altceva este că forma pe care le-o dă acesta este una uşor extravagantă, dacă o putem numi aşa, ceea ce provoacă de multe ori stupoare, dar de cele mai multe ori amuzament. Trebuie să recunoaştem, noul preşedinte are un simţ al umorului al naibii de bine pus la punct şi cu mare priză la public. Se produce de fiecare dată o chestie foarte interesantă: vreo perlă de-a preşedintelui provoacă amuzamentul publicului, toată lumea se bucură şi apreciază valoarea şi sensul expresiei (deseori metaforic, să nu zic “ascuns”), după care treptat, îşi mai revine câte cineva din râs şi îşi aminteşte că “aşa nu se face”. În cursul şedinţei de astăzi a Parlamentului, am urmărit cu atenţie anume comportamentul celor 2 părţi “beligerante”: speakerul şi întreaga fracţiune comunistă, foarte bine pusă la punct, din câte se putea observa. Mi se pare şi firesc, dacă tot se numesc ei comunişti, cel puţin trebuie să arate ca nişte comunişti veritabili, respectiv să fie toţi ca unul, să fie solidari şi să aibă cam aceleaşi idei şi principii. Desigur, în toată schema asta nu poate lipsi marele conducător, “el lidero maximo”, care s-a văzut şi cine e. La un moment dat, după ce s-au tot chinuit să încalce regulamentul şi să ţină cuvântări la timpul nepotrivit, fracţiunea comunistă s-a ridicat brusc de pe scaune şi a părăsit sala zâmbind, cu frunţile ridicate şi pasul triumfător. Ceea ce mi-a atras atenţia a fost, însă, gestul lui Tkaciuk, extraordinar de expresiv şi comun pentru acel mediu. Gestul acela îmi este cunoscut încă din timpul adolescenţei, când începeam să cunosc din ce în ce mai mulţi oameni. Unii dintre oamenii ăştia aveau acelaşi gest ca al deputatului comunist. El denota supărare şi resemnare în acelaşi timp, exprimând şi un soi de ameninţare. Specificul gestului însă, era că el venea de la nişte oameni care aveau probleme cu nervii, cunoscuţi fiind drept tipul care nu-şi pierde vremea argumentând, neavând răbdare pentru asta, dar nici respect pentru interlocutor. Oamenii ăştia erau singuri pe lume. Vorbesc despre gest acum, dacă s-a uitat cumva…

Aşadar, scaunele de la locul de muncă s-au golit, iar argumentarea şi dezbaterea nu a avut loc, precum nu a avut loc nici încălcarea regulamentului de funcţionare de către comunişti. Cine e de vină?

Tudor Cojocariu

Development enthusiast | Marketing uplifter

8 thoughts on “Semnul lui Tkaciuk şi părăsirea în grup a locului de muncă

  • 05/03/2010 at 7:20 am
    Permalink

    E de vina toata mascarada asta cu bipolarizarea lumii politice, economice si sociale care a inceput de prin 2007 intr-un mod excesiv:)

    Reply
  • 05/03/2010 at 10:29 am
    Permalink

    Mi-ar fi placut sa fii mai explicit in legatura cu gestul lui Tkaciuk :)))) dar e bine, poate, ca se comporta asa. Li se mai dilueaza sentimentul de “lider”.

    Reply
    • 05/03/2010 at 11:08 am
      Permalink

      vad ca ai inteles foarte bine ce voiam sa zic.
      Gestul lui Tkaciuk indica o frustrare manifesta, ceea ce nu da bine deloc ;).

      Reply
  • 06/03/2010 at 10:10 am
    Permalink

    Astia (politicienii nostri) mai au cale lunga pana la maturizare politica, indiferent de culoare…mai e mult pana departe 🙂

    Reply
    • 06/03/2010 at 6:31 pm
      Permalink

      Eu m-as fi asteptat de la Tkaciuk sa se comporte altfel, dar se pare ca si el mai cedeaza emotional din cand in cand..

      Reply
  • 06/03/2010 at 5:39 pm
    Permalink

    Am remarcat si eu bataia in palme – semnul de comanda a lui Tkaciuk. Un gest oarecum penibil (mai ales pentru cei care l-au si executat in mai putin de 2sec) dar care nu m-a uimit deloc.

    Reply
    • 06/03/2010 at 6:32 pm
      Permalink

      Nici pe mine nu m-a uimit ca a avut loc, in general.
      Mai mult m-a uimit pentru ca s-a intamplat in public.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.