Stânga politică moldovenească – lustruitorii de serviciu ai politicii externe ruseşti

Ultima perioadă ne-a oferit evenimente politice din plin, iar subiectul moştenitoarei de drept a URSS-ului care s-a declarat a fi Rusia, a revenit în dezbaterea publică într-o nouă ipostază, cea cunoscută şi acceptată de întreaga lume civilizată, inclusiv de generaţiile post-sovietice.

În acest context, având în vedere că politica dusă de cele 3 partide AIE anti-comuniste (nu pun la socoteală şi PD-ul lui Diacov/Lupu, la fel cum nu l-a pus la socoteală nici C. Tănase atunci când recunoştea că a susţinut partidele anti-comuniste în campanile de anul trecut) are o componentă puternică pro-occidentală, jocul democratic a determinat orientarea celorlalte forţe politice către est, iar estul înseamnă pentru noi Rusia.

RM este un stat cu regim democratic, ceea ce înseamnă că actorii politici, dar şi ceilalţi participanţi la dezbaterile publice, au cel puţin pretenţia ca evenimentele să fie apreciate inclusiv prin prisma eşichierului politic. Tot datorită pretenţiilor pe care le au actorii politici, atitudinile lor trebuie să fie diferite. Pun accentul pe pretenţii pentru că o mare parte dintre actualii lideri sunt vechii nomenclaturişti, sau se află sub influenţa directă a foştilor nomenclaturişti sau comsomolişti, deci au o viziune asemănătoare privind politica şi acţiunile lor nu se pot deosebi prea mult privind sistemul intern. Din acest motiv, diferenţierile au loc în mare parte privind orientarea politicii externe, iar în lipsa unei politici externe coerente, preferinţele personale ale liderilor de formaţiuni. Tot în baza acestor preferinţe are loc şi aşezarea formaţiunilor „de-a lungul eşichierului politic”.

Parada ruşilor din 9 mai, dezbaterile privind identitatea şi limba vorbită de cetăţenii moldoveni, recunoaşterea genocidului/democidului comunist în Basarabia, au fost, alături de alte evenimente mai vechi, nişte indicatori relevanţi ai orientării politicienilor moldoveni. În acest sens, chiar dacă se cunoaşte că politicienilor noştri nu li se pot aduce învinuiri de „coerenţă excesivă”, putem observa că anumite light-motive tot identificăm în discursul şi orientarea generală a acestora.

Aşadar, avem pe de o parte echipa lui Voronin (Petrenco, Sârbu, Muntean, Şupac, etc.), echipa lui Ţurcan, care tot la gaşca Voronin pot fi adăugaţi (Stepaniuc, Belcencova), echipa lui Diacov/Lupu formată din.. Diacov şi Lupu, mai apar şi rosofonul Şelin şi Braghiş (echipa PSD-ului de RM), iar de cealaltă parte, avem ceilalţi 3 AIE-işti, dintre care PL-ul pare să fie singurul care îşi menţine discursul din 2007 încoace şi care a fost motorul pro-europenist de la noi, prin vocea şi acţiunile primarului Chirtoacă.

Aşadar, primii sunt cei care au grijă ca de fiecare dată să apere „onoarea” Rusiei, vorbind într-o română tradusă din rusa lui Lavrov şi a adjuncţilor săi de la externe. Indiferent dacă se discută despre  războiul al II-lea mondial, despre istoria, identitatea şi limba noastră cea română, despre holodomorul din Ucraina şi fâşia Transnistria, respectiv, pionierii „stângişti” au avut grijă să susţină puncte de vedere diferite faţă de cele acceptate de cei 3 AIE-işti, dar şi în occident.

Având în vedere aceste recente manifestări, consider că o apropiere, fie formală, fie doar la nivel de omogenizare şi mai mare a mesajului forţelor de stânga, este inevitabilă. Aceasta ar urma să fie orientată împotriva celor 3 AIE şi, respectiv, împotriva occidentului.

Merită de menţionat aici şi activizarea PSD-ului moldovenesc, în frunte cu luptătorul pentru drepturile rusofonilor din RM, Şelin (directorul reţelei de cinema Patria, apropiat de comunişti, în mod inevitabil). Aceştia apar mai des în dezbaterile publice din mass-media, organizează proteste stradale, întreprind vizite în România, dar şi în regiunea osetină, alături de ruşi, etc. Amintesc de faptul că încă în iulie 2008, Diacov vorbea despre fuziunea PSD şi PD, astfel încât să participe la alegerile din 2009 ca un singur partid moderat de stânga. Este vorba de acelaşi Diacov care acum câteva zile declara într-o dezbatere cu deputatul liberal Corina Fusu, că nu este împotriva retragerii armatei ruse de pe teritoriul nostru, printre multe alte insinuări că nu ar trebui să insultăm federaţia rusă (referindu-se, desigur, la declaraţiile liberalilor privind ocupaţia lor dinainte şi după ’90, la foamete, la deportări şi la tot setul de crime în masă ale sovieticilor). Merită, de asemenea, să avem în vedere influenţa PSD-ului din România, despre care se cunoaşte că, spre deosebire de PD-L şi preşedintele Băsescu, au o atitudine umilă şi binevoitoare faţă de Moscova, poate inclusiv datorită monopolizării relaţiei cu occidentul a celor dintâi. Legat de legătura dintre stânga moldovenească şi PSD-ul din România, ţin să amintesc de vizitele preşedintelui Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Titus Corlăţean, la Chişinău, care a contribuit esenţial la îmbunătăţirea imaginii lui Lupu imediat după reformarea PD-ului, inclusiv prin participarea la evenimente publice (vezi congresul extraordinar al PD din 2009 şi dezbaterea cu Petrenco cel comunist de la JurnalTv online). Nu trebuie să scăpăm din vedere că România este interesată de românii dintre Prut şi Nistru, iar România nu înseamnă doar PD-L şi Băsescu.
Este cazul, aşadar, să ne pregătim pentru un război politic spectaculos şi care să conţină toate ingredientele posibile, iar cele mai mari noutăţi pentru următoarea campanie par să fie „umanizarea” acesteia datorată dispariţiei monopolului comuniştilor, dar şi a modificării mecanismelor prin care îşi vor apăra ruşii interesele, de data asta şi mai mult prin intermediul occidentului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *