Suntem obișnuiți, de când ne știm, să depindem de alte popoare și state, cam sub toate aspectele. Recent, am mai primit o palmă peste obrazul întors de atâtea ori, prin care stângiștii au făcut primul pas spre formalizarea unui nou act de separatism, accentuându-ne dependența. Chiar dacă ne-am fi așteptat ca tendințele separatiste să se amplifice în nord, respectiv în regiunile cu minorități rusești și ucrainene, situația geopolitică i-a determinat pe cei de la Kremlin să apese butonul roșu pe care scrie Sud, în loc de Nord. Or, prioritatea esticilor este, în aceste momente, pregătirea terenului pentru mărșăluirea către regiunea Odesa, ocuparea căreia ar fi mult mai accesibilă decât ocuparea regiunilor Cernăuți și Vinița, de exemplu.
Flirtul Moscovei cu Taraclia, pe care o iau mai mereu la pachet cu Găgăuzia, are origini mai vechi, bazându-se în mare parte pe anexarea de la 1812 și rusificarea care a urmat. Periodic, însă, solii moscoviți au tot zgândărit sentimentele localnicilor dezinformați și ale conducerii proeuropene de la Chișinău. De exemplu, în 2014, ambasadorul rus Muhametșin a declarat că Găgăuzia și Taraclia merită mai multă atenție, în aceste două regiuni existând ”modele pozitive, demne de urmat”. La ce fel de atenție și modele s-a referit oficialul cred că este evident, afirmația fiind urmată imediat de oda președintelui raionului Taraclia, care a amintit de populația preponderent rusofonă din regiune. Rusofonă, dar nu și rusă, ar trebui să adăugăm noi, ceea ce ar trebui să conteze într-un stat ”cu statalitate”.
Read More
