taraclia tagged posts

De câțiva ani încoace, cam de când am început să primim mai mulți bani de la Uniunea Europeană, găgăuzii, bulgarii și locuitorii din estul Nistrului (să le zicem transnistreni) au fost cel puțin la fel de băgați în seamă de către donatori ca și ceilalți cetățeni moldoveni. De exemplu, azi am mai văzut o știre care zicea că europenii vor investi, prin UNDP, 6,5 milioane de euro în dezoltarea rurală, infrastructură, proiecte intercomunitare și întreprinderi mici și mijlocii.  Abordarea aceasta este una normală, corectă și explicabilă, din punctul meu de vedere. Dar nu și al multor altora dintre concetățenii noștri, care reclamă ineficiența unor asemenea măsuri.

Argumentele lor sunt, la prima vedere plauzibile: enclavizații nu pot fi determinați să-și schimbe orientarea antieuropeană, putinistă și sovietoidă. Ei vor rămâne în afara ariei de influență a lumii civilizate, indiferent de cuantumul resurselor investite în modernizarea lor, întrucât orientarea lor e cumva ”predefinită” de educația sovietică, propaganda rusească și izolarea de spațiul valoric de la vest de Prut. În plus, ei consideră că reprezentanții politici ai găgăuzilor, care sunt instrumentați electoral de către partidele chișinăuiene cu fiecare ocazie, au oricum propria lor agendă, care nu corespunde cu cea a Chișinăului și, cu atât mai mult cu cele ale UE, a SUA, sau a României. Realitatea confirmă această viziune. Vedeți tentativele lor de adoptare a unei legi electorale, a unui cod al educației și altor asemenea acte care i-ar plasa mai presus de legea republicii și de Constituție.

Suntem obișnuiți, de când ne știm, să depindem de alte popoare și state, cam sub toate aspectele. Recent, am mai primit o palmă peste obrazul întors de atâtea ori, prin care stângiștii au făcut primul pas spre formalizarea unui nou act de separatism, accentuându-ne dependența. Chiar dacă ne-am fi așteptat ca tendințele separatiste să se amplifice în nord, respectiv în regiunile cu minorități rusești și ucrainene, situația geopolitică i-a determinat pe cei de la Kremlin să apese butonul roșu pe care scrie Sud, în loc de Nord. Or, prioritatea esticilor este, în aceste momente, pregătirea terenului pentru mărșăluirea către regiunea Odesa, ocuparea căreia ar fi mult mai accesibilă decât ocuparea regiunilor Cernăuți și Vinița, de exemplu.

Flirtul Moscovei cu Taraclia, pe care o iau mai mereu la pachet cu Găgăuzia, are origini mai vechi, bazându-se în mare parte pe anexarea de la 1812 și rusificarea care a urmat. Periodic, însă, solii moscoviți au tot zgândărit sentimentele localnicilor dezinformați și ale conducerii proeuropene de la Chișinău. De exemplu, în 2014, ambasadorul rus Muhametșin a declarat că Găgăuzia și Taraclia merită mai multă atenție, în aceste două regiuni existând ”modele pozitive, demne de urmat”. La ce fel de atenție și modele s-a referit oficialul cred că este evident, afirmația fiind urmată imediat de oda președintelui raionului Taraclia, care a amintit de populația preponderent rusofonă din regiune. Rusofonă, dar nu și rusă, ar trebui să adăugăm noi, ceea ce ar trebui să conteze într-un stat ”cu statalitate”.