Ziua Limbii Romane, un adevarat prilej de sarbatoare
31 august este una dintre acele zile în care este firesc și chiar necesar să vorbim despre identitatea noastră națională. Fie și în context european, internațional și intergalactic. N-ar fi dacă n-am fi trecut prin anexări, ocupații, foamete, crimă și dictatură. Dar iată că suntem cine suntem și trebuie să ne asumăm acest lucru. Iar noi suntem români și vorbim limba română. Totuși, e mai ușor de scris decât de convins pe cineva de asemenea lucruri care țin de valorile fiecăruia dintre noi, ținând cont de educația la care am avut acces, la sursele zilnice de informare și de modalitatea în care ne-am socializat. Tocmai de aceea, cred că ar fi bine să ieșim din paradigma în care încercăm să-i convingem pe cei care au alte păreri decât noi legate de propria lor identitate națională.
În schimb, ar fi mai eficient să contribuim la dezvoltarea societății din RM prin îmbunătățirea educației (inclusiv prin ceea ce se cheamă media literacy), asigurarea unui spațiu informațional bazat pe competență, rigoare și adevăr, respectiv prin stimularea circulației internaționale a oamenilor și a bunurilor, către locuri în care comunismul n-a reușit niciodată să întoarcă lucrurile cu susul în jos. Am putea spune că, de la an la an, evoluția în acest sens este mai degrabă pozitivă, spre deosebire de multe alte domenii. Iar estimările multora dintre noi de acum câțiva ani, precum că lucrurile se vor schimba în bine de la sine au fost îndreptățite. Doar că nu chiar de la sine. Au mai contribuit instituțiile statului român, UE, SUA, UNDP și mulți alți donatori și parteneri internaționali vestici, care au început să ne reașeze pe direcția de care avem nevoie: europenizare, democratizare și desovietizare. Deși evoluțiile sunt infime la nivelul domeniilor în care mizele sunt financiare și unde lăcomia umană e prea mare pentru a permite progresul, chestiunile identitare parcă s-au mai clarificat.
Dovadă stau inclusiv poziționările pe acest subiect ale bandiților noștri de la putere. Premierul Filip, de exemplu, scrie despre limba română, care a revenit în 2013 la locul ei, redevenind limbă oficială a RM prin decizia Curții Constituționale, îndemnându-ne să o vorbim corect și să le-o transmitem așa corectă copiilor noștri. Toate bune până aici. E un mesaj pe care l-am putea vedea și pe paginile oricărui alt politician cu picioarele pe pământ și trecut prin școala primară. Din păcate, însă, politicienii noștri de la putere nu sunt doar hoți, ci și demagogi, întrucât au evitat timp de 5 ani să voteze cu majoritatea lor parlamentară coruptă pentru reintroducerea limbii române în Constituție la art. 13, oferindu-le unor dubioși ca Dodon ocazia să folosească argumentul absenței sintagmei ”limba română” din legea supremă.
Inclusiv din acest motiv, putem aprecia că RM este departe de nivelul României, al cărei președinte Iohannis vorbește, la fel ca și anul trecut, despre nevoia unui sistem educațional performant, care să genereze oameni care stăpânesc bine limba română. Pentru el, spre deosebire de (ne)președintele Dodon, lucrurile sunt clare și nu mai putem să ne ascundem după dud: nu există dubii că limba se numește română, iar noi trebuie să ne asigurăm că aceasta este vorbită, scrisă și înțeleasă corect de cât mai mulți oameni. Dodon, pe de altă parte, încă scrie despre o limbă moldovenească existentă doar în imaginația lui și a votanților săi, în timp de profită, de ani buni, de educația de calitate oferită copiilor săi într-unul dintre liceele de expresie românească de la Chișinău. Iar asta este foarte trist și spune multe despre societatea noastră (și despre Plahotniuc) care l-a făcut (ne)președinte pe un om care vorbește despre ”limba națională moldovenească” în 2018, când ai atâtea surse de informare la dispoziție.
Și un ultim aspect care necesită atenție. Sărbătoare limbii române are 2 denumiri oficiale diferite în cele 2 state românești: Ziua Limbii Române în România și Limba Noastră cea Română în RM. Cred că e timpul să unim și aceste 2 sărbători și să alegem o singură denumire, oricare ar fi ea, marcând și în acest mod unitatea națională populației majoritare din cele 2 state. Deși, neoficial, cei care comunica public aleg de obicei una dintre cele 2 versiuni. În ceea ce mă privește, aș prefera Ziua Limbii Române, întrucât e cumva mai împăciuitoare, mai domoală și mai puțin manifestantă, asertivă. Dar asta contează mai puțin.
Concluzionând, cred că Ziua Limbii Române este un adevărat prilej de sărbătoare pentru cei care sunt conștienți de sacrificiile poporului român, în special în raport cu ocupanții sovietici, pentru ca noi să ne putem bucura de ea în continuare.
