După cum era de aşteptat, campania de conştientizare publică (raising awareness, să-i zicem) a cotidianului TIMPUL, „Vorbesc româneşte, sunt, deci, român!”, a provocat un val de reacţii în mai multe medii ale spaţiului public moldav. E drept că valul e la fel de pestriţ precum este şi societatea în care trăim, dar important este că acesta există. Şi e bine că e pestriţ, pentru că aşa e firesc să fie într-o societate democratică. Atitudinile, însă, care constituie până acum valul de reacţii, au arătat din nou cât de predispuşi suntem să o luăm pe „mai multe cărări”, omiţând esenţa campaniei.
Iar esenţa constă în promovarea unor realităţi general acceptate de comunitatea ştiinţifică: majoritatea cetăţenilor moldoveni sunt de etnie română şi vorbesc limba română. Sau invers, nici măcar nu contează. Important este că cei doi itemi din formularul de recensământ să fie completaţi cu acelaşi cuvânt-cheie: română, de cât mai mulţi respondenţi.
Puţin contează că austriecii vorbesc nemţeşte, canadienii franţuzeşte, iar americanii englezeşte. Sau că unii au mai eliminat o virgulă, alţii au mai schimbat ordinea cuvintelor din denumirea campaniei, iar ceilalţi pur şi simplu au evitat să se ralieze. Dar e bine şi aşa, cel puţin, atâta timp cât fiecare dintre noi îşi determină semenii să se informeze, să-şi stabilească repere corecte, să analizeze şi să se gândească bine ce vor răspunde când va veni vremea. E ca la vot, doar că la vot se aleg partide
Read More
