Timofti tagged posts

Știam bine că, printre criteriile de bază după care sunt aleși colaboratorii externi ai Moscovei, se numără docilitatea, caracterul gelatinos și flexibilitatea, în sensul proclamat de către tovarășul Ion Iliescu, care a fost întrebat, la un moment dat care este secretul menținerii sale îndelungate pe culmile puterii.

Dar dacă pe malurile Dâmboviței, asemenea personaje încep să dispară, dincoace de Prut, din fericire pentru ei și din nefericire pentru noi, ființează mai multe asemenea personaje. Unul dintre acestea este Dumitru Diacov, vechi partener al „bunicuței” socialiste din România, care a reușit de fiecare dată să găsească soluții pentru a rămâne la putere. Dar pentru că generațiile se schimbă, oportuniștii se reorientează, iar hidra moscovită trebuie să se reproducă, putiniștii au fost nevoiți să identifice un alt personaj, mai tânăr, mai alunecos și mai ipocrit decât proeuropeanul de după 2009 Diacov. Așa a apărut în peisaj Igor Dodon, care, după ce multă vreme a făcut-o pe tehnocratul neinteresat de politică, dar și după ce a fost format profesional cu resursele occidentalilor, s-a avântat la un moment dat în politica mare.

Statutul comuniștilor de bumerang al lui Filat împotriva propriilor colegi de Alianță a fost consfințit ieri, în urma retragerii încrederii prim-vicepreședintelui Parlamentului, Plahotniuc. Nu e prima dată, doar că de data asta s-a făcut mult mai mult caz, chiar dacă, în mod ironic, miza a fost mai mică, analizând prin prisma impactului instituțional asupra țintelor. Dacă în toamna lui 2011 a  fost demis ditamai directorul SIS, numit de PL, tot printr-un vot comun al PLDM și PCRM, atunci de data a fost desființată o funcție și așa dubioasă, născută dintr-un compromis pur politic și inutil pentru funcționarea instituțiilor democratice. În fond, Plahotniuc și PD nu pierd nimic, iar Filat se poate simți la fel de inconfortabil în postura de premier care poate fi interpelat de deputatul Plahotniuc.

Dar pentru că în republica noastră lucrurile se întâmplă mai degrabă informal (ca să nu zic ”pe sub masă”), întreaga epopee a ”luptei împotriva păpușarului” a durat mult, a fost enervantă și a mirosit urât pentru majoritatea cetățenilor, indiferent de orientarea lor politică. Treaba asta se explică prin faptul că la cât de prezent este Plahotniuc în toate domeniile,

Românii dintre Prut și Nistru, dar și minoritățile naționale, cu toții reuniți sub cupola ambițiosului concept ”cetățeni moldoveni”, au de azi încolo și pentru minim 4 ani, un președinte. Singura cale ca să ne treacă bucuria-n scârbă ar fi ca 2/3 dintre deputați să decidă la un moment dat că vor să demită președintele nou-nouț. Dar pe asta chiar n-o mai cred.

Ne putem concentra, așadar, asupra monitorizării, criticării și ironizării actualei guvernări. Pericolul revenirii la putere a talibanilor comuniști s-a amânat, Alianța nu mai are pretexte valabile pentru a nu se apuca de munca pentru care au fost aleși, iar cele 5 părți implicate în alegerea șefului statului se pot mobiliza pentru parlamentarele din 2014. Iar speranța mea, în calitate de cetățean al republicii, este ca această mobilizare să mai cuprindă, printre altele, și dimensiunea instituțională,