greceanii tagged posts

Mai țineți minte situația jenantă în care a fost pus (ne)președintele Dodon de fotograful Constantin Grigoriță? Dar reacția lașă a primului, care nu l-a mai lăsat pe jurnalist să participe la pseudoconferințele sale de presă? Dacă asemenea atitudini ne dorim și la primăria Chișinău, să nu votăm pe 3 iunie.

Mai țineți minte cum socialiștii lui Dodon au votat, alături de democrații lui Plahotniuc pentru instituirea sistemului mixt de vot? Dar discursul împăciuitor al tovarășilor Candu și Bătrâncea, care și-au sărit la final în brațe ”pentru viitorul țării”? Dacă asemenea colaborări dintre socialiști și democrați ne sunt pe plac, de dragul unei coaliții antieuropene din toamna lui 2018, să nu votăm pe 3 iunie.

Mai țineți minte cui a lăsat...

Știam bine că, printre criteriile de bază după care sunt aleși colaboratorii externi ai Moscovei, se numără docilitatea, caracterul gelatinos și flexibilitatea, în sensul proclamat de către tovarășul Ion Iliescu, care a fost întrebat, la un moment dat care este secretul menținerii sale îndelungate pe culmile puterii.

Dar dacă pe malurile Dâmboviței, asemenea personaje încep să dispară, dincoace de Prut, din fericire pentru ei și din nefericire pentru noi, ființează mai multe asemenea personaje. Unul dintre acestea este Dumitru Diacov, vechi partener al „bunicuței” socialiste din România, care a reușit de fiecare dată să găsească soluții pentru a rămâne la putere. Dar pentru că generațiile se schimbă, oportuniștii se reorientează, iar hidra moscovită trebuie să se reproducă, putiniștii au fost nevoiți să identifice un alt personaj, mai tânăr, mai alunecos și mai ipocrit decât proeuropeanul de după 2009 Diacov. Așa a apărut în peisaj Igor Dodon, care, după ce multă vreme a făcut-o pe tehnocratul neinteresat de politică, dar și după ce a fost format profesional cu resursele occidentalilor, s-a avântat la un moment dat în politica mare.

În studenție eram deseori întrebat de ce nu se unesc toate asociațiile studenților români originari din stânga Prutului, adică așa-zișii studenți basarabeni. Și de fiecare dată le răspundeam același lucru: pentru că noi nu suntem la fel. Aveam caractere, valori și priorități diferite. Suficient de diferite încât să nu simțim nevoia de a face parte din aceeași structură juridică, să avem aceeași strategie, aceleași activități, sau să fim coordonați de aceleași persoane. Desigur, asta nu ne împiedica să adoptăm poziții comune în raport cu diferite chestiuni de interes comun și chiar public, făcând uz de instrumente de advocacy, chiar dacă nu știam pe atunci că acestea taman așa se cheamă.

Cu alte cuvinte, noi acționam în comun exact atât cât era nevoie și cât ne determina să o facem statutul nostru general acceptat, de bursieri ai statului român, adică unii dintre norocoșii care au reușit să ajungă în dreapta Prutului. De exemplu, niciodată nu ne prezentam cu poziții fundamental diferite în fața unor factori de decizie, nu ne declaram susținerea față de regimul comunist de la Chișinău și de derapajele acestuia și nu ne contestam propria identitate națională românească, pe care o manifestam cu fiecare ocazie. În legătură cu acest ultim aspect, mă miram atunci și mă mir și acum cum niște tineri absolvenți, deja majori și responsabili, se transformau brusc din moldoveni în români moldoveni sau basarabeni. O fi fost vorba doar de declarații, sau poate se simțeau copleșiți de mediul în care se pomeniseră brusc, sau pur și simplu le era totuna, Sau poate că aveau o revelație și realizau că România este și țara lor, un fel de Republica Moldova mai dezvoltată, mai puțin coruptă și mai grijulie față de cei pe care îi găzduiește.

Așadar, având o sumedie de trăsături în comun, noi, studenții, tot nu simțeam nevoia de a funcționa, gândi și acționa la fel. Atunci de ce ne-am aștepta ca locuitorii RM să simtă această nevoie, având în vedere diferențele de etnie, educație, aspirații, experiențe și surse de venit?

Simt acum cam ceea ce simțeam pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a românilor. Doar că e mai rău. Pentru că dacă la sfârșitul anului trecut vedeam, la propriu, roșu în fața ochilor, dar speram, bazându-mă pe angajamentele celor 3 șefi de partide, care promiseseră că vor forma AIE3, astăzi realizez că ne-am băgat singuri într-o groapă din care cu greu vom mai ieși.

Acum avem în față tabloul impotenței și ignoranței concetățenilor noștri. Aceștia n-au mai putut judeca drept, așa că au judecat strâmb, punându-i în fotoliul de primar pe 2 dubioși care vor face un tandem minunat împotriva a tot ce înseamnă europenitate, democrație, dezvoltare și civilizare...

Întreruptă brutal de telenovela pentru proști întitulată de corupții de la guvernare ”Kroll”, precampania pentru primăria Chișinău a trecut în plan secund pe agenda publică. Cu toate acestea, bâlbâielile și ”răsturnările” de situație din telenovela amintită (regizate, bineînțeles, în cel mai cinic mod cu putință) își vor pune amprenta pe modul în care vor vota moldovenii, inclusiv chișinăuienii, la localele din 14 iunie. Afirm asta, știind că alegerile locale sunt, în RM, în aceeași măsură politice și partizane, precum sunt și tributare personalității candidaților. Cu alte cuvinte, Dorin Chirtoacă, de exemplu, va beneficia enorm de pe urma deciziei de a nu participa la guvernare a Partidului Liberal. Este adevărat că, pe zi ce trece, vedem din ce în ce mai multe dovezi că absența liberalilor din coaliția de guvernare nu s-a decis doar în sediul din strada Nicolae Iorga. Din contra, aceasta pare să fi fost, în mod ironic, o decizie comună tacită, care părea să fie, în contextul de atunci, în avantajul tuturor actorilor implicați.

Lăcomia și aroganța celor 2 membri ai coaliției minoritare, însă, au făcut ca cel mai avantajat de decizia comună din iarnă, să fie Partidul Liberal. În iunie se va vedea cum acesta va fi profitat din plin de riscurile demne de niște kamikaze ale PLDM și PD, Dorin Chirtoacă adjudecându-și al treilea mandat de primar. Este adevărat, fiind în opoziție față de 2 partide care după ”câștigarea” alegerilor au uitat de propriii lor alegători, este și greu să nu profiți. Chiar dacă nu faci mare lucru, așa cum este și cazul PL. Probabil că dacă purtătorii de mesaje liberali și-ar fi luat liber din februarie până acum, când va începe pe bune campania, rezultatul ar fi fost același.

Am urmărit cu mare interes desfășurarea evenimentelor de la ședința de astăzi. Prevedeam deja modul în care vor decurge acestea, în mare parte pentru că activitatea de până acum a AIE a fost imprimată de o constanță uluitoare, cel puțin pentru statul RM. Consider în continuare că meritul pentru acest progres aparține celor 3 partide, acea Opoziție care a dat dovadă de multe calități până acum, de la 5 aprilie încoace, în mod special.

Înțeleg bine reacția lui Todercan, președintele Teleradio Moldova, de a nu se prezenta la ședință, convocat  fiind de către majoritatea parlamentară. De asemenea, înțeleg bine și nu mă surprinde refuzul lui Greceanîi de a-i onora cu prezența pe parlamentari...