De ce contează raportul CRPE privind bursele României | Tudor Cojocariu

De ce contează raportul CRPE privind bursele României

Odată cu lansarea raportului au apărut și o serie de reacții, dintre care o parte bazate pe fals și dezinformare. Mă refer la următoarele 4 reacții publice, enunțate de E.TomacȘ.MironG.Damian și ziariștionline. În continuare voi arăta de ce respectivele reacții sunt viciate, referindu-mă la unele dintre afirmațiile cuprinse în cele 4 ieșiri publice, utilizând inclusiv argumente din comentariile CRPE cu privire la câteva reacții provocate de raport.

  1. Studiul nu conține lista cu marile universitați din țară, Universitatea București, Univ. Dunărea de Jos, Universitatea Al. Ioan Cuza – unde există cei mai mulți studenți basarabeni. (E.Tomac, Ș.Miron G.Damian)

De fapt, au fost expediate prin fax și email (iar unii rectori au fost și sunați) solicitări către 48 de universități, inclusiv cele nominalizate. Doar că dintre acestea, numai 24 au binevoit să vină cu un răspuns cuprinzând datele solicitate. Conform informațiilor primite de la MECTS, În perioada 2007-2011, cele 24 de universități care fac obiectul studiului au deținut o medie de  48,5% din numărul total al studenților admiși la studiiuniversitare și post universitare(0,5% din total) în România. Prin urmare, studiul a acoperit jumătate dintre nr total al studenților, context în care apartenența lor la o universitate anume este irelevantă. Mă tem ca această reacție publică a oficialului E.Tomac să nu însemne că nici acum Guvernul nu are de gând să repare nimic în procedură.

  1. 23 de intervievați pentru studiu nicidecum nu pot reprezenta opinia a peste 9000 de studenți basarabeni care-și fac studiile în România (E.Tomac și Ș.Miron)

În primul rând, numărul de 9000 a fost făcut public abia în ziua lansării, prin E.Tomac, date transmise prin acesta de către MECTS care n-a avut bunăvoința de a veni la lansare. La pag. 3 a studiului se arată clar că au fost completate 194 de tineri români moldoveni chestionați, studenți și absolvenți, ceea ce schimbă cu totul datele problemei enunțate de E.Tomac și Ș,Miron. Prin urmare, omiterea acestei cifre de către cei doi denotă rea-voință și intenție de manipulare a cetățenilor.

  1. OSBB a calculat în baza listelor afişate de către MECTS, numărul locurilor scoase la concurs precum şi numărul studenţilor admişi la studii în România în anul 2010 şi 2011. Cifrele sunt următoarele: Anul 2010 – 2138 admişi din 2620 de locuri. (adică 82% din locuri au fost ocupate şi doar 18% au rămas nevalorificate) Anul 2011 – 1841 admişi din 2630 de locuri. (Ceea ce reprezintă 70%, adică doar 30% nu s-au ocupat) (Ș.Miron)

Printr-o adresă a MECTS din iunie 2011 se arată că în 2010 au fost admiși 2192 de studenți, nu 2138, precum calculează OSBB. Referitor la cifra admișilor din  2011, în cadrul conferinței E.Tomac, a prezentat o altă cifră decât cea pe care deține atât OSB (aici) cât și CRPE (informații oficiale extrase de pe site-ul MECTS(aici).

  1. Raportul nu ia în calcul faptul că mecanismul de distribuire a celor 5000 de locuri de studii pentru etnicii români din Republica Moldova este unul complex (preuniversitar, universitar şi postuniversitar). (Ș.Miron)

Intenția autorilor încă de la bun început a fost să facă o analiză a situației studenților admiși la studii universitare și postuniversitare, atât cu studii liceale în România cât și în RM. Deci acuzația că autorii nu includ în studiu studenții cu studii liceale în România este o minciună pe care Ș.Miron continuă să o perpetueze, deși autoarea studiului a făcut această precizare încă în din timpul conferinței la care a participat conducerea OSBB.

  1. Majoritatea declaraţiilor respondenţilor expuse în raport se referă la cazuri din auzite sau cazuri presupuse, neverificate. (Ș.Miron)

Acesta este atributul unei cercetări calitative, să exploreze atitudinile, credințele și percepțiile respondenților, pornindu-se de la percepția că cei 194 de respondenți (dintre care unii sunt membri OSBB) răspund sincer. Dacă am porni de la premisa sugerată de voi, respectiv că respondenții au mințit, nu s-ar mai aplica metoda calitativă de cercetare. În plus, cercetarea cantitativă pornește de la cele 194 de chestionare aplicate, după cum arătam mai sus.

  1. OSBB consideră că lipsa de documentare a acestui raport dăunează grav imaginii studentului basarabean în România şi politicii duse de satul român în ceea ce priveşte susţinerea etnicilor români din jurul graniţelor prin acordarea burselor de studiu. (Ș.Miron)

Nu se precizează în ce constă lipsa de documentare. Dacă aceasta se referă la cele 24 de universități sau la cei 194 de respondenți, vezi argumentarea mai sus. Certe rămân următoarele lucruri: că premisa e falsă, la fel ca și concluzia; că statul român nu și-a definit politica față de etnicii români din jurul granițelor; că procesul de acordare a burselor e o idee bună, dar e implementată prost.

  1. Ș.Miron a afirmat că CRPE nu a contactat OSBB și alte asociații din țară.

Din nou, președintele OSBB minte. CRPE deține mai multe schimburi de emailul-uri și poate dovedi că au existat convorbiri telefonice cu reprezentanți sau foști reprezentanți OSB și Basarabia Media Grup prin care le solicita implicarea lor în realizarea acestui studiu. Unii membri s-au și implicat, fiind de acord cu informațiile prezentate în raport. Momentan CRPE a decis să păstreze anonimatul lor. De asemenea, există o evidență a corespondenței, dar și a solicitărilor ignorate de către alte asociații ale moldovenilor din țară, care pot demonstra că acuzațiile OSBB sunt false.

  1. Raportul sugerează că basarabenii nu au performanţe la studii, iar vehicularea unei presupuse ”rate de abandon a studiilor de 44 % în rândul basarabenilor” creează o percepţie falsă în ceea ce-i priveşte pe basarabenii care se află la studii în România.  Trebuie să menţionăm că din anul 2011, Parlamentul României premiază peste 250 de bursieri cu performanţe deosebite, dintre care peste 90% sunt basarabeni. (Ș.Miron)

Nicăieri în studiu și niciodată pe parcursul conferinței, nu s-a sugerat așa ceva. Prin urmare, afirmatia conducerii OSBB este o minciună și calomnie. Tot dezinformare este și faptul că în loc să scrie ”250 de bursieri etnici români din afara granițelor”, conducerea OSBB alege să mintă că aproape toți bursierii premianți ai statului român (inclusiv români ardeleni, munteni etc.) sunt din RM.

  1. OSBB solicită rectificare emisă de CRPE adresată instituţiilor media pentru ameliorarea daunei de imagine produsă tinerilor basarabeni aflaţi la studii în România.(Ș.Miron)

Conducerea OSBB induce ideea că CRPE e de vină pentru că unele media publică frânturi din raport, alegând doar datele relevante, dar surprinzătoare pentru public. Ceea ce este și mai ridicol este acuzația că adevărul ar produce o daună de imagine românilor moldoveni originaridinRM.Nimic mai fals. Din contra, mascarea adevărului și aplicarea unor tactici staliniste, leniniste și ceaușiste de mințire a cetățenilor că totul merge bine, aduce prejudicii imaginii românilor moldoveni și a relației acestora cu românii din țară.

  1. În calitate de portavoce a studenţilor basarabeni din Bucureşti, OSB… (Ș.Miron)

Conducerea OSBB continuă recidivând cu același mesaj mincinos precum că ea ar reprezenta toți studenții originari din RM aflați în București, în timp ce nu reprezintă mai mult de 5% dintre aceștia. În plus, nici o altă asociație (din București sau din țară) nu a criticat raportul.

  1. Ș.Miron (invitat ca speaker la lansare) a afirmat că dacă statul român are locuri la anumite discipline, chiar dacă nu sunt solicitate, asta este, pe acelea trebuie să le accepte studenții.

E firesc să ne întrebăm atunci pe cine reprezintă OSB, studenții care au probleme cu admiterea sau statul? Apoi, afirmația denotă un cinism și o indiferență grave. Același cinism, dar și dedublare, denotă faptul că OSBB sunt de acord cu recomandările raportului, dar nu sunt de acord cu niște date.

  1. Conform tezelor lui Stalin, reeditate de Vladimir Voronin si Vasile Stati, studentii basarabeni sunt numiti si in acest nou “studiu”, dupa denumirea unei etnii inventate in laboratoarele Moscovei, drept “STUDENTI MOLDOVENI” (ziariștionline)

Portalul respectiv vine cu niște afirmații rupte din filmele SF. După ce autorii afirmă că autorii atacă studenții români moldoveni (inclusiv pe mine și pe colegii mei, cum ar veni) conform directivelor mortului și neregretatului Stalin, aceștia se mai leagă și de o exprimare până la urmă corectă a autorilor. Să ne lămurim: etnicii români din RM care primesc burse de la statul român sunt cetățeni moldoveni (ca apartenență la un stat) și români moldoveni (ca apartenență la o etnie, unii dintre ei și la o regiune românească istorică,Moldova). Autorii se fac, însă, că nu observă sensul instituțional dat termenului de ”moldovean”, dezinformând că autorii (care știu că suntem români) s-ar fi referit la etnia noastră.

  1. mai multe organizatii ale romanilor basarabeni, ultragiate de ultimul produs al “Retelei Deschise Soros”, specialista in dezinformare si intoxicare, s-au gandit sa traga autorii “raportului” si Fundatia in Justitie pentru manipulare, fals si denigrare. Cu banii pe care ii vor obtine din daunele morale solicitate Instantei tinerii basarabeni le vor lua autorilor “studiului” Soros un bilet dus, la alegere, in Ungaria sau Belarus. (ziariștionline)

Nu am observat vreo referire a conducerii OSBB la ”tragerea în justiție”, probabil ”atragerea în judecată” a CRPE și SOROS (care, spre deosebire de conducerea MECTS, încearcă să aducă lumină privind politica burselor a statului român); cu atât mai mult la biletele în Ungaria șiBelarus(glumă de prost gust, în același stil roncist). Putem înțelege, așadar, că nu studenții sunt cei care iau decizii pentru OSBB, ci inclusiv acești autori ai articolului.

  1. Cert este că astfel de studii, intitulate în mod fals „ştiinţifice”, au consecinţe toxice. Ele furnizează argumente cu o autoritate falsă, care sunt destinate dezbinării românilor de pe cele două maluri ale Prutului. (G.Damian)

Din nou, premisa este falsă, pentru că autorul nu vine cu argumente privind invaliditatea studiului. Prin urmare, și concluzia sa este falsă.

Din punctul de vedere al autorului, niște date adevărate care relevă deficiențe ale unei politici strategice pentru românii de la Nistru pân’ laTisa  ”dezbină românii de pe cele două maluri ale Prutului”. Și el, ca și Ș.Miron, ar prefera ca adevărul să nu fie cunoscut, ci să ne prefacem cu toții că lucrurile merg bine în timp ce suferă studenții români moldoveni admiși, sistemul educațional din România și RM, sunt cheltuiți aiurea bani etc.

Una peste alta, se omit niște lucruri importante, dar omise, privind raportul:

–          A scos la iveală niște deficiențe de sistem acceptate de toată lumea, inclusiv de criticii raportului.

–          A generat dezbateri fără precedent, atât în spațiul public, cât și în privat.

–          Pentru prima dată un ONG (CRPE) a reușit să miște din loc ministerul educației, după ani buni de boicot al acestuia în raport cu ONG-urile de profil.

–          Pentru prima dată, părerile tinerilor români moldoveni au fost ascultate, au fost promovate și au fost făcute să conteze.

–          Participanții la lansare și nu numai, au fost de acord cu recomandările, ceea ce ne face să sperăm că în sfârșit, ministerul educației va reacționa la noile nevoi după  ani buni de mers cu ochii închiși.

–          Putem vorbi în sfârșit despre niște șanse reale ca să se treacă la o abordare care să țină cont de noul context european și strategic al celor 2 state românești.

–           Au demarat discuțiile publice privind eficiența resurselor investite în cantitate în locul caității. Cu alte cuvinte, au apărut șanse ca resursele statului să fie axate pe student, nu pe universitate, pe minister sau pe stat. Prin urmare, se va putea investi și în calitate (performanță), nu doar în cantitate (mediocritate).

–          Dispunem acum, în premieră, de o pistă de pornire în dezbaterea metodologiei, dar și a politicilor României în raport cu RM în general.

–          Reprezintă un imbold pentru alte medii și grupuri (instituții de stat, ONG-uri, exerți etc.) pentru a se preocupa de subiectul respectiv și pentru a elabora studi mai complexe, mai exacte și mai utile.

Tudor Cojocariu

Development enthusiast | Marketing uplifter

9 thoughts on “De ce contează raportul CRPE privind bursele României

  • 03/02/2012 at 4:00 pm
    Permalink

    ai ai ai , uite unde se ascundea geniul….ah cat de deranjat te simti tudore. mi se pare normal sa fii deranjat, cand iti sunt atacati prietenii din CRPE. toti participantii la acea dezbatere si-au expus punctul de vedere, daca e diferit de al vostru nu inseamna ca e si gresit 😉

    Reply
    • 04/02/2012 at 8:22 pm
      Permalink

      Tare-mi mai place cand discut cu anonimi… Dar bine, fie. Cel putin nu injuri, inca.
      Am explicat de ce sunt deranjat, deci nu e cazul sa improvizezi tu acum. Nu-mi sunt prieteni cei de la CRPE. Eu judec in baza produsului si muncii depuse, nu neaparat in baza autorilor, ca sa ma intelegi mai bine si daca vrei asta.
      Demonstreaza-mi in ce privinte au dreptate ceilalti si discutam punctual.

      Reply
      • 06/02/2012 at 6:45 pm
        Permalink

        Tudore, dezbaterea e dezbatere! Nu stiu de ce te blameaza unii, dar pot intui! Eugen Popescu si mafia RGN Press iti spune ceva? Intra pe mc.gogoo’s hell (blog) si pe revistanoinu.com. La rubrici referitoare la protestele din capitala cineva a comentat perfect despre cine se erijeaza in aparatorul drepturilor basarabenilor din Romania. Cineva foarte deranjat de prestatiile tale. Poate preiei postarea. Este foarte interesanta abordarea!

        Reply
  • 05/02/2012 at 4:34 pm
    Permalink

    Din nou, premisa este falsă, pentru că autorul nu vine cu argumente privind invaliditatea studiului. Prin urmare, și concluzia sa este falsă.

    Aberatie. Tu ce tip de logica folosesti? Daca nu sunt argumente, inseamna ca e totul fals? Poate plauzibil?

    Reply
    • 05/02/2012 at 8:46 pm
      Permalink

      Daca premisa e falsa, atunci si concluziile nu pot fi decat false.
      De exemplu, daca pornesc de la faptul ca liberalismul se bazeaza pe proprietatea colectiva, inseamna ca liberalismul e o doctrina de stanga. Asadar, concluzia e falsa pentru ca premisa e falsa. Simplu ;).

      Reply
      • 06/02/2012 at 9:39 am
        Permalink

        No, eu vad ca trebuie sa-ti explic ca unui elev.

        Dumitale ai scris: “Din nou, premisa este falsă, pentru că autorul nu vine cu argumente privind invaliditatea studiului.”
        Deci dumitale zici anume asa: premisa este falsa, pentru ca autorul nu aduce argumente ca sa o demonstreze. Daca eu iti spun ca “2=2”, dar nu vin cu argumente sa demonstrez acest fapt, inseamna ca “2=2” e fals? (2=2 fiind premisa mea eventuala)

        Nu stiu ce studii ai facut matale, da’ o dai in gropi cu logica serios de tot. In plus, mai esti si incapatinat si nu-ti poti recunoaste o greseala elementara. E atat de greu sa zici ca ai gresit?

        Reply
        • 06/02/2012 at 12:30 pm
          Permalink

          Atentie la exprimari de tipul “sa-i explic ca unui elev”. Dincolo de cacofonia flagranta, expresia mai este si insultatoare. Concluzia autorului este invalida nu doar pentru ca nu o argumenteaza, ci si pentru ca nu are argumente ca atare. Nu are cu ce. Simplu, din nou,

          Reply
  • 06/02/2012 at 1:43 pm
    Permalink

    “Dincolo de cacofonia flagranta, este insultatoare.” – Dincolo de faptul ca e flagranta, cacofonia mai e si insultatoare. Asta vroiai sa zici?

    Vrei sa ne corectam greselile de limbaj din comentariile unul altuia? Sau poate trecem la concluzie: *****, ai facut o greseala grava in articol. Ai argumentat gresit. Ai scris un nonsens si continui sa scrii tampenii, ca de ex. : “Concluzia autorului este invalida nu doar pentru ca nu o argumenteaza, ci si pentru ca nu are argumente ca atare.” Daca nu o argumenteaza, de unde sa aiba argumente de tot? Sau ca atare?

    Pe bune, te incapatinezi sa intelegi exemplul meu simplu (cu 2=2)?

    Reply
    • 06/02/2012 at 10:14 pm
      Permalink

      Bine, hai sa ne jucam.
      Am zis ceea ce am avut de zis. Explic din nou, pentru ca si tu te incapatanezi.
      Logica: am scris pornind de la 2 premise, respectiv ca autorului i-a scapat argumentarea; dar si ca autorul nu are de unde lua argumente pentru ca ele nu sunt, pur si simplu.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.