Centenarul

Zilele astea celebrăm 100 de ani de la Unirea Republicii Democrate Moldovenești cu Regatul României, prima entitate devenind provincie a celei de a doua. Vă îndemn să urmăriți întreaga poveste aici, unde niște tineri istorici au reușit să prezinte Unirea pe șleau, adică așa cum se cade: cu bună-dispoziție, umor și realism. Iar în timp ce noi celebrăm (în familie, în Piața Marii Adunări Naționale, pe rețelele de socializare, sau prin articole ca acesta), alții se enervează, simțindu-se neglijați, sau chiar insultați...

Urmărim de ceva timp un spectacol trist, care n-are cum să nu ne lase un gust amar. Declarațiile simbolice ale unor consilieri din unele localități din RM privind dorința lor de Unire cu România sunt pe cât de frumoase la ambalaj, pe atât de răvășitoarela conținut. Cuvântul cheie care se conține în toate aceste texte este ”simbolic” și denotă o aspirație irealizabilă momentan. Cu toții am fi preferat ca declarația de Unire să-i aparțină Parlamentului, singura instituție care contează cu adevărat în această ecuație. Dar  în lipsa acestei posibilități, unii dintre noi se mulțumesc și cu aceste iluzii livrate de câțiva actori cu interese electorale clare în toamnă.

E anul Centenarului și trebuie luate măsuri extraordinare, veți spune...

Producătorii de la MediaProMusic au hotărât să ne arate cum se face Unirea în viziunea lor, dar și a multor-multor conaționali de ai noștri de pe ambele maluri ale Prutului. Mai ales de pe cel stâng. Nu trebuie să-ți placă amestecul de sunete rezultate într-o muzică din afara genurilor pentru a constata că produsul creat de ZdobȘiZdub, Loredana și Лигалайз arată ca o avanpremieră a Unirii care va veni. E drept că rusul contractat ar fi putut fi, în acest scenariu, un rusofon din RM cu cetățenie moldovenească/română, nu un moscovit cu cetățenie rusă. La fel cum poate fi drept că ne mai lipsesc un maghiar, un ucrainean, sau niște găgăuzi prinși în horă cu niște bulgari, pentru ca peisajul etnic al viitoarei Românii să fie întreg.

Dar totul e...

În acest an 2018, la 159 de ani de la Mica Unire, am sărbătorit în stradă. Așa că, de data asta, gustul sărbătorii a fost de două ori mai amar. Dacă până acum serbam cu un nod în gât pentru că Unirea ne pare, în continuare, prea departe raportat la speranțele noastre (același nod din 1 decembrie și 27 martie), ieri am am mai simțit un nod. De câțiva ani, cam de pe la protestele împotriva exploatării abuzive a zăcămintelor de la Roșia Montana, iernile ne sunt marcate de proteste...

Republica Moldova este un stat eșuat, ceea ce face ca soluțiile extreme, precum sunt referendum-urile să fie deosebit de frecvente. Deși nu neapărat eficiente, precum arată experiențele din scurta istorie a RM. Mai ales referendumul îndreptat împotriva primarului Dorin Chirtoacă, cel care s-a întors ca un bumerang în fruntea hienelor lui Ceban de sub Dodon. Dar asta e, uneori democrația doare.

Sincer să fiu, am fost plăcut surprins de comportamentul chișinăuienilor, care au avut, probabil 2 motive serioase de a nu participa la spectacolul dodonic. Primul este nepăsarea cruntă față de treburile publice în general. Iar al doilea ține de scârba din ce în ce mai pronunțată pe care o au față de clanul socialiștilor...

Într-un acces hipsteresc de “De ce nu?”, am venit ieri pe jos de la birou spre casă, parcurgând 6 km în 70 min, la oră de vârf. Taman cât a prezis harta Google, în care se poate avea încredere. Cu mașina aș face 25 min; cu bicicleta 30 min, cu metroul 45 min, iar cu autobuzul 60 min.
Întrucât n-o să mai repet experiența până la primăvară, redau aici concluziile mele, ca să nu le uit.
E cea mai ieftină și previzibilă metodă de deplasare. Cu tot cu semafoare, treceri, mers pe carosabil și alte cele.
Obstacolele cele mai des întâlnite au fost câinii comunitari imprevizibili, șoferii grăbiți, mașinile parcate în toate pozițiile, treceri de pietoni amenajate anapoda sau șterse.
Aerul e parșiv, dar azi dimineață am auzit că la New Delhi volumul de noxe a dep...

Îmi amintesc de zilele în care lucram la parlamentul R.Moldova, în calitate de consultant într-una dintre comisiile parlamentare. Statutul nostru de funcționari publici (am depus și ”jurământ”, ca să ne înțelegem) ne obliga, informal, să ne împăcăm bine cu toată lumea și să ne îndeplinim cât mai eficient sarcinile din fișa de post. Dar pentru că în legislație existau lacune și contradicții privind măsura libertății noastre, fiecare dintre noi improviza cum știa mai bine și cum îi spunea conștiința. Iar fix în privința treburilor etno-lingvistice, conștiința mea îmi spunea ceea ce știți și voi: limba oficială a RM este româna, prin urmare era suficient să vorbești românește la serviciu pentru a-ți îndeplini cu succes îndătoririle.

E firesc să fim tentați să simplificăm lucrurile, să vrem soluții imediate, după tiparul ”aici și acum”, promovat de niște oameni ale căror viziuni n-au adus nimic bun. Frustrarea noastră, a unioniștilor, e mare și s-a acumulat în timp, timp de generații. Aceasta s-a transmis ”din tată-n fiu”, în condițiile în care spațiul public nu era nici pe departe deschis, așa cum este acum. Prin urmare, zestrea aceasta simbolică a ajuns să atârne uneori ca o ghiulea de picioarele noastre, iar alteori de gândirea noastră, împiedicându-ne în drumul nostru spre Unire. Lăsând metaforele la o parte, cred că a venit demult timpul să învățăm ceva din deriva tristului pseudostat R.Moldova și a celuilalt segment, mai mare, a națiunii române, statul român de azi...

Planul Partidului Democrat de a fi perceput drept singura forță prooccidentală, proeuropeană se manifestă inclusiv prin zvâcniri generic numite ”de dreapta” și chiar asimilate unionismului. Recent, fruntașii partidului, respectiv premierul Filip și fostul președinte interimar Sârbu, au împrumutat discursul partidei de dreapta. Adică a celor pe care i-am votat și eu până acum, bineînțeles mai degrabă împotriva prorușilor Voronin sau Dodon. Iar consultanții PD-ului știu bine ce m-a făcut pe mine și pe alții ca mine să votez cu ”ai noștri”, prin urmare au scris noile mesaje de repetat pe fițuicile politrucilor pe care-i deservesc.

De data aceasta, tema a fost limba română, pe care premierul Filip s-a pomenit că ”îi omagiază pe cei care au luptat să me...

2016 este anul în care ne-am făcut de râs, din nou, după ce majoritatea concetățenilor noștri l-a făcut pe Dodon (ne)președinte. Cu ilegalități, cu încălcării ale normelor bunului simț sau ale eticii, trista pată rozalie de pe fața R.Moldova a ajuns în fruntea statului. Tot în 2016, cei mai importanți donatori externi ai republicii care l-a instalat pe Dodon la președinție, au fost Uniunea Europeană, Banca Mondială, Organizația Națiunilor Unite, România și Statele Unite ale Americii. Totuși, la aproape 1 an de (ne)președinție, Dodon declară că cei mai importanți prieteni ai noștri sunt Rusia și Turcia. Pe ce se bazează, care-i sunt calculele, ce viziune are și ce strategie aplică acest mancurt, nu-i poate fi pe deplin clar unui om întreg la minte...

Cu toții am obosit de propagandă. Unii dintre noi suntem conștienți de asta și încercăm să o evităm, iar ceilalți, deși obosiți, nu reușesc să o reclame. Cei din urmă sunt și votanții (ne)președintelui Dodon, care au probleme mari cu percepția lumii în care trăiesc. Spun asta urmărind ieșirile halucinante și multe ale dodonului. Zicala ”degeaba e fudul dacă nu e și prost” a fost inventată pentru acest specimen aflat temporar la președinția pseudostatului moldovenesc, din care dispar miliarde, iar făptașii se lăfăie de ani de zile în lux și în lingușelile subalternilor.

(Ne)președintele nu pierde nici o ocazie de a trânti prostii mari cât el...

Acum că am întors miliardul în bugetul de stat, am pedepsit vinovații și am luat toate măsurile de precauție pentru a evita asemenea calamități în viitor, putem să ne ocupăm și de chestiuni de geopolitică, sau, cum ar spune unii, de ”marea” politică. Guvernarea noastră, prin ministrul afacerilor externe Galbur și prin speaker-ul Candu (care chiar funcționează ca purtător de cuvânt al guvernării, nu doar de ”spicher” în Parlament), l-au declarat pe Rogozin persona non-grata. Într-un acces de demnitate națională, întărit de alt acces de demnitate personală a coordonatorului Plahotniuc, puterea a zis că până aici i-a fost rusului...

După mai multe introduceri dramatice din partea europenilor, dar și mai multe victimizări patetice din partea guvernanților noștri, coaliția de centru-dreapta din Parlamentul European a venit cu o reacție dură în privința introducerii votului mixt. Picătura care a umplut paharul a fost faptul că puterea a ignorat cu desăvârșire opoziția, societatea civilă, diaspora organizată, o parte considerabilă a cetățenilor și, nu în ultimul rând, Comisia de la Veneția.

În declarație, Partidul Popular European și Alianța Liberalilor și Democraților Europeni, care formează de ceva vreme o coaliție la nivel european, au folosit următoarele formulări deosebit de ferme și rare pentru limbajul obișnuit al oficialilor de asemenea nivel:  ”În loc să crească nivelul de trai în țar...

Îmi propusesem inițial să scriu despre platforma Respect din România, care s-a lansat de curând și care-și propune să combată extremismul, intoleranța și amenințările la adresa drepturilor omului. Dar după ce am citit asta, am constatat (a câta oară?) că degeaba povestesc eu despre nivelul 7, dacă R.Moldova, sau mai bine-zis conducerea acesteia, abia dacă au ajuns la nivelul 0,7. Dacă un ministru din Guvernul ”proeuropean” de la Chișinău a ajuns să propună ca temele activităților organizațiilor non-guvernamentale să fie reglementate prin lege (de fapt printr-un pumn în gură), nu mai e mult până când ni se va spune și nouă, fiecăruia în parte, ce să gândim și să spunem. Fără riscul de a fi amendați sau băgați la pușcărie.

Cum stă treab...

Aceste imagini nu redau nici în proporție de 0,1% suferințele produse de regimul nazist în urma exterminării a peste 1,5 milioane de oameni în lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau.
Unii au fost uciși pe criterii etnice, naționale, politice, ideologice. Ceilalți pentru că erau homosexuali, aparțineau unor alte minorități, confesiuni sau pentru că pur și simplu nu s-au conformat regimului criminal nazist.
Unii au fost uciși prin împușcare, alții prin gazare, ceilalți prin înfometare, sufocare sau alte forme de tortură. Mulți dintre ei uciși chiar în fața rudelor lor. Dacă v-ați imaginat vreodată vreo formă de tortură, sunt șanse mari ca aceasta să fi fost aplicată aici. Exact ca în lagărele sovietice.
Doar că Germania de azi, urmașa regi...