Partidele unioniste azi: eșecuri, iluzii și energii irosite

Concurenți electorali dispersați

După eșecul de la parlamentare, activiștii politici unioniști, dispersați în mai multe grupuri de ONG-uri și partide, s-au repliat rapid în perspectiva următoarelor 3 evenimente electorale următoare: localele, parlamentarele parțiale și parlamentarele la termen (sau anticipate). Astfel, aceștia profită din plin de această perioadă cu încărcătură simbolică și lansează partide, mesaje și atacuri (către putere, bineînțeles, cum e și firesc într-o democrație). Doar că ei au rămas tot dispersați, dovadă că încă nu putem vorbi despre o mișcare politică unionistă propriu-zisă. Cel mai recent (re)lansat partid unionist a și sugerat că au fost nevoiți să se lanseze ca atare, având în vedere că n-au reușit să creeze o structură reprezentativă. Dar rămân deschiși spre colaborare cu oricine le împărtășește idealul Unirii. Din păcate, această portiță declarată deschisă va rămâne nefolosită, având în vedere că toate încercările de dialog au fost deja epuizate din februarie încoace. Cel puțin pentru următoarele exerciții electorale, la care toate partidele unioniste cât de cât vizibile au afirmat că vor participa independent.

Sigur, este dreptul fiecărui grup să participe independent la alegeri, doar că experiența a demonstrat că, acolo unde participă mai multe partide unioniste cotate cu sub 1%, nu ajunge nici unul în Parlament. Or noi acum suntem exact în această situație, când, în lipsa unor structuri solide de partid, a unor mesaje atractive, dar și a unor lideri credibili și necompromiși până acum, nici unul dintre cele 4-5 partide unioniste nu vor putea accede în forul legislativ suprem. Totuși, membrii acestora vor cheltui bani, vor pierde timp și vor dezamăgi mii de unioniști români moldoveni (care îi vor fi votat sau i-ar fi fost votat din simpatie, nu din calcul electoral). Acesta este un fapt, întrucât nici unul dintre aceste partide nu se apropie de pragul electoral de 5%. Mai mult decât atât, anvergurile fiecăruia dintre aceste partide se reduc la cele ale unor filiale locale ale PPCD, respectiv PL din vremurile apuse.

Discursuri contradictorii și populiste

Și atunci de unde această nevoie obsesivă a multor lideri de grup moldoveni de a produce atâta risipă de bani, timp, energie și încredere? Oare orgoliul personal al unor lideri de grupuri și necesitatea de ”a se afla în treabă” trebuie neapărat să prevaleze asupra priorităților imediate ale întregii societăți? Oare unioniștii, implicați sau nu civic și politic, n-au și ei aceleași priorități ca și ceilalți cca 70% dintre concetățenii lor? Oare nu-și doresc și ei o viață mai bună, acces la resurse, stat de drept, o economie puternică, infrastructură mai bună, siguranță pentru familiile lor și celelalte avantaje ale lumii vestice?

Ce-i drept, unii dintre acești lideri de grupuri vorbesc și despre bunăstare. Doar că și de această dată, discursul lor e plin de contradicții. Pe de o parte, aceștia declară RM drept stat falit, dependent de asistență externă și incapabil să se autoguverneze (ceea ce nu e chiar departe de adevăr, după cum ne demonstrează scurta noastră istorie de stat ”independent”); pe de altă parte, ei încearcă să ne convingă că doar Unirea cu România (a se citi integrarea, respectiv începerea unor procese de contagiune și spill over reciproce) ne poate scoate din mizerie. O fi și asta o cale, dar este, de departe, cea mai cinică, egoistă și păguboasă, dacă vrem să ne creștem nivelul de trai, dincolo de reabilitarea unui status-quo la care am ajuns prin abuzul unor maniaci ca Hitler/Ribbentropp + Stalin/Molotov. Ni se propune să ne aruncăm în brațele unor oameni care n-au nici o vină pentru eșecurile noastre și care deja au sacrificat sute de milioane de euro pentru ca noi să ne punem pe picioare. Să ne întrebăm, deci, în ce măsură poate funcționa vreodată o asemenea abordare.

Planurile alternative sunt toate sublime, dar lipsesc cu desăvârșire

De ce acești lideri de grupuri, dintre care câțiva par oameni serioși și rezonabili, nu-și concentrează energiile și eforturile pentru ca societatea moldovenească să ajungă la un nivel de dezvoltare suficient pentru ca UE în general și România în particular să ne ia, în sfârșit, în seamă, dincolo de asistența de milioane unidirecționată? Cine se aseamănă, se adună, știm asta cu toții. Atunci de ce nu ne-am concentra pe atingerea unor niveluri care să ne facă asemănători? În economie, sănătate, administrație, urbanism, infrastructură, telecomunicații, energie, drepturile omului, justiție, diplomație, calitatea vieții, calitatea locuirii, integritate teritorială și câte și mai câte. De ce aleg acești lideri de grupuri să vorbească despre Unire, în loc să o facă, alături de actuala guvernare, de exemplu? Nu le convine viteza, nu le convine birocrația, nu le convine că sunt reguli de respectat, sau că trebuie să deții anumite competențe specifice fiecărui domeniu? Asta ar fi de înțeles. Ceea ce este mai greu de înțeles ține de planul de acțiuni alternativ al acestor partide, care nu există și care ar face ca, de exemplu, podurile peste Prut să fie construite mai rapid, ca interconectarea energetică să se producă mâine, sau ca economiile noastre să devină și mai interdependente decât sunt acum.

Sursă imagine generică (editată): articolul de pe Vice.ro al Victoriei Colesnic și Cătălin Nicolae

#SweetMusic: Subcarpați & Surorile Osoianu – Limba Română