proeuropeni tagged posts

Să nu fim negativiști: e la fel de rău ca până acum

Deși aș fi vrut să analizăm împreună programele principalelor concurenți electorali, politica moldovenească ne-a demonstrat că discursurile și faptele bat programele, iar uneori chiar le contrazic. Nu ne place, dar, până la niște vremuri mai bune, trebuie să ne conformăm. Discuția asta e importantă întrucât, din calitatea noastră de alegători, vrem să ne folosim dreptul de vot astfel încât să contribuim la dezvoltarea Republicii Moldova, delegând cei mai potriviți oameni în funcțiile de conducere. Iar dezvoltarea RM este strâns legată de procesul de integrare europeană, care presupune inclusiv creșterea nivelului de trai, funcționarea democrației și asigurarea libertății și a statului de drept...

Trăim niște momente în care grotescul a acaparat spațiul public din Republica Moldova. Un partid declarat proeuropean terfelește fără nici o jenă culorile tricolorului și ale Uniunii Europene, amestecând cu minciună, teroare și hoție toate valorile democratice în care noi, oamenii onești și bine-intenționați, credem.

De câteva zile, protestele au copleșit Chișinăul, deși ar fi fost la fel de oportun și necesar ca acestea să copleșească întreaga republică, întrucât dezideratul de a trăi într-un stat de drept este unul comun tuturor locuitorilor. Nu știm cu ce se vor încheia aceste proteste: alegeri butaforice (probabil boicotate de opoziție) sau validarea lor (nu-mi dau seama cum s-ar mai putea petrece asta acum)...

Planul Partidului Democrat de a fi perceput drept singura forță prooccidentală, proeuropeană se manifestă inclusiv prin zvâcniri generic numite ”de dreapta” și chiar asimilate unionismului. Recent, fruntașii partidului, respectiv premierul Filip și fostul președinte interimar Sârbu, au împrumutat discursul partidei de dreapta. Adică a celor pe care i-am votat și eu până acum, bineînțeles mai degrabă împotriva prorușilor Voronin sau Dodon. Iar consultanții PD-ului știu bine ce m-a făcut pe mine și pe alții ca mine să votez cu ”ai noștri”, prin urmare au scris noile mesaje de repetat pe fițuicile politrucilor pe care-i deservesc.

De data aceasta, tema a fost limba română, pe care premierul Filip s-a pomenit că ”îi omagiază pe cei care au luptat să m...

De parcă nu era suficientă propaganda oligarhică și rusească, a mai turnat și Ion Sturza niște gaz pe foc, aducându-i o serie de reproșuri neîntemeiate și făcând mai multe aluzii dure în adresa Maiei Sandu. Și n-ar fi fost grav dacă sfaturile pentru Maia Sandu ar fi fost transmise în privat, pentru că era evident de la bun început că acestea urmau să fie urmate de o replică a destinatarei și, probabil, de o continuare a polemicii publice inutile dintre doi oameni de la care moldovenii proeuropeni au așteptări imense. Și nu numai ei.

Dincolo de aluziile, insinuările și înțepăturile care deranjează cel mai mult spectatorii cu bune intenții, printre care mă număr, începutul de discuție are la bază două idei...

Am participat ieri la evenimentul de lansare a raportului anual al think-tank-ului bucureștean Expert Forum. În mod evident, așa cum bine îi stă unui think-tank, lansarea a fost de fapt o dezbatere. Și una foarte consistentă, de altfel, cu subiecte și idei foarte bine delimitate și bine argumentate. Cu cele mai multe dintre acestea rezonez și mă bucur că avem conturat un alt pol de analiză a chestiunii relației româno-române, pe lânga cel tradițional deja al Fundației Universitare a Mării Negre, alături de Acțiunea 2012 & friends. Cu cât mai multe poluri, forumuri și grupuri cu atât mai bine. În fond, relațiile sunt complexe. La fel și Unirea, tot complexă este. Prin urmare, o singură perspectivă n-ar putea nicidecum duce la dezideratul nostru comun. Puteți vedea aici înregistrarea integrală a evenimentului, inclusiv intervenția mea de pe la sfârșit.

De fapt, anume ideile exprimate în această scurtă intervenție le voi dezvolta în continuare. Ascultându-i pe vorbitori, inclusiv pe Maia Sandu, care a fost key note speaker, am avut o senzație de deja-vu. Păstrând limitele și admițând evoluția calitativă a personajelor pozitive, mi-am amintit de anii 2006-2009, când auzeam același discurs, cu alte accente și alte personaje negative, din partea Partidului Liberal, Alianței Moldova Noastră și a Partidului Liberal Democrat. Până și Partidul Democrat avea o retorică ce nu provoca doar greață, așa cum se întâmplă acum.

În Piața Marii Adunări Naționale, lucrurile evoluează într-un ritm alert. Iar dacă în PMAN lucrurile se întâmplă cu o asemenea viteză, atunci ecourile acestor evenimente ajung neapărat și în republică prin presă, prin oamenii care circulă, prin studenți, instituții, sau prin filialele partidelor. Iar ecourile se întorc și ele pe aceeași direcție.

Există mărturii din orașele republicii, precum că oameni cu funcție de răspundere din cadrul celor două formațiuni, au trimis autocare la Chișinău, pentru protestul din 6 septembrie, fără știrea organizatorilor. Nu știu cât de adevărate sunt acestea, dar nu m-aș mira dacă ar fi așa. Punându-mă în locul celor doi tineri lideri moscoviți, Usatîi și Dodon, mi-aș face griji pentru că unii care nici măcar n-au partid, mi-au luat-o înainte și au scos câteva zeci bune de mii de oameni în stradă. Asta în timp ce eu, ditamai aspirator de bani murdari, finanțat de cel mai puternic și totodată cinic om de pe planetă, n-am reușit să scot decât câteva sute. Tocmai de aceea, aș fi decis, sau i-aș fi lăsat pe alții să decidă în locul meu, să încerc să preiau energiile strânse la un loc prin efortul altora, recunoscându-mi incapacitatea de a organiza ceva similar.

După lungi dezbateri, proteste și campanii anti-sistem, purtate de activiști civici, ONG-iști, jurnaliști, oameni de cultură, antreprenori, juriști și alte categorii de elite preponderent liberale, tot ce sperăm să obținem astăzi este o alianță dintre aceleași 3 partide, care au aceiași 3 lideri. Ca niște victime care se agață cu ultimele puteri de piciorul călăului lor, cerându-i clemența, noi ne agățăm de cele 3 (sau 4) partide declarate proeuropene, cerându-le să nu mai fure, să-și schimbe conducerile și să-și pună, în premieră, problema de a se gândi și la altceva decât la propriile orgolii mari de oameni mici.

Mai mult, le cerem să se (re)alieze, să formeze un guvern funcțional susținut de o majoritate parlamentară și să deblocheze sprijinul partenerilor occidentali, pe care tot ei l-au blocat prin corupție, ilegalități și lăcomie. Mă refer în primul rând la liderii PLDM și PD, care, după ce au preluat establishment-ul de la agrarieni și comuniști, mulți dintre ei provenind tocmai din acele grupări, au furat ceea ce a mai rămas după primii. Plus, deja legendarele fonduri europene, pe care, folosindu-le parțial în scopuri partizane, tot furate-au fost. Privind lucrurile din această perspectivă, prima reacție este de revoltă, pentru că liderii celor 2 partide ne consideră pe toți proști. Iar incapacitatea noastră de a genera noi elite care să nu ne dăuneze arată că aceștia nu sunt prea departe de adevăr. Statutul nostru de victime vine dintr-o incapacitate cronică de a genera noi elite, diferite de politicienii-lăcuste, de care am avut parte până acum.

În studenție eram deseori întrebat de ce nu se unesc toate asociațiile studenților români originari din stânga Prutului, adică așa-zișii studenți basarabeni. Și de fiecare dată le răspundeam același lucru: pentru că noi nu suntem la fel. Aveam caractere, valori și priorități diferite. Suficient de diferite încât să nu simțim nevoia de a face parte din aceeași structură juridică, să avem aceeași strategie, aceleași activități, sau să fim coordonați de aceleași persoane. Desigur, asta nu ne împiedica să adoptăm poziții comune în raport cu diferite chestiuni de interes comun și chiar public, făcând uz de instrumente de advocacy, chiar dacă nu știam pe atunci că acestea taman așa se cheamă.

Cu alte cuvinte, noi acționam în comun exact atât cât era nevoie și cât ne determina să o facem statutul nostru general acceptat, de bursieri ai statului român, adică unii dintre norocoșii care au reușit să ajungă în dreapta Prutului. De exemplu, niciodată nu ne prezentam cu poziții fundamental diferite în fața unor factori de decizie, nu ne declaram susținerea față de regimul comunist de la Chișinău și de derapajele acestuia și nu ne contestam propria identitate națională românească, pe care o manifestam cu fiecare ocazie. În legătură cu acest ultim aspect, mă miram atunci și mă mir și acum cum niște tineri absolvenți, deja majori și responsabili, se transformau brusc din moldoveni în români moldoveni sau basarabeni. O fi fost vorba doar de declarații, sau poate se simțeau copleșiți de mediul în care se pomeniseră brusc, sau pur și simplu le era totuna, Sau poate că aveau o revelație și realizau că România este și țara lor, un fel de Republica Moldova mai dezvoltată, mai puțin coruptă și mai grijulie față de cei pe care îi găzduiește.

Așadar, având o sumedie de trăsături în comun, noi, studenții, tot nu simțeam nevoia de a funcționa, gândi și acționa la fel. Atunci de ce ne-am aștepta ca locuitorii RM să simtă această nevoie, având în vedere diferențele de etnie, educație, aspirații, experiențe și surse de venit?