guvern tagged posts

Există momente de împlinire, în care te simți mândru de națiunea din care faci parte. Pentru mine, aceste momente nu se mai identifică demult cu simpla fluturare a steagurilor, cu invocarea lui Burebista și Decebal, sau, cu atât mai mult, cu lozincile goale ale unor demagogi temporar unioniști. Sentimentul de mândrie națională, pentru că despre acesta este vorba aici, apare atunci când o largă comunitate de români, poate majoritatea acestora, se solidarizează în urma unor evenimente, emanând valori cu adevărat importante. Voința comună, în virtutea unor aspirații nobile, este și ea un element important al acestui sentiment extraordinar.

Rareori se întâmplă ca o națiune să reușească performanța de a se uni în mod cu totul firesc. Fără organizatori din umbră, fără intenții ascunse, fără hoți de proteste, fără falși patrioți și, mai ales, fără agende obscure. În cazul protestului de ieri, 3 noiembrie, care pare să fie doar începutul unui lung maraton, organizatorii au fost toți participanții (fapt recunoscut și de către autorități, de la jandarmerie la președinție), intenția a fost de a transmite mesajul ”Nu plecăm până nu plecați!”, hoții de proteste nici nu s-au încumetat să deschidă gurile (deși atât la București, ca și la Chișinău, există suficiente specimene), falșii patrioți n-au apucat să se desfășoare, iar agenda a fost una cât se poate de clară: ”Ponta, Piedone și Oprea – demisia!”.  

După o nouă suită de întâlniri ascunse de ochii lumii, cu declarații goale și priviri din spatele geamurilor fumurii ale limuzinelor lor negre, liderii celor 3 partide au ajuns la concluzia că noi nu merităm o schimbare în bine. În schimb, merită ei o continuare glorioasă a marasmului numit generic ”dezvoltarea Republicii Moldova”.

În scurta noastră istorie, prima opțiune a pierdut mai mereu în fața celei de a doua. Iar acum, după ce ne-a fost furată și iluzia unui guvern condus de, probabil, cel mai eficient ministru pe care l-a avut vreodată RM, senzația de frustrare și revoltă a devenit și mai mare. Exact ca într-un film cu proști, cei 3 președinți de partide declară că vor susține candidatura Maiei Sandu, după care, tot ei scot din pălărie un alt candidat, invocând motive idioate și insultând-o pe cea care le-ar putea da oricând lecții de reforme. Mă refer, bineînțeles, la liderul PL, pentru că liderul formal al PD nici nu s-a obosit să explice de ce a fost nevoie de înlocuirea candidatului, în alunecosul și consacratul stil diacovist. A acuza un șef de cabinet de miniștri că vrea să aibă un cuvânt de spus în privința componenței acestuia, dar și a pachetului de reforme pe care același șef de cabinet ar urma să le implementeze, denotă demagogie, lipsă de viziune și cinism. Este, de fapt, o manifestare normală pentru un individ care se autodescrie drept un ”luptător pentru niște reforme care de 26 de ani nu se mai petrec”.

După lungi dezbateri, proteste și campanii anti-sistem, purtate de activiști civici, ONG-iști, jurnaliști, oameni de cultură, antreprenori, juriști și alte categorii de elite preponderent liberale, tot ce sperăm să obținem astăzi este o alianță dintre aceleași 3 partide, care au aceiași 3 lideri. Ca niște victime care se agață cu ultimele puteri de piciorul călăului lor, cerându-i clemența, noi ne agățăm de cele 3 (sau 4) partide declarate proeuropene, cerându-le să nu mai fure, să-și schimbe conducerile și să-și pună, în premieră, problema de a se gândi și la altceva decât la propriile orgolii mari de oameni mici.

Mai mult, le cerem să se (re)alieze, să formeze un guvern funcțional susținut de o majoritate parlamentară și să deblocheze sprijinul partenerilor occidentali, pe care tot ei l-au blocat prin corupție, ilegalități și lăcomie. Mă refer în primul rând la liderii PLDM și PD, care, după ce au preluat establishment-ul de la agrarieni și comuniști, mulți dintre ei provenind tocmai din acele grupări, au furat ceea ce a mai rămas după primii. Plus, deja legendarele fonduri europene, pe care, folosindu-le parțial în scopuri partizane, tot furate-au fost. Privind lucrurile din această perspectivă, prima reacție este de revoltă, pentru că liderii celor 2 partide ne consideră pe toți proști. Iar incapacitatea noastră de a genera noi elite care să nu ne dăuneze arată că aceștia nu sunt prea departe de adevăr. Statutul nostru de victime vine dintr-o incapacitate cronică de a genera noi elite, diferite de politicienii-lăcuste, de care am avut parte până acum.

Recent, reprezentanții mai multor parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova i-au înmânat premierului o notă informativă consistentă, elaborată în ianuarie și făcută publică abia acum, în martie, după învestirea lui Gaburici. Cele 29 de politici vizează toate instituțiile guvernamentale, de la ministere la agenții, au primit teme pentru acasă de la cei care sunt responsabili de banii națiunilor occidentale care, de la Independență încoace, ne finanțează. Pe scurt, scopul finanțărilor este de a contribui la dezvoltarea societății, în toate sectoarele și în beneficiul tuturor cetățenilor. Și chiar dacă experiența, simțul comun și cifrele le-au arătat finanțatorilor că mare parte din banii lor au fost cheltuiți pe satisfacerea poftelor unor găști de indivizi viciați, pe care noi îi numim eronat ”politicieni”, sprijinul a continuat să vină.

De aceea, am convingerea că nici după emiterea acestui document, lucrurile nu se vor schimba. Să nu uităm că nici pe timpul comuniștilor nu am fost ignorați. Din contra, dialogul cu regimul lui Voronin a fost foarte ”dinamic”, chiar dacă instabil. De aceea, să nu ne mirăm că, astăzi, partenerii occidentali ne privesc, poate, cu la fel de multă indulgență precum îi priveau pe membrii găștii de kaghebiști bătrâni ai generalului sovietic. Sigur, după o ”guvernare a diplomaților” în persoana unor oameni ca Leancă, Gherman, Corman, Groza și alții, așteptările vesticilor capătă noi valențe,

Imediat după ”eșecul” votării guvernului Leancă II, lucrurile au început să se degradeze cu o viteză și mai mare decât ne obișnuisem cu toții după 4 decembrie, când PLDM, PL și PD anunțaseră oficial că vor forma o alianță proeuropeană. În schimb, ne-am pricopsit cu o droaie de motive să nu mai credem în nici un partid politic moldovenesc, oricât de bine am înțelege că pe cineva tot trebuie să votezi la un moment dat.

Am văzut, însă, pe parcursul acestor zeci de zile că cetățenii moldoveni nu sunt pregătiți de Uniunea Europeană. Când spun asta mă refer inclusiv la miile de membri ai partidelor autoproclamate proeuropene, dar și la sutele de mii de votanți ale acestora. Poate mai puțin la stângiștii pediști, care ar accepta orice, oriunde și oricând, respectiv de la care, cu mici excepții, n-am avut niciodată mari așteptări. Rămânem, așadar, cu cei din jurul PLDM și PL. Susținătorii acestora s-au bălăcărit lamentabil, mai mult din obișnuință decât bazându-se pe argumente. Având fiecare tabără partea ei din vină, și-au descărcat neputința unii pe ceilalți, în timp ce sursa întregii tragicomedii, PD, s-a lăfăit într-o dulce și tipică ignorare și ignoranță. Atitudinea social-democraților moldoveni mi-a amintit,

Având în continuare mirosul prafului de pușcă sub nas și lista oficialilor noștri iubiți participanți la vânătoare ilegală sub ochi, mai multe surse media au readus recent în prim-plan o altă problemă cronică a societății noastre. De altfel, așa se întâmplă pe la noi, că problemele cronice se dezbat și se suprapun zilnic în viața rutinară, dar și în spațiul public. Că doar ne place să ne mințim și să le ținem sub preș.

Câțiva oficiali au avut ieri un schimb de replici referitor la obligativitatea cunoașterii limbii române de stat de către funcționarii publici plătiți din banii cetățenilor moldoveni a căror limbă oficială este, culmea, limba română de stat. Gestul impertinent (la fel ca și comportamentul obișnuit al individului autonomist) care a generat discuțiile, i-a aparținut bașcanului găgăuz Formuzal. Acesta a intervenit în discuții într-o limbă străină, adică ”pe rusește”. Primul care l-a atenționat pe membrul Guvernului că reprezintă un stat a cărui limbă oficială e româna, a fost președintele AȘM Duca, un personaj care cu toate păcatele sale, are meritul de a fi declarat data de 28 iunie 1940 drept zi a tristei ocupații sovietice, iar limba pe care o vorbesc toți membrii Guvernului cu excepția lui Formuzal, drept română. La o reacție decentă din partea lui Formuzal nu ne-am putea aștepta, cunoscându-i intențiile proaste

16.07.2008

Partidul Liberal condamnă acţiunile brutale ale Poliţiei  municipiului Chişinău săvârşite ieri, 15 iulie, împotriva bătrânilor protestatari,  membri ai Organizaţiei „ Salvgardare”, care au manifestat pe străzile adiacente Preşedinţiei şi Guvernului. Aceştia aveau drept revendicare principală majorarea pensiilor.
PL aminteşte că numărul persoanelor în etate care se află la limita sărăciei este în continuă creştere, iar din cauza incapacităţii guvernării comuniste de a identifica resurse bugetare suficiente pentru a mări pensiile, acest fenomen se va resimţi şi mai mult, deoarece numai în ultimii opt ani ponderea populaţiei vârstnice de la 65 ani şi peste s-a majorat cu 27,3 mii de persoane.