platforma da tagged posts

Pe fundalul intrigilor politicianiste ale social-democraților lui Plahotniuc, dar și a mișcării de veritabil om de stat a președintelui Nicolae Timofti, Maia Sandu a reușit să se poziționeze în dimineața aceasta deasupra tuturor.

Lansarea de către fosta ministră a educației a demersurilor pentru înființarea unui partid politic ar fi putut constitui știrea zilei în oricare dintre zilele lui 2015. Iar din acest punct de vedere, ca efort de ”rotunjire” a unor așteptări masive, decizia de a lansa proiectul în pre-ajunul Crăciunului este una simbolică și care vrea să sugereze înnoire. Înnoirea va fi, probabil, laitmotivul noului proiect, iar calitatea oamenilor din echipa Maiei Sandu ar trebui să fie cel mai mare avantaj. Mai ales în condițiile în care aruncatul cu bani, pe modelul partidelor de acum, uzate și urâte de majoritate, n-are cum să fie însușit de un personaj ca fosta membră a guvernului.

Ieri au fost publicate rezultatele de sezon ale Barometrului Opiniei Publice. Acestea par să fie mai bune decât mă așteptam, în condițiile în care ar trebui să fac mari eforturi pentru a-mi aminti de cineva care ar fi crezut în viitorul luminos al încăpățânatei republici.

Câteva lucruri m-au surprins în mod deosebit, ceea ce mă face și oarecum sceptic privind fidelitatea analizării acestora. În primul rând, mă surprinde ascensiunea fulminantă a ipoteticului partid al Platformei DA, care a ajuns să se bată de la egal la egal cu partidele opoziției proruse ale lui Usatîi și Dodon. Dacă rezultatele ar fi veridice, am putea afirma că lucrurile nu stau chiar atât de prost precum par la prima vedere. Doar că, să nu uităm, tot despre un stat falimentar vorbim. Popularitatea platformei, însă, este foarte firavă și depinde de foarte mulți factori. În continuare, parafrazându-l pe Murphy, cred că dacă vor fi greșeli de făcut, acestea vor fi făcute.

Încercarea recentă a guvernării de a se pune bine cu societatea și cu reprezentanții unor organizații non-guvernamentale, s-a dovedit a fi deopotrivă inutilă și insultătoare. Asta pentru că nimeni dintre factorii interesați și participanți la spectacolul de prost gust n-a câștigat nimic în urma evenimentului. Toată lumea a anunțat de la bun început că n-are de gând să semneze nici un fel de pact cu guvernarea, iar soluțiile pe care le-au enunțat la unison atât reprezentanții PCDA, cât și ceilalți, au mai fost enunțate și anterior. De altfel, cele două fapte sunt printre puținele care rămân dătătoare de speranță. În fond, unii dintre membrii structurilor civice reprezentate ar fi putut să se sucească până acum, pactizând cu puterea. Iar faptul că nu au făcut-o poate însemna doar două lucruri: fie aceștia chiar sunt niște oameni serioși și coerenți, fie puterea actuală este atât de șubredă, încât nimeni nu s-ar mai alia cu ea.

Prin urmare, gestul celor de la platforma civică de a părăsi sala se înscrie perfect în logica acțiunilor lor de până acum. Aceștia au făcut act de prezență, au vociferat solicitările pe care le-au primit simbolic de la miile de protestatari care îi urmează, după care au plecat. Negocierea și, cu atât mai mult, pactizarea cu cei pe care tot ei îi numesc hoți, criminali, bandiți, oligarhi, iar mai nou juntă, n-ar fi încăput în nici un scenariu rațional. Ei pur și simplu au acționat coerent. Dacă au făcut bine sau rău urmează să vedem la următoarele alegeri parlamentare. Dar cert rămâne faptul că ei se țin de propria lor agendă și de simțul comun.

În Piața Marii Adunări Naționale, lucrurile evoluează într-un ritm alert. Iar dacă în PMAN lucrurile se întâmplă cu o asemenea viteză, atunci ecourile acestor evenimente ajung neapărat și în republică prin presă, prin oamenii care circulă, prin studenți, instituții, sau prin filialele partidelor. Iar ecourile se întorc și ele pe aceeași direcție.

Există mărturii din orașele republicii, precum că oameni cu funcție de răspundere din cadrul celor două formațiuni, au trimis autocare la Chișinău, pentru protestul din 6 septembrie, fără știrea organizatorilor. Nu știu cât de adevărate sunt acestea, dar nu m-aș mira dacă ar fi așa. Punându-mă în locul celor doi tineri lideri moscoviți, Usatîi și Dodon, mi-aș face griji pentru că unii care nici măcar n-au partid, mi-au luat-o înainte și au scos câteva zeci bune de mii de oameni în stradă. Asta în timp ce eu, ditamai aspirator de bani murdari, finanțat de cel mai puternic și totodată cinic om de pe planetă, n-am reușit să scot decât câteva sute. Tocmai de aceea, aș fi decis, sau i-aș fi lăsat pe alții să decidă în locul meu, să încerc să preiau energiile strânse la un loc prin efortul altora, recunoscându-mi incapacitatea de a organiza ceva similar.

În urma publicării celor 2 articole recente în care abordam subiectul protestelor anticorupție și unioniste, m-am pomenit cu un șir de reacții mai mult sau mai puțin pertinente. Prin urmare, se cade să salut deschiderea unora de a vedea dincolo de tricoloare, chiar dacă fără a-mi da neapărat dreptate. Dar în același timp, trebuie să vin cu un șir de precizări adresate celor care s-au grăbit să mă acuze de lucruri neadevărate și neargumentate, majoritatea dintre ele atentând la valorile mele și la ideile în care cred.

Așadar, să le luăm pe rând. Îmi doresc reUnirea Republicii Moldova cu România, precum mi-aș fi dorit reUnirea cu orice comunitate istorică vecină actualului stat român, în care majoritatea locuitorilor să se autodeclare români și să-și dorească același lucru, la fel ca înainte de ocupația sovietică. Țin la dovedirea acestor realități prin metode transparente, moderne, bazate pe date empirice, nu pe speculații, speranțe și denaturări. Chiar dacă pentru mulți dintre noi, aceste manifestări se compun într-un tip de gândire de tip ”wishful thinking” (gândire bazată pe aspirații, să-i zicem) și denotă mai degrabă bună-intenție, decât rea-intenție.